Religulous, rasul lui Bill Maher sau cum sa facem praf religia

Standard


Recent am urmarit, si inca de doua ori, documentarul lui Bill Maher, Religulous. Maher porneste de la perspectiva unui agnostic (spre deosebire de un ateu, care spune “Dumnezeu nu exista”, un agnostic pretinde ca e mai intelept si raspunde “Nu stiu daca exista”) cautand sa demonstreze ca religia a adus mai mult daune si violenta in lume decat se pretinde, ca aparenta masca a pacifismului e de fapt o fatarnicie perversa. E un documentar care fie te ofenseaza, fie iti starneste hohote de ras sau cum spunea criticul Linda Cook, uneori si una si alta.

Ce mi-a placut

1. Recunosc e un documentar indraznet si comic. Nu am mai auzit de Bill Maher pana acum asa ca am citit si eu ceva despre el. Pregateste-te pentru intrebari provocatoare, situatii absurde si oameni comici, juxtapozitii (in special cu acele clipuri inserate) si prostie din plin.

2. Pe undeva ma regasesc in trecutul lui… am simtit si eu plictiseala unei dimineti de duminica la serviciul religios, intrebari de copil gen “Da’ de ce eu sunt diferit de altii?” si “De ce sunt atatea religii” sau pacturi la masa tratativelor cu Dumnezeu, “Daca imi faci si imi dregi…atunci eu…”. Mda…oricine a fost crescut de parinti religiosi a detonat dece-urile sub cupola craniului sau…Am ras de mai multe ori de ridicolul unor situatii si de prostia unora din invitati.

Ce obiectii am

1. Sincer nu ma pot astepta prea mult de la un actor de comedie, si tratez documentarul ca pe un stand up comedy. Pe de alta parte e de notorietate antipatia lui Maher pentru religie. Ce imi place la el e ca nu e ateu, Maher nu pretinde ca stie raspunsul, chiar admite existenta lui Dumnezeu. Religia lui e indoiala. Ii dau dreptate de multe ori in ce priveste atitudinea fata de ceea ce au facut oamenii din religie. Pe de alta parte se autodeclara un apostol al indoielii. Un lucru frapant in documentar pentru oricine gandeste este bizara contradictie. El pretinde ca e l nu are un raspuns, ca nu stie, insa e foarte sigur ca ceilalti sunt ridicoli in credinta lor. Ok atunci ce incerci sa demonstrezi…daca pretinzi ca nu stii raspunsul ca nu ai argumente nu e contradictie in termeni sa lovesti in ce pretinzi ca nu stii? De ce esti asa de sigur ca ceilalti gresesc daca tu insuti nu ai raspunsul?

2. La un moment dat performerul Jesus il intreaba: Ok Bill, sa presupunem ca tot ce spui tu e adevar. Dar daca te inseli? la care Bill ii raspunde..”Dar daca te inseli tu?”. Apoi il arata pe interlocutor nedumerit. Am o banuiala ca e un cadru taiat ceea ce e o nedreptate etica pentru ca actorul Jesus se referea la pariul lui Pascal: “Daca eu pretind ca Dumnezeu exista si e cel revelat in Biblia si la urma ma insel, nu am pierdut nimic, ba dimpotriva am trait o viata frumoasa si demna, insa daca tu il negi, il contesti sau ii ridiculizezi revelatia si la urma afli ca te inseli..te vei confrunta cu Judecata de Apoi”. Bill sterge replicile care nu-i convin si le inlocuieste cu mutre, cu figura prostita a interlocutorului.

3. Apoi la un moment dat Bill pretinde ca nu exista argumente ale istoricitatii lui Iisus. Numerosi scriitori greco-romani majoritatea pasivi sau anticrestini si evrei (dusmani ai crestinismului) nu doar ca il amintesc in scrierile lor, ci dau detalii in conformitate cu Evangheliile: Tacit, Suetonius (acestia doi sunt cei mai credibili istorici ai antichitatii), Pliniu cel Tanar, Flavius Josephus, Thallus, Lucian, Celsus

4. Maher e scandalizat de faptul ca ceilalti 3 evanghelisti in afara de Luca nu amintesc de nasterea din fecioara a lui Isus. Din cate imi dau eu seama evangheliile nu sunt discursuri papagalicesti, ci diferite unghiuri de vedere asupra Mantuitorului:  Matei il priveste ca un Imparat, Mesia si implinitor al vechilor profetii (aminteste de magii din rasarit ce ii aduc daruri ca pentru rege, aduce multe citate cu profetii din Scripturi), Marcu il prezinta ca un performer de miracole, stapan asupra naturii si neputintei umane, Luca il prezinta ca omul perfect (Isus a fost si om, de aceea insista asupra nasterii lui, relateaza multe detalii despre trasaturile omenesti ale Mantuitorului), iar Ioan ca pe Fiul lui Dumnezeu in care sa credeti. Pai nu vad de ce as citi de patru ori despre relatarea nasterii Domnului. E adevarat sunt 4 relatari ale crucificarii si invierii insa acestea reprezinta esenta planului de mantuire.

5. Un cliseu tipic al agnosticilor, pe care l-am intalnit si in Zeitgeist si m-as fi mirat sa ii fi scapat lui Bill Maher e pretentia ca si alti intemeietori de religii s-au nascut din fecioara, au facut minuni, vindecari, au dat invataturi similare cu ale lui Iiasus au fost ucisi si au inviat. De exemplu Horus, Tammuz, Bachus. Nimic de zis, cazi socat in fata unor asemenea ‘dovezi’. Brian de Kretser a facut o lista cu 40 de similitudini intre Isus si Horus (1). Apoi, a facut o alta lista cu 40 de asemanari intre Horus si Hitler. Aici e smecheria, de  Hitler (la fel ca Isus) a fost botezat ca si Horus, s-a nascut intr-o casa care era si brutarie (Horus s-a nascut in Annu, locul painii, Isus in Betleem, Beit-Lehem, casa painii) la 12 ani a intrat la liceu,  la 30 de ani a intrat in partidul Nazi, a avut 12 acoliti, a facut parte din triada Hitler, Goebbels, Himmler. A fost numit Razbunatorul (prin tratatul de la Versailles), in repetate randuri a promis pacea, a fost un ‘Pastor cel bun’ al poporului german. Hitler s-a sinucis in bunker, Isus si-a dat viata… Cu putina nerusinare as gasi 40 de asemanari si intre mine si Horus. Sau culmea obrazniciei, intre mine si Isus. La 30 de ani am inceput sa scriu acest blog, asa cum Iisus la 30 de ani a inceput lucrarea. Am un alt argument pentru a explica similitudinile. Daca lumea asta e proiectia unui conflict intre bine si rau, intre Dumnezeu si Satana, de ce nu ar avea interes acesta din urma sa falsifice si sa maimutareasca existenta si suferintele lui Isus. Zeii sunt considerati de Biblie demoni. “Satana e maimuta lui Dumnezeu”, Martin Luther.

