Uraste Dumnezeu pe pacatosi? Daca esuez, voi fi torturat vesnic? Dar copilul meu care a murit? Va mantui Dumnezeu pe Satan?

Standard

De ce invatatura traditionala despre «condamnare vesnica» e nebiblica.


ATENTIONARE.

Acest document s-a nascut in urma unor cautari personale. Tin sa atentionez ca avertismentele scrise de Dumnezeu cu privire la o viata imorala, aroganta si neconforma cu poruncile lui Dumnezeu sunt foarte serioase. Dumnezeu nu se lasa batjocorit. Exista o judecata. Acest studiu nu incurajeaza o viata imorala, ci dimpotriva cauta sa faca lumina asupra unei invataturi gresite, cauzatoare de teroare, depresii, intuneric si necredinta.


De ce merita evaluarea.

Motivele evaluarii ar fi ca intelegand adevarul, nu am mai predica Evanghelia mereu de pe o pozitie amenintatoare [desi acest lucru e necesar], iar pe de alta parte pentru a rezolva nelinistea insuportabila provocata de gandul ca unul din copii nostri, o mama sau un prieten de suflet ar putea suferi disperarea unei torturi vesnice.

Un alt motiv ar fi reevaluarea conceptiei noastre despre natura lui Dumnezeu. Daca damnarea ar fi definitiva si fara sfarsit cum am interpreta versete ca si: „Mania lui nu tine decat o clipa”, „Domnul este indelung rabdator, bogat in bunatate”, care descriu infinita bunatate in comparatie cu durata si intensitatea maniei lui. Fundamentalismul inverseaza totul: Indurarea lui tine doar o clipa, mania lui pe veci! Nu e asta o abatere de la consecventa Scripturii?

Adesea incercand sa potrivim cateva versete, sacrificam intreaga invatatura a Scripturii.

Mentionez ca sensul pe care eu il inteleg prin ‘vesnic’ nu este ‘fara sfarsit, fara speranta’, ci ‘perpetuu’ sau ‘permanent’. Cred ca diferenta este uriasa. In acest sens da, ‘perpetuu’ exista o condamnare vesnica, toti oamenii sunt pierduti necontenit, atat timp cat refuza sa stea deoparte si nepasatori fata de harul lui Dumnezeu. Credinciosii sunt perpetuu sub acoperirea sangelui lui Hristos.

Se pare ca intreaga invatatura despre ‘vesnicie’ se bazeaza pe sensul interpretat al unui singur cuvant: ‘aionios’. Intreaga miza se sprijina pe traducerea acestui cuvant. Niciun alt cuvant din Biblie nu ar sugera ideea de fara sfarsit.

Daca invatatura despre ‘damnare vesnica’ in sensul traditional este reala, atunci ea ar trebui sa fie de o prioritate neta fata de toate celelalte invataturi biblice. Ar trebui ca fiecare capitol sa fie scris cu majuscule si zeci de semne de exclamare. Or, numarul textelor din care am deduce ca damnarea e permanenta este mic.

De ce ne e teama sa re-evaluam aceasta invatatura?

Pentru ca e dificil sa dai cu piciorul in ‘tepus’.

Pntru ca ne temem de erezie. In fond majoritatea crede asa.

Ne temem ca ne renegam parintii, Biblia,

Pentru ca suntem plini de prejudecati.

Pentru ca ne consideram speciali asemenea vechilor evrei

Sau pur si simplu pentru ca ne e frica.

Ea a fost companionul nenumaratelor predici rostite de la amvoanele bisericilor inca din copilaria noastra. A fost repetata de parintii nostri in discutiile familiale. Toate acestea nu dovedesc insa, nimic.

Sau pentru ca suntem rai si cruzi.

Probabil ca unora le place sa condamne la pierzare vesnica pe dusmanii lor ca in final sa se bucure de asta.

Dar oare cum stau lucrurile?

Voi incerca sa argumentez. Eu cred ca numarul si greutatea argumentelor sunt coplesitoare.

Pentru a simplifica dialogul:

Eu cred ca

Biblia e inspirata 100% de Duhul Sfant.

Traducerea ei insa nu.

Isus Hristos este Dumnezeu intrupat.

  • nimeni nu vine la Tatal decat prin Isus Hristos.
  • toti trebuie sa ne asemanam cu Hristos pentru a intra in Imparatia Lui
  • suntem initial intr-o stare de vrajmasie cu Dumnezeu
  • nimic necurat si intinat nu va intra in Imparatia Lui

Ca Dumnezeu

  • nu se bucura sa fie manios pe vecie.
  • nu se bucura sa tortureze pe cineva.
  • are drept legitim de a ucide pe cineva.
  • va supune lui Isus toata creatia inainte de a incepe veacul viitor.
  • prin Isus Hristos va restaura totul, si isi va rascumpara toata creatia in final.

Eu nu cred

  • ca Dumnezeu va condamna la chin si tortura vesnica cea mai mare parte a creatiei lui.
  • ca frica de Dumnezeu inseamna teroare dementiala incontrolabila si irationala.
  • ca dreptatea lui Dumnezeu nu se poate realiza decat prin pedeapsa vesnica.
  • In invatatura despre anihiliare.

Originea

Eu cred ca aceasta credinta in pedeapsa vesnica este gresita, ea a fost preluata din mitologia greaca, din parerile unora din sfintii parintii, predicatori celebri [J. Edwards] si dintr-o traducere gresita (Biblia nu a fost scrisa in limba romana) si din literatura: Dante, etc.