Anunțuri

Trezirea întârzie… fiindcă Autor: Leonard Ravenhill

Standard

Harnack a definit crestinismul ca un lucru foarte simplu si foarte sublim: “A trăi pentru timp si pentru eternitate sub ochiul lui Dumnezeu, prin ajutorul lui Dumnezeu.” O, dacă ar fi credinciosii Domnului constienti de valorile vesniciei! Dacă am trăi fiecare clipă din viată sub ochiul lui Dumnezeu, dacă am judeca fiecare lucrare în lumina scaunului Său de judecată, dacă ne-am ruga fiecare rugăciune în lumina scaunului Său de judecată, dacă ne-am aduce zeciuielile din toate bunurile noastre în lumina scaunului Său de judecată, dacă am predica fiecare predică având în vedere că multimi de oameni vor fi sub condamnare si osândă la judecata de apoi – atunci am avea o trezire sub puterea Duhului Sfânt, care ar scutura pământul acesta si care, în foarte scurt timp, ar elibera milioane de la pierzare.

Buletinele de stiri care ne vin, cu nesfârsitele armistitii si încălcările de armistitii, cu prăbusirea de tronuri si ridicarea altor tronuri, patima după putere mondială în întrecerea dintre sistemele politice si sociale, ar trebui să ne sperie. S-a zis, si pe bună dreptate, că sunt numai trei clase de oameni azi în lume: cei cărora le e frică, cei care cunosc prea putin ca să le fie frică, si cei care cunosc Biblia. Sodoma, care n-avea nici o Biblie, nici un predicator, nici o oră de rugăciune, nici o biserică, a pierit.

Cum vor scăpa America si Anglia de mânia Celui Atotputernic? Avem milioane de Biblii, câteva mii de biserici, predicatori fără număr, – dar vai, ce stare de păcat!
Oamenii zidesc biserici dar nu intră în ele, tipăresc Bibliile dar nu le citesc, vorbesc despre Dumnezeu dar nu cred în El, vorbesc despre Cristos dar nu se bizuie în El pentru mântuirea sufletelor, cântă imnurile noastre si le uită imediat. Cum vom iesi din impasul acesta?

Aproape fiecare Curs Biblic subliniază faptul că Biserica de azi e ca cea din Efes. Ni se spune că în ciuda păcatului si a modului firesc de viată, suntem asezati cu Dumnezeu pe scaunul Lui de domnie. Vai, ce minciună! Da, suntem ca Biserica efesenilor, fără nici o îndoială. Dar ne asemănăm cu cea din Apocalipsa prin faptul că ne-am pierdut dragostea dintâi. Ne e rusine de păcat, dar nu ne împotrivim fată de el. În fata unei astfel de Biserici, rece, firească, cârtitoare, nepăsătoare, nu va capitula niciodată veacul acesta imoral, plin de pofte si murdărie. Să nu mai căutăm tapi ispăsitori! Cauza căderii în imoralitate nu e nici radioul, nici televiziunea. Toată vina pentru decăderea si coruptia mondială de azi stă pe treptele Bisericii! Aceasta a încetat să mai fie un tepus în coasta lumii. Fiindcă: nu în timpuri de popularitate a triumfat Biserica, ci în vremuri de prigoană.

Nu vi se pare ridicol că suntem asa de mărginiti încât avem impresia că vom schimba lumea prezentându-i standardul nou-testamental al vietii lui Cristos printr-un substandard de viată ca cel al crestinilor de azi?

De ce întârzie trezirea? Răspunsul e destul de simplu: fiindcă evanghelismul e azi mult prea comercializat! Bănutii văduvei si ai săracilor sunt cheltuiti de multi evanghelisti în huzur si lux. Statisticile umflate, multimile enorme, rândurile de oameni care se predau, elogiile demnitarilor si a primarilor, etc., sunt ridicate în slăvi. Toate cu scopul să atragă publicitate… si bani. Săracul se înseală când crede că îsi aduce ofranda în „slujba lui Dumnezeu”, când de fapt tot ce face e să ajute pe un predicator sau altul să-si păstreze reputatia sau să trăiască în saloane fastuoase de Hollywood.

Azi evanghelistii se cred vrednici nu numai de salarii enorme, dar si de avantaje bancare. Ce înfricosătoare vor fi toate acestea în ziua judecătii! Trezirea întârzie fiindcă am ieftinit Evanghelia. Avem azi imnuri religioase care se cântă în tempo de dans, nu numai pe discuri, casete, la radio, ci si în biserici. Am pus sângele si suferintele Mântuitorului într-o atmosferă de carnaval, închipuiti-vă! L-am aranjat pe Duhul Sfânt să fie sincopat! Platforma de evanghelizare arată ca vitrina unei prăvălii de măruntisuri, o paradă de manechine. Mai degrabă m-as astepta ca o broască să cânte la pian Sonata Lunii de Beethoven, decât să-i văd pe acesti predicatori luciosi de azi că aduc pocăinta în sufletele oamenilor. Evanghelistii de azi sunt pregătiti să facă orice pentru oricine, doar să atragă lumea să vină în fată să capete niste brosuri. Fac apeluri răgusite: „Cine vrea ajutor, mai multă putere, fericire?” Un asa crestinism usor, fără pocăintă si reverentă, aduce dezonoare sângelui vărsat la Calvar. Trebuie schimbată definitia altarelor; căci altarul e locul unde se moare! Cei ce nu vor să plătească pretul, să-l lase în pace.

Trezirea întârzie din cauza neglijentei. Cei de la altare petrec prea putin timp cu sufletele care caută adevărul si vesnicia. Evanghelistul e fericit să-si vadă prietenii si să stea cu ei. În timp ce sufletele pierdute suspină la altar, el benchetuieste în frisca dulceagă a laudelor primite. Iată de ce si Anglia si America e bântuită de confuzie, nesigurantă, plină de oameni dezorientati.

Trezirea întârzie din cauza fricii. Ca evanghelisti, tinem gura închisă când vedem falsitatea religiilor de azi, ca si cum ar fi mai multe nume prin care am putea fi mântuiti. Dar textul de la Faptele Apostolilor 4:12 se află încă în Sfintele Scripturi si spune că „nu este alt Nume sub cer”. Unora lucrul acesta li se pare colorat cu prea mare intolerantă.

Ilie si-a bătut joc de preotii lui Baal si le-a vorbit cu dispret, văzându-le neputinta. Mai bine, fugi afară în întuneric (ca Ghedeon) si dărâmă dumnezeii falsi, decât să-i tolerezi, călcând voia lui Dumnezeu. Cultele acestea lipsite de Evanghelia lui Cristos, religiile lumesti care apar ca ciupercile la acest ceas de miez de noapte, Îl ispitesc pe Dumnezeu.

Nimeni nu vrea să sune alarma? Nu mai suntem Protestanti, suntem doar ne-catolici! Împotriva cui si a căror lucruri protestăm noi? Dacă am fi pe jumătate de calzi pe cât ne credem, si doar zece la sută de puternici pe cât spunem că suntem, crestinii ar fi botezati în sânge, ca si în apă si în foc.

Wesley a văzut usile bisericilor engleze închise în fata lui, iar Rowland Hill spune despre el: „Wesley si armata lui de salahori laici – o legiune întreagă de predicatori neprofesionisti adunati dintre fierari, tinichigii, cărutasi si hornari – au iesit
să otrăvească mintile oamenilor!”
Ce limbaj profan! Dar orice au spus oamenii de el, lui Wesley nu i-a păsat. Nu i-a fost teamă nici de oameni, nici de diavoli. Dacă Whitefield era privit în Anglia ca o parodie, în cel mai josnic sens, dacă primii crestini au înfruntat cu pretul vietii lor orice infamie, cum se face că astăzi, din moment ce păcatul si păcătosii au rămas aceiasi, noi, predicatorii, nu mai provocăm mânia iadului? De ce suntem în mod atât de frigorific de comuni, în mod atât de splendid de nepăsători? În cazul nostru, ne răsculăm, însă n-avem treziri. Dar în lumina Bibliei si a istoriei Bisericii, spuneti-mi, unde au fost treziri fără răscoale?

Trezirea întârzie pentru că ne lipseste insistenta si urgenta în rugăciuni. Un predicator vestit a intrat într-o conferintă biblică zilele trecute spunând: „Am venit la această conferintă având pe suflet o mare povară a rugăciunii. Cei care doresc s-o împartă cu mine, să arate prin ridicare de mână, si vă rog să nu fim ipocriti!” Multi au ridicat mâna. Dar mai târziu în timpul săptămânii, când a fost anuntată o oră de rugăciune pe la miezul noptii, vestitul predicator s-a dus să se culce. N-a fost ipocrit, nu? S-a stins integritatea. O viată superficială. Factorul care singur e cel mai important în oprirea Duhului
Sfânt de a aduce o trezire spirituală e lipsa aceasta de luptă a sufletului în rugăciune. Am înlocuit propagarea cu propagandă. Ce nebunie! Noul Testament adaugă un post-scriptum în legătură cu prorocul Ilie. La Iacov 5:17 e scris: „S-a rugat!” Dacă n-ar fi fost lucrul acesta, citind Vechiul Testament doar, am fi spus: „Ilie a prorocit!”

În rugăciunile noastre noi nu ne-am împotrivit încă diavolului până la sânge. Nu, noi nici măcar nu facem ca „sufletul să ni se frământe în sudoare”, după cum spunea Luther. Noi ne rugăm cu o atitudine de „Ce ne pasă?” ! Ne rugăm rugăciuni la întâmplare! Dăm lui Dumnezeu ce nu ne costă pe noi nimic. N-avem nici măcar o singură dorintă care să ne înflăcăreze. Suntem doar: intermitenti, capriciosi si spasmodici.

Singura putere în fata căreia Dumnezeu cedează e cea a rugăciunii. Noi scriem despre puterea rugăciunii, dar nu ne luptăm în rugăciune. Un titlu care se potriveste bine pentru biserica de azi e „Nu s-a luptat!” Facem expozitie cu darurile noastre, fie naturale fie spirituale; ne spunem părerile pe undele aerului, vederi politice si sociale. Scriem cărti ca să îndreptăm pe un frate în problemele de doctrină. Dar cine e gata să ia cu asalt fortăreata diavolului? Cine i se va împotrivi diavolului? Câti sunt gata să renunte la mâncare, la anturaj plăcut, la somn, pentru ca iadul să tremure de ei în lupta înclestată, pentru ca demonii să fie făcuti de râs, pentru ca robii să fie eliberati, pentru ca iadul să fie decimat si sufletele înlăntuite să iasă de sub puterea lui; si toate ca răspuns la lupta acestor oameni gata de sacrificiu, a acestor suflete spălate prin sânge.

În final, trezirea întârzie pentru că noi furăm slava care apartine numai lui Dumnezeu. Ascultati si uimiti-vă. Domnul Isus a spus: „Eu nu umblu după slava care vine de la oameni.” Şi: „Cum puteti crede voi, cari umblati după slava pe care v-o dati unii altora, si nu căutati slava care vine de la singurul Dumnezeu?” (Ioan 5:41,44). Să dispară toate laudele si bătăile pe umăr si măgulelile firesti de la amvoane! Să piară cu aceste mândrii desarte ca: „Programele mele”, „Lucrările mele”, „Biserica mea” „Cărtile mele.” O, ce paradă urâtă a firii la amvoane: „Avem marele privilegiu azi să”… si e prezentat predicatorul. Vorbitori (care de fapt sunt acolo numai prin har) acceptă toate aceste laude, adică nu – chiar se asteaptă la ele! Şi de fapt, dacă-i ascultăm bine pe toti, n-am fi stiut că sunt mari dacă nu ni s-ar fi spus.

Săracul de Dumnezeu! Nu capătă prea mult din partea noastră! Mă mir însă că nu-Şi împlineste încă făgăduinta si nu ne varsă din gura Lui. Am gresit! Ne-am murdărit. Ne plac laudele oamenilor. Căutăm slava „pe care ne-o dăm unii altora.”

O, Doamne, ridică-ne din această împerechere cu lumea si din acest putregai! Binecuvântă-ne, sfărâmându-ne!

„Evanghelia nu e o poveste învechită, pe care o înnoim noi. Ea e un foc al Duhului, tinut aprins de Iubirea Nemuritoare; si vai nouă, dacă, prin neglijenta noastră în a înflăcăra darul lui Durgnezeu care este în noi, focul acesta se micsorează”.
Dr. R. Moffat Gautrey

„Cea mai mare minune din ziua aceea (Rusaliile) a fost transformarea care a avut loc în acei ucenici cuprinsi de asteptare. Botezul cu foc i-a transformat pe ei însisi”.
Samuel Chadwick

„De la Rusalii încoace, n-a existat o singura trezire spirituala care sa nu fi început prin unirea la rugaciune, chiar a numai doi sau trei; si iarasi, nici o miscare de felul acesta n-a înaintat si nu s-a mai înaltat, odata ce rugaciunile au încetat”.
Dr. A. T. Pierson

Internetul şi tehnologia. Cum să slujesc lui Dumnezeu si prin tehnologie?

Internet
Standard
Internet

 

Stăpânul său i-a răspuns: “Rob viclean şi leneş! (…) se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu! “
Evanghelia după Matei 25.26

În cele ce urmează aş vrea să îţi ofer câteva sfaturi prin care ai putea lucra pentru Împărăţia lui Dumnezeu folosind Internetul. Îmi doresc ca să fii înarmat în acest domeniu, foarte neglijat şi chiar dispreţuit de unii credincioşi.

Azi sunt 12 milioane de conexiuni de internet în România (53.9% din populaţia României) — sursa ITU (International Telecommunication Union) , Internetul poate fi accesat în multe instituţii şi pieţe gratuit de pe orice dispozitiv mobil sau PC. În 2006 erau 5 milioane, iar în 2000 doar 800.000 (3.6%). Majoritatea cred că în Rai se poate ajunge dacă eşti un om bun, iar o bună parte înghit fără să gîndească prea mult minciunile ateiste şi evoluţioniste de pe Discovery, BBC sau de pe milioanele de site-uri ateiste. Alţii cred că yoga sau filosofiile sunt soluţia şi mulţi sunt scârbiţi de scandalurile mai mult sau mai puţin adevărate cu care se confruntă bisericile contemporane. Nu uitaţi, greşelile creştinilor sunt arme sigure şi tăioase în mâna multora şi scuze pentru ei de a trăi mai departe în păcat.

Cum şi ce trebuie să fac?