Noi nu negam disciplina si pedeapsa temporara a Tatalui nostru peste copiii sai.

Argumente morale

Argumentul educativ.

Pedepsele lui Dumnezeu nu au si nu au avut niciodata scopul de a face, rau, tortura, ci de a da invataminte.

Noi avem o problema, vrem ca altii sa fie pedepsiti si deci vrem ca Dumnezeu sa fie ca noi. Dupa ce l-am recreat pe Dumnezeu, ne dam cati va pasi inapoi, suntem ingroziti de monstruozitatea pe care am creat-o, dar trecem totul sub tacere, pentru ca asa e ‘biblic’. Cartile in care este prezentata credinta pe intelesul celor mici, tac pudic. E ingrozitor sa le spunem celor mici cat de bun este Isus si apoi sa intoarcem placa si sa le spunem cat de razbunator este. Ne temem ca mintea lor de o logica simpla, inocenta ar putea sa ne ingrozeasca cu: “Dar Isus o va chinui pe bunica pe vecie in iad?”;

Argumentul moral parental.

Dar care Tata si-ar condamna copiii sai pe veci? Care Tata si-ar omori sau tortura copiii?

Ce ai spune daca ai afla intr-o zi ca tatal tau de trup, pe care il iubesti si il admiri, are o temnita, in care coboara zilnic pentru a-i tortura cumplit sau printr-un angajat pe unii din fratii si surorile tale pentru ca au fost ‘rai’? Ai putea sa accepti argumentul ca aceasta este corect, pentru ca tatal tau este drept si nu suporta raul? Pentru care greseala ai pedepsi pe proprii tai copii [sau dusmani] astfel?

E inexplicabil cum aceasta idee odioasa despre Dumnezeu, s-a strecurat in credintele noastre.

Argumentul terorii insuportabile

Cum ai putea impaca ideea ca unul din copiii tai, sotia, prietenii, cunoscutii tai sau chiar unul din dusmanii tai ar suferi pedeapsa unei torturi vesnice cu bucuria de a-L adora pe Dumnezeu? Ai spune ca probabil Dumnezeu ar sterge memoria mea. Creierul meu va fi spalat, deci. Sau poate mai rau, m-ar face sa consider ca a procedat corect, fiind drept. Care din noi ar putea trai cu aceasta realitate in minte, aici pe pamant si o vesnicie in cer?

Argumentul restaurarii incomplete a creatiei

Starea finala a tuturor lucrurilor ar fi mai proasta decat starea initiala.

Initial lumea lui Dumnezeu era armonie si pace. Apoi Satan s-a rasculat. A intervenit pacatul si conflictul. Apoi a fost creat omul. Acum la judecata finala, Dumnezeu va restaura totul. Adica o mica parte din creatie cu El in cer. Cealalata majoritate in chin vesnic. Acum, cu ce e mai buna situatia finala decat prima?

Argumentul liberului arbitru.

De ce a creat Dumnezeu omenirea intr-o lume contaminata deja de pacat? De ce nu a rezolvat mai intai pacatul, distrugand pe diavol si pe ingeri, inainte sa ne creeze pe noi? In fond, de ce nu l-a distrus pe diavol pana acum?

Argumentul sindromului Stockholm.

Il iubim pe Dumnezeu de teama sa nu ne tortureze la infinit.

Sindromul Stockholm este descris ca simpatia victimei fata de calau, a ostatecului fata de rapitor, pe motiv ca “Putea sa ma trateze mult mai rau, dar nu a facut-o, deci e milos, iubitor”.

Cum ai putea sa evaluezi iubirea ta pentru Dumnezeu, fara sa te gandesti: “Oare eu nu sunt aici pe bancile bisericii pentru ca nu vreau sa fiu torturat pe veci?”

Sa ne imaginam urmatoarea situatie:

Esti pe cale sa te casatoresti cu aleasa inimii tale. Inainte de casatorie ea ti-ar pune insa urmatoarele conditii: ‘Ma astept sa imi fi loial 100%. Am sa iti controlez orice, gest, orice privire, orice compliment facut alte femei… sa nu te prind ca imi gresesti ca voi fi necrutatoare. Noaptea cand vei dormi, te voi macelari de viu fara veste’ Cand vei fi inaintea altarului si vei jura iubire vesnica acestei femei, ce fel de ‘Da’ va fi acela…? Ce fel de libertate va fi aceea? Cum ai putea sa te bucuri de comuniunea in casatorie cu o astfel de fiinta teribila?

Argumentul inegalitatii sanselor

Un ghetto. Un baiat se naste dintr-o mama prostituata, tatal traficant de droguri. Ajuns in anturaj rau, devine un stricat. Baiatul de 14 ani e impuscat. La judecata i se spune “Imi pare rau, ai avut 14 la dispozitie sa-ti indrepti caile, rabdarea Domnului a ajuns la capat”. Baiatul raspunde “Metusala a avut 969 de ani, nu e corect”.

Argumentul motivatiei pocaintei.

Pocainta de pe pozitia terorii are valoare numai cand omul constientizeaza raul facut. Omul se cutremura, rosteste orice doar ca sa scape, dar nu e convins de pacatosenia lui.

Argumentul mizei.

Daca miza este atat de mare, oare nu te-ai astepta ca Dumnezeu sa faca mai mult ca sa avertizeze pe fiecare? Eventual intrupandu-se zilnic pentru fiecare, sau avertizand fara incetare prin vise, vedenii.

Argumentul caracterului neschimbat al lui Isus

Pretutindeni unde a mers Isus a adus vindecare completa a bolilor, a alungat demonii, a inviat din morti.