1. Învaţă vocabularul de bază al Internetului
E folositor un minim de cunoştinţe de limba engleză, în special cele care ţin de terminologia Internetului şi un minim necesar despre cum se accesează informaţia pe Internet: asigură-te că înţelegi ce e un: browser, adresă de Internet, e-mail, un Instant Messenger(IM), search engine (motor de căutare), cum se poate face un cont personal de e-mail sau ce înseamnă:  blog (un jurnal electronic deschis), login, password, social network (reţea socială), profile (un fel de descriere proprie cu foto a ta pe o reţea socială), comment (o părere scrisă de tine asupra unui articol citit). Sunt utili şi alţi termeni secundari: avatar, identity (ID), banner, subscribe, etc. Aceşti termeni îi poţi învăţa teoretic de la un tînăr binevoitor, prieten, rudă sau chiar de la fiul tău. Dacă toate acestea nu merg, scrie-mi pe adresa de e-mail.

2. Etapa practică. Te vei familiariza mai uşor accesând următoarele situri, de care poate deja ai auzit, unde îţi vei face cont:

http://www.google.ro — E cel mai mare motor de căutare al planetei. Poţi începe de aici. E o pagina aproape goală. În centrul paginii se află o căsuţă în care tastezi un cuvânt în orice limbă şi vei obţine mii de informaţii despre acel termen.

http://www.mail.yahoo.com sau http://www.gmail.com — ambele sunt site-uri în care îţi poţi face o adresa de e-mail (poşă electronică) şi vei primi de asemenea un id (identitate) pentru mesagerie instant (IM) de exemplu Yahoo Messenger sau GTalk.

http://www.facebook.com — E cea mai mare reţea socială din lume unde cu mare probabilitate îţi vei găsi rude apropiate sau membri ai familiei tale. Se scriu zilnic impresii, mici flecării, comentarii de profil, se publică fotografii personale.

http://www.youtube.com — E cel mai mare portal de video-uri scurte, majoritatea amatoriceşti. Multe lucruri utile se pot găsi aici. Filmuleţe instructive (tutoriale) despre cum se face un anumit lucru specific muzică şi mesaje unele subtitrare în limba maternă.

http://ro.wordpress.com — E cea mai mare platformă de blog din lume. Aici îţi poţi face un blog în limba română, îţi poţi scrie gândurile zilnic, poţi publica filmuleţe de pe youtube.com sau imagini de pe calculatorul tău.

http://www.resursecrestine.ro/ — un site excelent unde vei găsi predici audio, video şi scrise, poezii, materiale creştine şi Biblia.

http://www.romaniaradio.ro/radio-crestine.html — o colecţie de radio-uri creştine din toata ţara.

http://ro.wikipedia.org — cea mai mare enciclopedie de pe planetă, secţiunea în limba română. Vei găsi informaţii scrise despre aproape orice subiect, persoană sau obiect imaginabil.

Când vei trece de faza de iniţiere îţi recomand să foloseşti şi următoarele:

http://www.twitter.com — cea mai mare platformă de microblogging, adică ceva asemănător cu wordpress, dar fiecare mesaj e limitat la 140 de litere. E foarte accesibil şi de pe telefon. Pentru mine e o inepuizabilă sursă de informaţii utile în profesia mea.

http://www.ning.com — îţi oferă posibilitatea de a-ţi crea propria ta reţea socială, adică poţi crea un site asemănător cu facebook. Grupul creştin Aer Curat a creat o astfel de mini-reţea unde creştinii români pot publica informaţii proprii: http://www.aercurat.com/ (foloseşte platforma ning).

Mă pricep la scris. Ce să fac?

  1. Insemnările tale zilnice din studiul biblic sau din timpul tău de părtăşie cu Dumnezeu transcrie-le pe computer. Mai târziu le vei publica pe un blog sau printr-o reţea socială.
  2. Scrie comentarii. Când vizualizezi un film sau o predică creştină, documentar ştiinţific creştin pe situri gen youtube.com vei observa în partea de jos zeci de comentarii răutăcioase sau pline de batjocură. Politicos, plin de Duhul Sfânt răspunde cu dragoste dar raţional acelor injurii. Nu te enerva dacă vei fi înjurat. E aproape sigur ca vei fi. Şi eu am fost.
  3. Fă-ţi un cont pe wordpress.com. Publică gânduri proprii, meditaţii, versete biblice, citate, mesaje înregistrate (audio-video) din timpul de închinare al bisericii tale locale, documentare cu temă apologetică (de apărare a credinţei) despre creaţionism, arheologie etc.
  4. Răspunde cu interes comentariilor făcute de alţii la articolele tale. Scopul nostru nu este doar mărturisirea. Este şi facerea de ucenici. Încearcă să creezi prietenii.
  5. Dacă eşti mereu conectat pe o reţea socială sau IM, nu-ţi fie ruşine să scrii un verset creştin. Unii s-au pocăit citind versete scrise pe frânturi de hârtie.

Cunosc o limbă străină.

O limbă străină îţi oferă acces la o lume nouă. Tradu documentare sau articole din sau în limba romana.
Foloseste youtube pentru a le publica.

Am o voce frumoasă.

Inregistrează-te citind Biblia cu ajutorul unui mobil sau player cu redare vocală sau vorbind despre Dumnezeu cu ajutorul unei camere web. Le vei publica ulterior pe un blog sau reţea socială

Sunt artist.

Poţi transmite ideile tale de la suflet la suflet prin fotografii ale lucrărilor tale sau prin poezii scrise de tine.

Am anumite cunoştinţe profesionale.

Ai talente la computere, în domeniul juridic, gradinărit, reparaţii biciclete, cântatul la instrument. Nu ezita sa publici cunostintele tale gratis! Nu te teme dacă alţii vor învăţa. Succesul tău profesional nu ţine de talentul tău sau de secretele tale ascunse, ci de Dumnezeu care ne dă cu mână largă o varietate aproape infinită de binecuvântări zilnic, ocazii, persoane şi corbi care ne vor aduce pâinea. Fii altruist, udă pe alţii şi vei fi udat şi tu.

Sfaturi utile

Internetul are o influenţă periculoasă ce trebuie perfect controlată.

1. Nu deveni spammer. Spammer înseamnă cineva care bombardează căsuţele altora de e-mail cu mesaje din abundenţă, trimise uneori de mai multe ori pe zi. Sunt adesea impersonale. Ele creează iritare şi nu îşi ating scopul.

2. Evită sa publici videoclipuri din categoria haioase, funny. Nu există mod de compromitere mai rău decît prin căderea în frivolitate. Credinţa e un lucru serios, de viaţă şi de moarte, nu subiect de haz. Ştii oare cât de greu se câştigă un suflet pentru Hristos, cât de anevoioasă e maturizarea lui spirituală? Ei bine pierderea unui suflet se poate face în minute, secunde. Vom afla cândva câte suflete am pierdut, rătăcit, dezamăgit sau câţi s-au pierdut pentru că ne-a fost jenă să deschidem gura.

3. Evită sa pierzi timpul. Internetul are o putere de a te seduce si de a te antrena în sute de activităţi fără rost, viaţa e scurtă. Nu este timp. Creştinii trebuie să trăiască în ritm de tobe. Dacă te trezeşti jucînd ore în şir un joc, citind în disperare ştiri sau vorbind nonsensuri cu cunoscuţi sau necunoscuţi sau dacă vreodată vei fi ispitit de pornografie, scoală-te brusc şi închide calculatorul de la buton. Fă imediat altceva de natura practică: ieşi din casă, roagă-te sau lucrează în grădină.