De ce ar contempla Isus prapastia iadului, fara empatie, fara sentiment, ba chiar cu placere, satisfactie ca planul lui Dumnezeu a fost in sfarsit dus la capat? Glorios.

Asa il cunosti Tu pe Isus? De ce brusc si-ar schimba caracterul?

Argumentul mortii temporare a Domnului

Daca plata pacatului este moartea [vesnica], si daca mania lui Dumnezeu a cazut peste Isus pentru noi, la cruce, de ce nu a ramas Isus in condamnare vesnica pana azi? De ce a fost posibila invierea si reabilitarea lui de sub mania lui Dumnezeu?

Si daca a fost posibil ca Isus sa scape de mania lui Dumnezeu, pentru cei condamnati de ce nu ar fi posibil? Pentru ei de ce este prea tarziu?

Cateva obiectii pe texte biblice

Pildei bogatului si a lui Lazar.

Explicare prin lumina pildei vierilor.

Bogatul e poporului lui Dumnezeu imbracat in purpura [regalitatea] si in subtire [imbracamintea preoteasca]. Lazar sunt neamurile necurate [bubele lui sunt linse de caini].

Eu sunt bogatul. Cel care crede despre sine ca este un fiu al lui Avraam, iar ceilalti sunt cainii, sunt vredinici de osanda si dispretul lui Dumnezeu. Pe lumea cealalta bogatul se vede el, un caine. Avraam il numeste totusi: Fiule. Acum ca ‘damnat pe veci sub mania lui Dumnezeu’, cum de e numit fiu? Ca fiu al lui Avraam va suferi disciplinarea Domnului, purificarea prin foc.

Am obiecta. Dar omul are nevoie de o pocainta constienta pentru a se pocai, ceea ce majoritatea oamenilor nu au. Prin urmare ei sunt pierduti. Dar care din noi a avut o pocainta constienta, cine e cu adevarat constient de grozavia pacatelor lui? Nu e asa ca e doar meritul Duhului Sfant in a ne convinge? De ce am nega faptul ca el ar putea lucra in oricine, chiar si in cei pe care i-am considerati pierduti?

Omul indracit din Gadareni, era atat de posedat de mii de demoni, incat nici nu se putea pocai, nu putea cere indurare. Isus a avut mila de el, l-a eliberat. Dupa ce a fost eliberat s-a uitat la viata lui si i-a parut rau. Fiul risipitor si-a vazut mizeria, dupa ce a ajuns nenorocit.

Iuda, fiul pierzarii.

Cu privire la executorii sai, in fond s-a rugat: ‘Tata, iarta-i caci nu stiu ce fac’. Crezi ca Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea? Eu cred ca da. Crezi ca si Iuda a fost inclus in aceasta. Da, cred. Crezi totusi ca Iuda a fost ticalos si toti cei ca el? Negresit.

Atunci de ce a spus ca ar fi mai bine pentru el daca nu s-ar fi nascut? Isus nu a spus ca ar fi fost mai bine sa nu fie conceput, ci ca ar fi mai bine sa nu fi fost nascut. E o mare diferenta. Iov dorea si el acelasi lucru. Sa fi murit la nastere ca o ‘starpitura’ [traducerea Cornilescu] sau mai clar: avorton.

Isus a avut grija de fiecare firmitura de paine sa nu se piarda, a spus ca inaintea Tatalui, orice vrabiuta e semnificativa, de ce ar pierde un Stalin sau Hitler? Probabil pentru ca asa consider eu ca e corect, drept. Dar oare pedeapsa vesnica este o implinire corecta a dreptatii lui Dumnezeu? Eu cred ci a nu.

Argumentul TOATE

[Geneza 12.3 // 22.17-18]

Despre Avraam. TOATE familiile pamantului vor fi binecuvantate in tine.

TOATE neamurile pamantului vor fi binecuvantate in samanta ta [Hristos]… Ce procent din familiile de pe pamant ar cuprinde cuvantul ‘toate’ aici 10%, 20%..? Dificil de spus. Biblia spune ca toate, si eu cred asta literal, nu sunt necesare speculatii teologice.

Ioan 12:32: „..după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe TOTI oamenii

Efeseni 1.9

“Caci a binevoit sa ne descopere Taina Voii Sale,dupa planul pe care-l alcatuise in Sine insusi,ca sa-l aduca la indeplinire la implinirea vremilor,spre a-Si uni iaras intr-unul,in Hristos,TOATE lucrurile:cele din ceruri si cele de pe pamant.”

Aceeasi intrebare ca mai sus.

Romani 8.18-23

Creatia[nu firea] asteapta descoperirea Fiului lui Dumnezeu.

O nota: cuvantul ‘firea’ aici trebuie tradus ca si ‘creatie’. Traducerea engleza/franceza: ‘creation’

Apocalipsa 5.13

  • Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”

Lista este incompleta. Vom reveni.

Argumente teologice

Argumentul victoriei complete a lui Hristos.

Ea trebuie sa fie totala. 100%. Completa. Pierderi 0. Incontestabila. Nu remiza, nu lupta stransa. Ea trebuie sa fie nonviolenta, conforma cu natura lui Dumnezeu.

Noi estimam, crezand gresit ca doar un mic numar de oameni va fi mantuit. Probabil 20% din omenire, sau mai putin chiar, mult mai putin.

Ce ai spune de urmatoarea situatie: un general ar veni de la razboi triumfator, sarbatorind infrangerea dusmanilor sai ca o mare victorie. Cand ar fi intrebat, care ar fi pierderile, ar zice: cam 80%. Cum am putea sarbatori asta ca o mare victorie? Cum ar fi astfel victoria lui Hristos numita victorie, cand Diavolul a castigat 80% din omenire si 33% din ingeri?

Si daca 99,9% ar fi rascumparata si un singur om pierdut pe veci. Nu ar fi o jalnica infrangere? Ba da ar fi, stirbind reputatia lui Dumnezeu. Pastorul cel bun a esuat. Oaia a cazut in prapastie. Creanga s-a rupt.

Daca pedeapsa vesnica exista, cum a fost posibil ca Dumnezeu sa nu-si avertizeze poporul cu privire la asta in blestemele pe care le gasim in Deuteronom? De ce Pavel nu si-a avertizat mai clar, mai raspicat ascultatorii cu privire la miza extraordinara, de a-si pierde sufletul pe veci? In fond Pavel, care a fost in lumea de dincolo, marturiseste ca sunt taine ce nu pot fi spuse. Daca e atat de important pentru noi, de ce sunt taine?

Argumentul ‘Iertarea vrajmasilor’. Consecventa in principiu.

Dumnezeu ne-a spus sa facem bine vrajmasilor. Ce Dumnezeu e acela care porunci una, dar face exact pe dos?

Argumente lingvistice

Argumentul cuvantului ‘vesnicie’ [ebr. olam / gr. aionios]

E surprinzator insa, cuvantul vesnic nu exista in Biblie. Cuvantul aionios a fost tradus inconsecvent. Un exemplu: fii veacului (aionios) acestuia se insoara si se marita. Aionios e folosit si pentru acest veac. Traducatorii au tradus uneori prin veac, alteori prin vesnicie.

De ce aceasta indisciplina? Confuzia a fost introdusa in secolul IV momentul in care scriitorii crestini au incetat sa vorbeasca greaca, adoptand alte limbi. Sensul de ‘vesnic’ a fost introdus de catre Augustin, care ulterior a abandonat pozitia, mentionand ca doar uneori poate fi folosit cu sensul de ‘fara sfarsit’. Augustin, nu vorbea insa greaca, ci latina.

Pe de alta parte voi arata ca acest cuvant tradus prin ‘vesnic’ (aionos) nu exista in Biblie in sensul de ‘fara sfarsit’, ci este folosti cu privire la o perioada de timp: veac. De exemplu: Mantuitorul Isus raspunde saducheilor: „Fii veacului[aionios] acestuia se insoara si se marita”. Asadar luat in sens traditional, am intelege cresit ca acest veac in care traim este vesnic. Fals.

Aionios este asadar o perioada de timp definita. Scriitorii contemporani greci si evrei [ulterior si crestinii de limba greaca] au folosit intotodeauna cuvantul cu sens de perioada definita: viata omului, era, perioada sau veacul ce urmeaza. Este imposibil ca Isus sa fi folosit cuvantul ‘aionios’ cu sens de ‘fara sfarsit’, pentru ca ar fi insemnat sa ii dea un sens nou, neinteles de contemporani.  Eusebius (A. D. 300-25), il foloseste descriind intunericul ce preceda creatia. A spune ca acesta a durat vesnic, e evident gresit.

Argumentul cuvantului ‘pierzare’ [apollumi]

Cuvantul pierzare [apollumi] este gresit tradus ca pierzare vesnica. Inseamna, pierdut sau distrus in sensul de scos din functiune. In acest sens toate omenirea este pierduta, despartita de Dumnezeu. Este doar un preambul al cautarii.

Cuvantul apollumi e folosit pentru a descrie oaia pierduta sau banutul pierdut, burdufurile sparte.

Pana cand a cautat pastorul oaia pierduta? Pana si-a pierdut rabdarea? Nu, pana a gasit-o. Dumnezeu va inceta sa te mai caute, abia cand nu vei mai fi pierdut. Nu te indeamna acest la pocainta? Ba da, mai mult decat amenintarea torturii vesnice.

Uneori e tradus prin ‘ucidere’ e.g Irod ii pierde [apollumi] pe prunci sau preotii planuies sa il piarda pe Isus. Inseamna oare asta pierzare vesnica? Nu.

Tratarea obiectiilor

Vei spune. Bine, dar cum poti sa vii cu o asemenea veste buna. Oamenii rai ar jubila de bucurie ca nu mai exista condamnare vesnica.

Ca sa jubileze de bucurie la asa veste au nevoie de credinta. Daca ar obtine brusc credinta, ar inceta sa mai fie oameni rai. In primul rand nu am spus ca nu va mai exista o pedeapsa. In al doilea rand, priveste in jur. Ii amenintam pe oameni cu osanda vesnica, cu smoala, furci, tortura? Se vede vreo schimbare? Are asta vreun efect? Vin oamenii in valuri de pocainta? Pot aceste amenintari sa schimbe ceva?

Dar cum ramane cu marturiile celor care s-au intors din iad?