Bătăliile spirituale au preţul lor. Când intrăm pe teritoriul Satanei —  şi Internetul e o moşie grasă a tatălui minciunii —  intrăm în conflict direct cu el. Bătăliile pot fi căştigate doar printr-o deprindere zilnică de a deosebi binele de rău şi de a alege binele împuterniciţi de Duhul Lui care ne este promis ca ajutor. Rugăciunea, conversaţiile biblice, postul şi citirea Bibliei şi meditaţia trebuie să fie reflexe de viaţă la fel ca reflexul de a te spăla pe dinţi seara, de a-ţi pregăti mâncarea sau de a-ţi lua telefonul mobil şi cheile când ieşi din casă.

Am scris aceste rânduri ca să te încurajezi să lupţi, războiul să fie modul tău de viaţă. “Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, care-mi deprinde mâinile la luptă, degetele la bătălie.“ Ps144.1 Internetul e un câmp de bătaie dificil, plin de morţi, plin de ură, în care demonii ateismului, panteismului, sectelor amăgitoare, pornografiei sunt aproape biruitori. Mai este puţin şi noi, eu şi tu încă nu ne-am decis să luptăm şi aici. Amin.

Dacă doreşti să-l slujeşti pe Domnul în acest fel mă poţi contacta şi în limita timpului disponibil îţi voi răspunde la întrebări. Daca ai un cont pe Facebook alatura-te grupului nostru numit: Luptă!, un grup destinat celor care doresc să folosească Internetul ca un câmp de bătaie pentru ca Evanghelia să biruiască şi aici. Scrie-mi pe e-mail şi vei afla cum te poţi alătura grupului.

(…) ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!
Evanghelia după Matei 25.23b

Ovidiu Fărcaş
este membru în Biserica Creştină după Evanghelie Dealu Negru din Vatra Dornei.
Este designer şi consultant web. Puteţi să îi scrieţi pe adresa: OviFarcas@gmail.com

Relevanţa Bibliei Autor: Fedor Covaci

Standard

Oricine ai fi ajungi la un moment dat în viaţă să-ţi pui această întrebare. Cum este Dumnezeu? Biblia este singura carte autorizată care răspunde la această întrebare. De aceea este cartea fără egal pentru că ea este singura biografie a lui Dumnezeu. Atunci când o citesc de fapt ascult pe Dumnezeu cum vorbeşte El Însuşi despre Sine. Biblia este singura carte al cărei Autor este prezent atunci când o citeşti. Binecuvântarea mare care vine datorită acestei prezenţe este că te transformă în timp ce citeşti. Unele cărţi ne-au fost date pentru informarea şi inspirarea noastră, dar Biblia ne-a fost lăsată pentru transformarea noastră. Este cartea care conţine răspunsul la întrebările şi dilemele omului. Fiecare om indiferent de profesie este în căutare până când găseşte răspunsul la problema identităţi personale care să-l împlinească.
Dacă pornim de la premiza că Dumnezeu există şi noi suntem creaţi după chipul Lui, atunci putem avea o semnificaţie reală şi o cunoaştere adevărată, doar prin ceea ce El ne-a comunicat deja cu ajutorul Bibliei. Dacă ceea ce El ne-a comunicat nu este luat în seamă atunci nu ne mai rămâne decât omul şi zbaterea lui în dilema vieţii.
Scriptura ne descoperă:
Natura lui Dumnezeu
Pentru a ne raporta corect la Dumnezeu avem nevoie de o cunoaştere aprofundată a naturii Sale. Iată ce spune gânditorul creştin Thomas Merton: „Dacă Îl găseşti foarte uşor pe Dumnezeu, poate că nu pe Dumnezeu L-ai găsit.”
A-L cunoaşte pe Dumnezeu nu înseamnă a fi doar conştient de existenţa Lui, ci înseamnă a-L recunoaşte aşa cum este El – Domnul Suveran care cere ascultare omului şi în special ascultarea oamenilor răscumpăraţi de El. Criteriul cunoaşterii lui Dumnezeu este ascultarea iar opusul cunoaşterii şi ascultării este ignoranţa care în final este rebeliune şi abatere voită de la Dumnezeu. Dacă omul este realist poate realiza că nu se poate dezvinovăţi înaintea lui Dumnezeu. Dacă nu se poate dezvinovăţi atunci ceea ce-i mai rămâne omului este să caute soluţia lui Dumnezeu la vinovăţia sa. Dumnezeu are soluţia la vinovăţia omului, şi ea se găseşte în scrisoarea de dragoste – Biblia.
Sriptura ne descoperă:
Dorinţa lui Dumnezeu
Marea temă a Bibliei care se repetă mereu este mântuirea. Încă din zorii creaţiei autorul Genezei ne scoate în relief inima lui Dumnezeu. Întrebarea: „Unde eşti?” din Geneza 3:9 adresată lui Adam ne arătă că Dumnezeu este preocupat de problema omului. Păcatul a complicat lucrurile în ordinea creată a lui Dumnezeu. Ca soluţie la problema căderii omului în păcat Dumnezeu prezintă un plan în Geneza cap. 12, plan care va rezolva problema universală a umanităţii. Dumnezeu în Suveranitatea Sa alege un om păgân dintr-o cultură idolatră şi îl face părintele credincioşilor. Prin familia lui Avraam Dumnezeu întemeiează o naţiune. În această naţiune urma să se nască Mesia prin care Dumnezeu va restaura întregul pământ şi-l va aduce la scopul iniţial. În prima cartea a Bibliei – Geneza 3:24, Adam a fost izgonit din Eden; iar în ultima carte a Bibliei – Apocalipsa 2:9, omul are din nou acces în Eden. „Celui ce va birui îi voi da să mămânce din pomul vieţii în raiul lui Dumnezeu.”

Pentru mine este paradoxal cum aceiaşi oameni care îndrăgesc pozele soţiei şi-i citesc emailurile cu atâta emoţie (atunci când sunt plecaţi departe de casă) pot spune că îl iubesc pe Dumnezeu, dar n-au nici un interes să se apropie de Biblie. Motivaţia cu care am scris aceste rânduri este aceia de a ne îndrăgosti de această Carte care ne descoperă pe Dumnezeu.

Multi creştini se aşteaptă ca lumea să aibă respect pentru această Carte pe care ei…. o neglijează.

Care va fi atitudinea ta de acum înainte vizavi de această Carte….?


EVANGHELIA ADEVĂRATĂ ŞI CEA FALSĂ de Zac POONEN

Standard
În general vorbind, creştinii sunt clasificaţi în două grupe după cum urmează:
(1)“romano-catolici” şi “protestanţi” – după naştere.
(2)“episcopali” (conformişti) şi “cu biserică liberă” (neconformişti) – după tipul bisericii.
(3)“creştini născuţi din nou” şi “creştini cu numele” – după o “experienţă”;
(4)“evanghelici” şi “liberali” – după doctrină.
(5)“carismatici” şi “ne-carismatici” – după “vorbirea în limbi”.
(6)“lucrători creştini cu normă întreagă” şi “lucrători laici” – după profesie.
Ar mai putea fi şi alte asemenea clasificări, dar niciuna din aceste categorisiri nu are de-a face cu rădăcina problemei, pentru soluţionarea căreia a venit Domnul nostru.
Mulţi ştiu că “Hristos a murit pentru păcatele noastre” (1 Cor. 15:3). Însă mulţi nu ştiu că Biblia spune, că Hristos a murit şi pentru ca “să nu mai trăim pentru noi înşine, ci pentru El” (2 Cor. 5:15).
De aceea o clasificare mai scripturală a creştinilor ar fi în felul următor:
(1) “cei care trăiesc pentru ei înşişi” şi “cei care trăiesc pentru Hristos”; sau
(2) “cei care umblă după foloasele lor” şi “cei care caută foloasele lui Hristos”; sau
(3) “cei care caută mai întâi lucrurile pământeşti” şi “cei care caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu”; sau
(4) “cei care iubesc banii” şi “cei care Îl iubesc pe Dumnezeu” (ISUS a spus că este imposibil să le iubim pe amândouă – Luca 16:13).
Dar niciodată n-am auzit să se folosească o astfel de clasificare. Această categorisire priveşte viaţa interioară şi umblarea personală cu Dumnezeu a creştinului, pe când metodele menţionate mai înainte au de-a face cu detaliile exterioare ale vieţii lui. Totuşi, Cerul îi clasifică pe creştini prin această ultimă modalitate, şi, dacă aşa stau lucrurile, atunci această categorisire este singura care contează! Această metodă este de aşa natură, încât, prin ea, nu ne pot categorisi alţii; noi înşine trebuie să ne clarificăm categoria de care aparţinem – pentru că nimeni nu ne cunoaşte dorinţele şi motivaţiile interioare, în afară de noi înşine. Nici măcar partenerul de căsătorie nu poate şti cu certitudine care sunt lucrurile pentru care trăim.
Domnul nostru nu a venit, în primul rând, ca să dea oamenilor o doctrină sau un model de biserică, sau pentru a-i face să vorbească în limbi, sau chiar pentru a le da o experienţă!
El a venit să “ne mântuiască de păcate” (Matei 1:21). El a venit smulgă răul din rădăcină; iar rădăcina păcatului este atitudinea de a fi centraţi pe propria persoană, a urmări propriile interese şi a face voia noastră proprie. Dacă nu permitem Domnului să taie şi să smulgă această „rădăcină” din viaţa noastră atunci creştinismul nostru va fi doar o aparenţă exterioară. Atunci Satan ne va putea înşela să credem că în comparaţie cu alţi creştini noi facem parte dintr-o clasă superioară, datorită doctrinei sau experienţei noastre, ori datorită tiparului bisericii noastre!
Satan nu e deranjat chiar dacă avem doctrină corectă, experienţă şi tipar de biserică, atâta timp cât continuăm să “trăim pentru noi înşine”. (De fapt, expresia “trăim pentru noi înşine” este echivalentă cu “trăim în păcat”!). Astăzi creştinătatea este plină de creştini care umblă după foloasele lor şi trăiesc pentru ei înşişi, şi care totuşi sunt convinşi că Dumnezeu îi vede ca fiind deasupra altor creştini, numai datorită diferenţelor doctrinare, a tipului de biserică sau a „experienţelor”. Aceasta ne arată proporţiile pe care le-a luat lucrarea, pe care Satan a reuşit să o facă în creştinătate.
În Ioan 6:38, Domnul nostru spune că El a venit din Cer pe Pământ:
(1)Pentru a Se lepăda de voinţa Lui omenească (pe care a dobândit-o când a venit pe Pământ ca Om), şi
(2)Pentru a înfăptui, ca Om, voia Tatălui Său.
Prin acestea, El a devenit exemplul nostru.
De-a lungul vieţii Sale pământeşti – pe toată durata celor treizeci şi trei de ani şi jumătate – ISUS S-a lepădat de voinţa Lui proprie şi a înfăptuit voia Tatălui Său. El le-a spus clar ucenicilor Săi că aceia care vor să fie ucenicii Lui trebuiau să meargă şi ei pe acelaşi drum. El a venit să lovească la rădăcina păcatului din viaţa noastră, care este „înfăptuirea voinţei proprii”, şi astfel să ne elibereze.
În domeniul ştiinţei, timp de mii de ani omul a crezut în mod greşit că Pământul era centrul Universului. După aparenţe, aşa păreau să stea lucrurile deoarece Soarele, Luna şi stelele par să se învârtă, odată la fiecare douăzeci şi patru de ore, în jurul Pământului. A fost nevoie de curajul unui om ca şi Copernicus, pentru ca, acum aproximativ cinci sute de ani, această concepţie populară să fie pusă sub semnul întrebării şi pentru a se arăta, că aceasta era complet greşită şi că Pământul nu era centru, nici măcar pentru Sistemul Solar, cu atât mai puţin pentru Univers. El a arătat că Pământul a fost creat într-un sistem, care are ca centru Soarele. Atâta timp cât omul avea centrul greşit, calculele şi deducţiile lui ştiinţifice erau greşite – fiindcă centrul lui era greşit; dar odată ce el a descoperit centrul corect, aceste calcule şi deduceri au devenit corecte.
Este la fel şi în cazul nostru, şi anume atunci când rămânem “centraţi pe sine” în loc să fim “centraţi pe Dumnezeu”. Atunci calculele şi deducerile noastre, adică modul în care înţelegem noi Biblia şi voia desăvârşită a lui Dumnezeu, vor fi greşite. Însă la fel cum oamenii, timp de peste cinci mii de ani, au fost convinşi că au dreptate (aşa cum am văzut mai devreme) şi noi ne putem închipui că avem dreptate! În realitate, însă, vom fi sută la sută greşiţi.
Aceasta e ceea ce vedem chiar între mulţi “creştini buni” ai zilelor noastre. Ei susţin atât de multe interpretări diferite ale aceleiaşi Biblii – şi totuşi fiecare dintre ei este convins că interpretarea lui e corectă şi a tuturor celorlalţi e greşită. Ei spun că ceilalţi sunt “înşelaţi”. De ce această situaţie? Fiindcă viaţa lor gravitează în jurul centrului greşit.
Omul a fost creat să fie centrat pe Dumnezeu şi nu pe el însuşi; iar când creştinii au centrul greşit atunci şi “Evanghelia” lor va fi greşită. Practic, astăzi sunt predicate numai două evanghelii – una centrată pe om iar cealaltă centrată pe Dumnezeu.
Evanghelia centrată pe sine promite omului că Dumnezeu îi va da tot ceea ce are nevoie pentru a-şi crea un trai confortabil pe Pământ şi că îi va da, de asemenea, un loc în Cer după ce se va termina viaţa aceasta pământească. Oamenilor li se spune că ISUS le va ierta toate păcatele, le va vindeca toate bolile, îi va binecuvânta material şi îi va face să prospere, le va rezolva toate problemele pământeşti şi aşa mai departe.
Centrul vieţii unui astfel de om rămâne tot eu-l şi Dumnezeu se învârte în jur – ca slujitor al lui – pentru a-i răspunde la toate rugăciunile şi pentru a-i da tot ce vrea! Tot ce trebuie el să facă, este să „creadă” şi să „pretindă în Numele lui ISUS fiecare binecuvântare materială”!
Aceasta este Evanghelia falsă, pentru că nu se face nici o menţiune cu privire la „pocăinţă”. Mesajul pocăinţei a fost acela pe care Ioan Botezătorul, ISUS, Pavel, Petru şi toţi apostolii l-au predicat în primul rând. Această pocăinţă este aceea, care nu se predică astăzi, din păcate, nici măcar în ultimul rând!
Pe de altă parte, Evanghelia centrată pe Dumnezeu îl cheamă pe om la pocăinţă, clarificându-i faptul că „pocăinţa” înseamnă:
– Întoarcerea omului DE LA sine însuşi ca centru al vieţii lui, de la înfăptuirea voinţei proprii, de la umblarea pe calea aleasă de el însuşi, de la iubirea de bani, de la iubirea lumii şi a lucrurilor care sunt în lume (pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii) şi de la alte lucruri ca acestea, şi
– Întoarcerea lui LA Dumnezeu, iubindu-L din toată inima, făcându-L pe El centrul vieţii lui, înfăptuind voia Lui de-acum înainte şi făcând alte fapte asemănătoare cu acestea; în acelaşi timp, mai înseamnă şi:
– Credinţa în moartea lui Hristos pe cruce care poate ierta păcatele unui om numai atunci când el s-a pocăit. Atunci el poate primi puterea Duhului Sfânt care îi dă posibilitatea să se lepede de sine în fiecare zi şi astfel el poate trăi o viaţă centrată pe Dumnezeu.
Aceasta este Evanghelia pe care a predicat-o ISUS şi apostolii.
Evanghelia falsă face ca poarta să fie largă şi calea să fie lată (uşor de străbătut, pentru că omul nu trebuie să se lepede de sine, nu trebuie să se oprească din a trăi pentru propriile interese şi nu trebuie să evite căutarea propriului câştig). Milioane de oameni participă la întâlniri unde se predică o astfel de „Evanghelie” falsă. Mulţi intră pe această poartă şi merg pe această cale, închipuindu-şi că ea duce la viaţă. Dar de fapt ea duce la dezastru. Cei care predică această „Evanghelie” jubilează, relatând despre marele număr de oameni care “au ridicat mâinile şi care au luat decizii pentru Hristos” în adunările lor! Însă totul este o înşelăciune! Deşi în astfel de întâlniri unii sunt convertiţi în adevăratul sens al cuvântului datorită sincerităţii lor, mulţi astfel de „convertiţi” ajung să devină „de două ori mai răi fii ai Gheenei” (Matei 23:15) – fiind înşelaţi în legătură cu adevărata lor stare.
Prin contrast, Evanghelia adevărată face ca poarta să fie strâmtă şi calea îngustă – iar micimea şi îngustimea acestora nu sunt aşa cum le-au stabilit unii fanatici religioşi „super-spirituali”, ci conforme cu dimensiunile date de Însuşi ISUS. Puţini sunt aceia care găsesc această cale a vieţii. Evangheliştii care predică această Evanghelie nu au multe lucruri cu care să se laude, iar statisticile nu sunt impresionante; dar această Evanghelie conduce oamenii la Domnul ISUS şi la Cer.
“Luaţi seama la felul cum ascultaţi. Celui ce împlineşte ce a auzit i se va da mai multă lumină şi înţelegere, dar celui ce nu împlineşte ce a auzit i se vor lua chiar şi lumina şi înţelegerea pe care crede că le are.” (Parafrazare a pasajului Luca 8:18).
Cel ce are urechi de auzit sa audă!
Titlul în limba engleză: THE TRUE GOSPEL AND THE FALSE