  • aproape toti au un background evanghelic sau influentele iudeo-crestine
  • am ascultat marturia unui evreu despre Iad: nimic despre Isus, exista marturii din islam
  • aproape toti au marturisit ca li s-a arata o lumina in care a aparut Isus si i-a scos de acolo. Insa doar pe ei.
  • descriu cu o precizie chirurgicala torturile: copii torturati, viermi si scorpioni introdusi in pieptul oamenilor de catre diavoli…lucruri odioase. Persoana care le descrie are empatie 0, considera ca asa e corect. Simptome tipice psihopatiei.
  • descriu pe iadul ca un parc de distractii pentru diavoli: un fel de biliard sau darts in care oamenii sunt bilele sau tintele de darts. Asadar diavolii se simt extraordinar de bine in iad. Noi nu.
  • il descriu pe Isus plin de falsa compasiune, plangand pentru victime, dar zicand, imi pare rau te-am avertizat. Nu este asta o compasiune fatarnica? Sau spunand, nu mai pot face nimic pentru tine: Nu este asta neputinta? Este ceva greu pentru Dumnezeu? Se pare ca da. Mila Lui nu are margini. Se pare ca are.
  • exista marturii nenumarate a unor oameni care pretind ca au fost rapiti de extraterestri
  • argumentul biblic: niciodata ucenicii nu au fost trimisi sa propovaduiasca teroarea iadului, cu atat mai mult vise, vedenii sau descoperiri personale. Evanghelia a fost arata ca o veste a eliberarii din intuneric, odata pentru totdeauna.

Concluzie: motivul este autoiluzionare, amagire, histrionism sau pur si simplu vis. In filmul „23 minute in iad” Bill Wiese recunoaste ca a fost vis: nu a iesit din trup. Acum el merge din loc in loc propovaduind nu atat evanghelia cat propria-i viziune. Pocainta de pe pozitia terorii are valoare numai cand omul constientizeaza raul facut. Omul se cutremura, rosteste orice doar ca sa scape, dar nu e convins de pacatosenia lui. E ca tortura comunista, un experiment Pitesti, in care omul recunostea orice, ca sa scape.

Va mantui pana la urma Dumnezeu si pe Satan si pe ingeri?

Nu stiu. Probabil ca da. Ce obiectii am avea? A facut deja prea mult rau? Dumnezeu il uraste deja prea mult? El e descris ca un fiu al lui Dumnezeu.

Cand il va mantui pe Satan?

Cand se va pocai si va lua iarasi in el chipul lui Hristos.

De unde stii asta, e o speculatie teologica. Cunosti viitorul etern?

Nu, insa cunosc caracterul lui Dumnezeu.

Alte argumente teologice.

Argumentul negarii atributelor divine.

Invatatura despre pedeapsa vesnica neaga toate celelalte atribute ale lui Dumnezeu.

1 Corinteni 13. Cum s-ar putea impaca ideea de iad ca pedeapsa vesnica, cu atributele lui Dumnezeu: iubire, atotputernicie, iertare, ingaduinta, nu se bucura de rau, atotprezenta?

Dumnezeu este infinit iertator. Infinit iubitor.

Imi imaginez – reconcilierea intre Hitler si victimele Holocaustului. Nu ar fi un tablou emotionant reflectand caracterul divin al iertarii?

Argumentul deosebirii de Satan.

Ispitirea lui Isus. Isus refuza, Satan ii instinga pe toti. Care e deosebirea dintre Dumnezeu si Satan, aici?

Argumentul parerilor diferite.

Eu nu pot sa resping invatatura ortodoxa pentru rugaciunile pentru morti [nu stiu daca ele au efect sau nu, probabil nu], purgatoriu [de ce nu ar exista, in fond scopul suferintei este sa ne ridice fruntea inspre Dumnezeu] sau adventista [al anihilarii]. Pe ce temei le resping? Nu e mai corect sa raspund. Nu stiu, poate ca unii dintre ei au dreptate. Sau sa iau Biblia si sa incerc sa aflu?

Argumentul predicatorului.

Cu totii am auzit ilustratia din predica vreunui predicator, cum, un judecator da o sentinta cruda asupra vinovatului. Apoi se dezbraca de roba si ia el locul condamnatului. Acceptam ca ideea rosteste un argument biblic despre Dumnezeu.

Acum de ce suntem inconsecventi si invatam contrariul? Nu este Dumnezeu mereu acelasi?

Nu vezi ca dragostea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta?

Voi reveni cu detalii.

Autor: Farcas Ovidiu

Credincios sub lovituri Autor: Petru Popovici

Standard
Un credincios, care a fost asuprit şi bătut pentru credinţa sa, într-o zi a trecut pe o stradă unde un măr, încărcat cu roadă, îşi atîrna crăcile peste gard, iar nişte copii aruncau cu pietre şi cu beţe ca să-i doboare roadele. Cînd văzu scena aceasta, primi o mare mîngîiere în sufletul său, căci îşi zisese că dacă mărul nu ar avea roade bune, nimeni n-ar arunca cu nimic în el. Acum, îşi dăduse seama că şi el, ori de cîte ori este lovit, trebuie să dea roadă bună. De aceea, chiar mergînd pe stradă, s-a rugat: „Doamne, fă-mă să mă uit nu la vorbele rele şi la loviturile oamenilor, ci la Duhul Sfînt care trebuie să producă roadă binecuvîntată în viaţa mea”.

Mesajul mantuirii predicat de Vladimir Pustan

Standard

Un mesaj de chemare la pocainta pentru vremurile de azi predicat de catre Vladimir Pustan. Cuvântul din limba greacă tradus în limba română “pocăinţă” este metanoie de la [meta ] – a schimba, şi [noie] – minte, gândire. Deci, pocăinţa este o schimbare a gândirii, a conceptului despre viaţă.

Artisti de la Hollywood declara ca si-au vandut sufletul Diavolului…

Standard

Va invitam sa urmariti urmatorul documentar ce prezinta artisti de renume care declara ca si-au vandut sufletul diavolului pentru succes… Katy Perry, Rihanna, Bob Dylan, Robert Johnson, Jerry Lee Lewis, Jim Morrison, George Harrison, AC/DC, Judith Priest, Glen Tipton, Ritchi Bleckmore(Deep Purple), Joe Cocker, Alice Cooper, Geezer Butler, Iron Maiden, Tori Amos, Gene Simmons (KISS), Keith Richards (Rolling Stones), Method Man, Bon Jovi, Easy-E, Snoop Dog, Master P, DMX, Rammstein, David Lee Roth, Oueen, Marilyn Manson, Glen Benton (Deicide), Black Sabbath, Bob Dylan, Jack Black, Kanye West, Red Hot Chili Peppers,  Jay-Z, Beyonce, Lady Gaga, Kesha etc.

Exista o fabula „Broasca si scorpionul ” care ilustreaza acest fapt. Un scorpion roaga frumos o broasca sa il treaca de cealalta parte a drumului. Miloasa broasca il ia in spate si cu mare greutate si risc evitand picioarele oamenilor si rotile carutelor il trece de cealalta parte. Dincolo scorpionul in semn de multumire ii intinde spinul si o inteapa mortal. In timp ce murea in chinuri broasca intreaba: „De ce?”, la care scorpionul ii raspunde „Imi pare rau, asa e natura mea”.

Cei care si-au incredintat sufletul lui Hristos nu doar ca sunt paziti, dar au putere asupra lumii demonice: Isus a spus: „Iată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii” (Luca 10:19). Hristos a infrant pe Satan definitiv la Golgota, acum se dau ultimele zvarcoliri de moarte ale bestiei, lupte la care noi, crestinii luam parte: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12).

Artisti care si-au vandut sufletul (partea I)

Artisti care si-au vandut sufletul (partea II)

Artisti care si-au vandut sufletul (partea III)

Artisti care si-au vandut sufletul (partea IV)

Artisti care si-au vandut sufletul (partea a V-a)

Din pacate si asa zise staruri ale muzicii ‘crestine contemporane’ au facut acelasi pas.

Oamenii acestia se afla intr-un mare pericol si din pacate altii au facut compromisul pentru mult mai putin. Din pacate invatatura ca in iad  sunt doar sufletele demonice si Satan e falsa. Acolo va merge si omul asupra caruia domneste Diavolul si va fi chinuit de acesta.
Matei: 25:41, 44-45

Vestea buna este ca Dumnezeu este pentru mantuire, pentru salvarea omului. Iar aceasta se face prin credinta ta in jertfa mantuitoare a Domnului nostru:

“V-am scris aceste lucruri ca să stiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică” (1 Ioan 5:13).

Discovery ne minte.

Standard

Un documentar cum nu ati vazut si nu veti vedea niciodata pe Discovery sau National Geographic. Acestea sunt posturi comerciale de indoctrinare evolutionista. Nu veti intalni niciodata pareri pro/contra pe aceste posturi pentru ca tot ceea ce neaga teoria evolutionista este ridiculizat ca nestiintific. Vizionare placuta!

OPRIRE Autor: Nelu Filip

Standard
Prin îndurarea Domnului suntem iarăși într-o zi cu mare semnificație pentru fiecare dintre noi. Este o zi nouă, a unui an nou, care ne obligă la momente de meditație și mai ales la o analiză serioasă a vieții pe care ne-a dat-o Dumnezeu.
Fiecare trecere într-un an nou este deopotrivă ocazie de analiză și în același timp ocazie de schimbare. Din acest motiv cred că această zi trebuie să ne determine să ne oprim din alergarea noastră grăbită prin viață și cu multă seriozitate să examinăm viața pe care ne-a dat-o Dumnezeu fiecăruia dintre noi căutând să o punem în acord cu scopul pentru care ne-a fost dată.
Bine este ca în această zi să ne uităm înapoi și să vedem cum ne-am trăit viața. Am avut atâtea ocazii pe care ni le-a dat Dumnezeu ca să fim mai buni, am avut atâtea greutăți menite să pună la încercare credincioșia noastră față de Domnul, am avut atâtea biruințe și am avut atâtea eșecuri. Trecutul trebuie să fie pus în acord cu voia lui Dumnezeu și chiar dacă ar părea că el nu mai poate fi schimbat, totuși în raporturile noastre cu Dumnezeu chiar și trecutul poate căpăta noi dimensiuni aducătoare de pace și liniște sufletească.
De asemenea este bine să ne uităm înainte. Poate că în fața unui astfel de îndemn vom fi tentați să spunem că nu ne este dat nouă să vedem ce stă în fața noastră și că numai Dumnezeu știe ce ne va aduce viitorul. Tocmai de aceea este important să ne uităm înainte, cu încredințarea că stăpânul viitorului este Domnul și stând aproape de El avem asigurat viitorul sub binecuvântata sa protecție.
Înțelept este să ne uităm în noi înșine în această zi. Această privire ne va ajuta să înțelegem ce suntem și ce potențial avem ascuns în noi. O privire introspectivă serioasă ne va determina la smerenie și la mai multă dependență de Dumnezeu. Vom avea astfel ocazia să constatăm căsunt lucruri care trebuie schimbate în noi și că această schimbare este posibilă numai printr-o intervenție a lui Dumnezeu în viața noastră. Anul nou este prilej de înnoire a tot ceea ce nu este bun în noi și de aceea această privire introspectivă trebuie să ne determine la a lua hotărâri noi în vederea conformării noastre cu planul lui Dumnezeu.
O astfel de oprire din alergarea noastră spre a face o analiză a felului nostru de viață nu poate decât să ne aducă mari satisfacții spirituale și împliniri de durată.
Domnul să vă binecuvânteze și fie-vă anul cel nou fericit!