Postmodernismul şi implicaţiile pentru biserică

Standard

În ce lume trăim astăzi, încotro ne îndreptăm? Aceste întrebări ar trebui să ne preocupe văzând schimbările majore care se produc într-un timp scurt în ţara noastră. Fie că vrem, fie că nu, este inevitabil să nu fim influenţaţi atât în viaţa noastră personală cât şi în biserici. Biserica trăind în lumea aceasta a fost şi este supusă presiunilor din exterior.

Probabil unii dintre dumneavoastră v-aţi confruntat cu termenul de “postmodernism” dar nu înţelegeţi în totalitate ce inseamnă şi ce îl caracterizează. Dr. Stefan Holthaus (decan al facultăţii de teologie din Giessen Germania) a încercat să creioneze pe scurt societatea în care trăim şi să prezinte implicaţiile ei în viaţa bisericii.

O scurtă analiză a societăţii în care trăim:

În anii 80 s-au constatat schimbări radicale în Europa. Comportamentul şi valorile nu mai sunt dictate de raţiune ci de curentul postmodernismului: armonie, romantism, spiritualitate. Un lucru marcant este dorinţa omului de a simţi, a experimenta, a savura. Viaţa frumoasă, fascinantă, plăcută, interesantă este dorită şi căutată. Valorile vechi ca serviciul, truda, simţul responsabilităţii aparţin trecutului. Prezentul înseamnă plăcere, a te simţii bine. Omul este în centrul atenţiei.

Acest aspect îl regăsim aproape peste tot. Parcurile de distracţii apar peste noapte ca ciupercile. Cinematografele incearcă să ne atragă cu ecranele lor imense, bazinele de înot s-au transformat în complexe de distracţie cu o gamă foarte bogată de oferte. A merge la cumpărături înseamnă a te delecta în “mall-uri”. Săpunul tradiţional este “out”, adică aproape nu mai este folosit. Locul i-a fost luat de sutele de loţiuni pentru orice ten… Şi benzinăriile şi-au schimbat “faţada”. Pe lângă alimentarea maşinii clientul poate consuma muzică, cafea, o masă caldă… Nu produsul este important ci “ a face cumpărături”.

Omul modern trebuie să ia decizii la tot pasul. Dacă vrei să cumperi un BMW nu ai de decis între trei modele ci eşti confruntat cu sute de opţiuni. Chiar şi în viaţa de zi cu zi omul trebuie să decidă ce îmbracă, ce serveşte dimineaţa, la amiază, seara…, ce emisiune vrea să vizioneze la TV, ce va face în timpul liber etc.

Oare posibilitatea de a alege nu este oare adevărata libertate? Din păcate diversitatea duce la resemnare şi la o stare de neajutorare.

Luarea deciziilor implică un complex proces de gândire. Tot mai mult omul modern se ocupă cu sine însuşi. “Eu caut în mine, evaluez, resping şi rămân la urma urmei nesigur…” Omul se focalizează asupra sa. Experienţele sunt greu de împărtăşit cu ceilalţi. Astfel, libertatea alegerii are ca produs final o societate individualistă.

Experienţa devine un nou ţel în viaţă. Acest fenomen a devenit posibil prin introducerea societăţii de consum, eliminând sărăcia. O societate care are totul se reorientează dinspre a avea înspre fericirea şi satisfacţia personală. Cu cât căutarea după fericirire este mai intensă cu atât omul îşi pune tot mai mult întrebarea: ce este fericirea,cine şi ce îţi poate da o fericire durabilă? Omul postmodern este “condamnat” să căute, iar pentru că fericirea este de scurtă durată el trebuie să caute sentimente şi experienţe tot mai puternice ca să fie fericit.