Să ard de sete, tot n-aş bea (poezie de Traian Dorz) recitata de Vladimir Pustan.

Standard

Să ard de sete, tot n-aş bea
Din apele stricate
Ce le-ntâlnesc în calea mea
Prin lumea de păcate.

Să mor de foame tot
n-ating
Mîncăruri otrăvite
Spre care ne-ncetat
mă-mping
Păcate şi ispite.

Să mor de frig, nu
mă-ncălzesc
La focuri vinovate
Pe unde slugile pîndesc
Iubiri îndurerate.

Să mor în drum, tot n-aş intra
În casa blestemată
Ce ar zdrobi şi-ar ruina
Iubirea mea curată.

Să umblu gol, tot n-am să-mbrac
Ce diavolul-mi întinde
Să zac în şanţ, să mor sărac
Pe Domnul nu-L voi vinde.

Mai bine plîng acum un ceas
Cu Domnu-n părtăşie
Decît fără Cristos rămas
Să plîng o veşnicie.

Religulous, rasul lui Bill Maher sau cum sa facem praf religia

Standard


Recent am urmarit, si inca de doua ori, documentarul lui Bill Maher, Religulous. Maher porneste de la perspectiva unui agnostic (spre deosebire de un ateu, care spune “Dumnezeu nu exista”, un agnostic pretinde ca e mai intelept si raspunde “Nu stiu daca exista”) cautand sa demonstreze ca religia a adus mai mult daune si violenta in lume decat se pretinde, ca aparenta masca a pacifismului e de fapt o fatarnicie perversa. E un documentar care fie te ofenseaza, fie iti starneste hohote de ras sau cum spunea criticul Linda Cook, uneori si una si alta.

Ce mi-a placut

1. Recunosc e un documentar indraznet si comic. Nu am mai auzit de Bill Maher pana acum asa ca am citit si eu ceva despre el. Pregateste-te pentru intrebari provocatoare, situatii absurde si oameni comici, juxtapozitii (in special cu acele clipuri inserate) si prostie din plin.

2. Pe undeva ma regasesc in trecutul lui… am simtit si eu plictiseala unei dimineti de duminica la serviciul religios, intrebari de copil gen “Da’ de ce eu sunt diferit de altii?” si “De ce sunt atatea religii” sau pacturi la masa tratativelor cu Dumnezeu, “Daca imi faci si imi dregi…atunci eu…”. Mda…oricine a fost crescut de parinti religiosi a detonat dece-urile sub cupola craniului sau…Am ras de mai multe ori de ridicolul unor situatii si de prostia unora din invitati.

Ce obiectii am

1. Sincer nu ma pot astepta prea mult de la un actor de comedie, si tratez documentarul ca pe un stand up comedy. Pe de alta parte e de notorietate antipatia lui Maher pentru religie. Ce imi place la el e ca nu e ateu, Maher nu pretinde ca stie raspunsul, chiar admite existenta lui Dumnezeu. Religia lui e indoiala. Ii dau dreptate de multe ori in ce priveste atitudinea fata de ceea ce au facut oamenii din religie. Pe de alta parte se autodeclara un apostol al indoielii. Un lucru frapant in documentar pentru oricine gandeste este bizara contradictie. El pretinde ca e l nu are un raspuns, ca nu stie, insa e foarte sigur ca ceilalti sunt ridicoli in credinta lor. Ok atunci ce incerci sa demonstrezi…daca pretinzi ca nu stii raspunsul ca nu ai argumente nu e contradictie in termeni sa lovesti in ce pretinzi ca nu stii? De ce esti asa de sigur ca ceilalti gresesc daca tu insuti nu ai raspunsul?

2. La un moment dat performerul Jesus il intreaba: Ok Bill, sa presupunem ca tot ce spui tu e adevar. Dar daca te inseli? la care Bill ii raspunde..”Dar daca te inseli tu?”. Apoi il arata pe interlocutor nedumerit. Am o banuiala ca e un cadru taiat ceea ce e o nedreptate etica pentru ca actorul Jesus se referea la pariul lui Pascal: “Daca eu pretind ca Dumnezeu exista si e cel revelat in Biblia si la urma ma insel, nu am pierdut nimic, ba dimpotriva am trait o viata frumoasa si demna, insa daca tu il negi, il contesti sau ii ridiculizezi revelatia si la urma afli ca te inseli..te vei confrunta cu Judecata de Apoi”. Bill sterge replicile care nu-i convin si le inlocuieste cu mutre, cu figura prostita a interlocutorului.

3. Apoi la un moment dat Bill pretinde ca nu exista argumente ale istoricitatii lui Iisus. Numerosi scriitori greco-romani majoritatea pasivi sau anticrestini si evrei (dusmani ai crestinismului) nu doar ca il amintesc in scrierile lor, ci dau detalii in conformitate cu Evangheliile: Tacit, Suetonius (acestia doi sunt cei mai credibili istorici ai antichitatii), Pliniu cel Tanar, Flavius Josephus, Thallus, Lucian, Celsus

4. Maher e scandalizat de faptul ca ceilalti 3 evanghelisti in afara de Luca nu amintesc de nasterea din fecioara a lui Isus. Din cate imi dau eu seama evangheliile nu sunt discursuri papagalicesti, ci diferite unghiuri de vedere asupra Mantuitorului:  Matei il priveste ca un Imparat, Mesia si implinitor al vechilor profetii (aminteste de magii din rasarit ce ii aduc daruri ca pentru rege, aduce multe citate cu profetii din Scripturi), Marcu il prezinta ca un performer de miracole, stapan asupra naturii si neputintei umane, Luca il prezinta ca omul perfect (Isus a fost si om, de aceea insista asupra nasterii lui, relateaza multe detalii despre trasaturile omenesti ale Mantuitorului), iar Ioan ca pe Fiul lui Dumnezeu in care sa credeti. Pai nu vad de ce as citi de patru ori despre relatarea nasterii Domnului. E adevarat sunt 4 relatari ale crucificarii si invierii insa acestea reprezinta esenta planului de mantuire.