Consecinţa este o nesiguranţă puternică, frica de o nouă decepţie, simptome care caracterizează şi amprentează o întreagă societate.

Influenţa postmodernismului asupra bisericii:

Odată cu schimbările remarcate în societate s-au observant şi tendinţe noi în bisericile evanghelice.

Serviciul divin este înlocuit cu programe generatoare de experienţe plăcute. Interviuri cu personaje proeminente, moderate professional, ocupă tot mai mult spaţiu în serviciul divin. Oferta seminariilor cu teme diverse devine tot mai bogată. Aceaşi tendinţă se regăseşte şi pe piaţa de cărţi creştine. Apariţiile noi conţin în mare parte povestiri, în mod deosebit poveşti de dragoste. Studiile biblice sunt marginalizate, cărţile de dogmatică aproape că nu mai sunt pe masă – ce este adevărul nu mai este relevant. Sute de grupări şi de biserici noi au apărut în ultimii ani. Migraţia de la o biserică la alta este normală – depinde de „ofertă“. Rezultatul: se dezvoltă un individualism puternic combinat cu iresponsabilitatea, doi factori care duc la complicaţii serioase.

În ultimul timp se vorbeşte de “evanghelizare în funcţie de nevoi”. Se doreşte o eliminare a barierelor pentru oamenii străini de biserică. O gândire în direcţia aceasta nu este tocmai greşită dar trebuie să conştientizăm şi pericolele. Există o orientare „după nevoi“ care marginalizează adevărul biblic şi elimină „mesajul crucii“. Noi suntem chemaţi să predicăm tot adevărul, să aducem la cunoştinţa oamenilor ce trebuie să audă şi nu ce vor să audă. Trebuie să rezistăm în această tensiune!

Există o tendinţă în biserici după „armonie“, adică a te simţi bine. Ce facem în biserică trebuie să fie frumos, trebuie să placă. Adevărul nu mai este căutat. Membralitatea este aleasă după aceste criterii, nu după mărturisirea de credinţă sau convingeri.

Şi conţinutul mesajelor este afectat de acest curent. Ce rămâne după o predică nu este mesajul ci povestioarele repovestite captivant. Un sociolog necreştin (Peter Gross) este citat: “Evangheliştii de odinioară… care predicau şi proclamau Adevărul Lui Dumnezeu au fost înlocuiţi cu povestitori“

Şi serviciul divin s-a modificat în esenţa sa. Predica a pierdut din timpul alocat ei, acesta fiind umplut cu programe variate după mottoul: “trebuie să oferim ceva ascultătorului”.

Foarte des auzi citatul: „Dumnezeu este un tată iubitor, care ne sărută şi ne îmbrăţişează. Acest părinte vrea să ne dea totul, El nu ne contrazice ci ne împlineşte nevoile”. Imaginea despre Dumnezeu s-a schimbat. El nu mai pedepseşte, El nu mai este sfânt şi drept. Dumnezeu este „schimbat din funcţie “ şi aprope nimeni nu ia seama…

Mişcarea carismatică urmează acest curent general. Satisfacţia egocentrică, urgentă a nevoilor stă pe primul plan. Experienţa marginalizează învăţătura şi predica este un „show“ perfect înscenat. Experienţele oferă autoritate. Cine vindecă are dreptate. Binecuvântarea „simplă“ nu este de ajuns, trebuie să fie la puterea a doua sau a treia.

În ultima parte a prelegerii, Holthaus prezintă tensiunea între evlavia generată de experienţă cu cea generată de Hristos. Biserica astăzi stă la răscruce şi trebuie să ia o decizie. Din păcate de cele mai multe ori ea nu conştientizează calea pe care a luat-o. Nu vede cât de mult s-a acomodat şi s-a compromis iar, din nefericire, se şi simte bine în această poziţie.

Holthaus prezintă două soluţii care sunt alese ca ieşire din această dilemă, soluţii care nu sunt simple.

1. Reîntoarcerea la forma iniţială, familiarizată bisericii. Dar şi această formă este rezultatul mişcărilor dintr-o anumită perioadă.
2. Ar mai fi “izolarea de lume”pe care unele biserici o aleg – dar tradiţionalismul nu este o soluţie reală pentru problemele omenirii.


Soluţia trebuie găsită altundeva…

În primul rând trebuie subliniate unele gânduri. Experienţa aparţine de viaţa cotidiană dar şi de viaţa bisericii. În sfânta scriptură oamenii îl experimentează pe Dumnezeu în acţiune. El vorbeşte, protejează, călăuzeşte. Dumnezeu se revelează iar oamenii realizează acest fapt. Ce vreau însă să subliniez este faptul că aceste experienţe nu sunt „făcute“ şi căutate cu tot dinadinsul. Ele rămân acţiunea suverană a lui Dumnezeu. El le produce şi le dă bisericii şi celor credincioşi când şi cum vrea EL

Holthaus prezintă deosebirea între forma de evlavie biblică, ca de exemplu „stăpânirea de sine“, şi “foamea după experienţe“ sau consum. Ultimele două lucruri nu au nimica în comun cu devotamentul faţă de Hristos. O inimă devotată îl are pe Hristos în centru, consumul sau experienţele sunt îndreptate asupra omului. Acest fapt nu înseamnă ca evlavia exclude bucuria, nicidecum!

Într-o lume care şi-a pierdut orientarea, reacţia corectă este “înotul împotriva curentului”, curajul de a-ţi menţine poziţia. Aceste convingeri, bineînţeles, trebuiesc trăite.

Probabil creştinii ar trebui să realizeze din nou cine sunt şi ce bogaţi sunt în Hristos. Atâta timp cât mesajul este egocentrist nici cuvântul lor şi nici acţiunile misionare nu vor avea greutate. Oamenii moderni i-au din nou în calcul existenţa unui Dumnezeu. Ei au devenit din nou religioşi! Dar ce ofertă vor găsi pe „piaţa religioasă“? Noi ca creştini avem o ofertă extraordinară: mântuirea prin Isus Hristos.

În încheiere, Holthaus accentuează că deşi căutarea oamenilor după sensul vieţi s-a accentuat, acceptarea Evangheliei nu reprezintă un automatism. Din contră, ea rămâne „un scandal“, o „nebunie“. Dacă biserica va renunţa la această „nebunie“ ea renunţă la sine însăşi şi îşi pierde menirea la care a fost chemată. Renunţarea la centrul Evangheliei (nebunia crucii) şi compromisul cu duhul vremii, înseamnă pierderea celui mai preţios adevăr, adevărul mântuirii oamenilor prin Hristos, prin care Dumnezeu a intrat în lumea noastră.

Concluzia lui Holthaus: Biserica din societatea noastră postmodernă este ameninţată de un pericol dar i se oferă şi o şansă: un pericol pentru că ea denaturează privirea şi o direcţionează de la Dumnezeu înspre om şi o şansă pentru că setea după experienţă şi fericire a generaţiei noastre este de fapt o sete după Dumnezeu. Noi, ca creştini, n-ar trebui să ratăm această şansă!

Sursa: http://www.bibelbund.de/htm/bgdl38-40.htm3