5. Un cliseu tipic al agnosticilor, pe care l-am intalnit si in Zeitgeist si m-as fi mirat sa ii fi scapat lui Bill Maher e pretentia ca si alti intemeietori de religii s-au nascut din fecioara, au facut minuni, vindecari, au dat invataturi similare cu ale lui Iiasus au fost ucisi si au inviat. De exemplu Horus, Tammuz, Bachus. Nimic de zis, cazi socat in fata unor asemenea ‘dovezi’. Brian de Kretser a facut o lista cu 40 de similitudini intre Isus si Horus (1). Apoi, a facut o alta lista cu 40 de asemanari intre Horus si Hitler. Aici e smecheria, de  Hitler (la fel ca Isus) a fost botezat ca si Horus, s-a nascut intr-o casa care era si brutarie (Horus s-a nascut in Annu, locul painii, Isus in Betleem, Beit-Lehem, casa painii) la 12 ani a intrat la liceu,  la 30 de ani a intrat in partidul Nazi, a avut 12 acoliti, a facut parte din triada Hitler, Goebbels, Himmler. A fost numit Razbunatorul (prin tratatul de la Versailles), in repetate randuri a promis pacea, a fost un ‘Pastor cel bun’ al poporului german. Hitler s-a sinucis in bunker, Isus si-a dat viata… Cu putina nerusinare as gasi 40 de asemanari si intre mine si Horus. Sau culmea obrazniciei, intre mine si Isus. La 30 de ani am inceput sa scriu acest blog, asa cum Iisus la 30 de ani a inceput lucrarea. Am un alt argument pentru a explica similitudinile. Daca lumea asta e proiectia unui conflict intre bine si rau, intre Dumnezeu si Satana, de ce nu ar avea interes acesta din urma sa falsifice si sa maimutareasca existenta si suferintele lui Isus. Zeii sunt considerati de Biblie demoni. “Satana e maimuta lui Dumnezeu”, Martin Luther.

Trezirea întârzie… fiindcă Autor: Leonard Ravenhill

Standard

Harnack a definit crestinismul ca un lucru foarte simplu si foarte sublim: “A trăi pentru timp si pentru eternitate sub ochiul lui Dumnezeu, prin ajutorul lui Dumnezeu.” O, dacă ar fi credinciosii Domnului constienti de valorile vesniciei! Dacă am trăi fiecare clipă din viată sub ochiul lui Dumnezeu, dacă am judeca fiecare lucrare în lumina scaunului Său de judecată, dacă ne-am ruga fiecare rugăciune în lumina scaunului Său de judecată, dacă ne-am aduce zeciuielile din toate bunurile noastre în lumina scaunului Său de judecată, dacă am predica fiecare predică având în vedere că multimi de oameni vor fi sub condamnare si osândă la judecata de apoi – atunci am avea o trezire sub puterea Duhului Sfânt, care ar scutura pământul acesta si care, în foarte scurt timp, ar elibera milioane de la pierzare.

Buletinele de stiri care ne vin, cu nesfârsitele armistitii si încălcările de armistitii, cu prăbusirea de tronuri si ridicarea altor tronuri, patima după putere mondială în întrecerea dintre sistemele politice si sociale, ar trebui să ne sperie. S-a zis, si pe bună dreptate, că sunt numai trei clase de oameni azi în lume: cei cărora le e frică, cei care cunosc prea putin ca să le fie frică, si cei care cunosc Biblia. Sodoma, care n-avea nici o Biblie, nici un predicator, nici o oră de rugăciune, nici o biserică, a pierit.

Cum vor scăpa America si Anglia de mânia Celui Atotputernic? Avem milioane de Biblii, câteva mii de biserici, predicatori fără număr, – dar vai, ce stare de păcat!
Oamenii zidesc biserici dar nu intră în ele, tipăresc Bibliile dar nu le citesc, vorbesc despre Dumnezeu dar nu cred în El, vorbesc despre Cristos dar nu se bizuie în El pentru mântuirea sufletelor, cântă imnurile noastre si le uită imediat. Cum vom iesi din impasul acesta?

Aproape fiecare Curs Biblic subliniază faptul că Biserica de azi e ca cea din Efes. Ni se spune că în ciuda păcatului si a modului firesc de viată, suntem asezati cu Dumnezeu pe scaunul Lui de domnie. Vai, ce minciună! Da, suntem ca Biserica efesenilor, fără nici o îndoială. Dar ne asemănăm cu cea din Apocalipsa prin faptul că ne-am pierdut dragostea dintâi. Ne e rusine de păcat, dar nu ne împotrivim fată de el. În fata unei astfel de Biserici, rece, firească, cârtitoare, nepăsătoare, nu va capitula niciodată veacul acesta imoral, plin de pofte si murdărie. Să nu mai căutăm tapi ispăsitori! Cauza căderii în imoralitate nu e nici radioul, nici televiziunea. Toată vina pentru decăderea si coruptia mondială de azi stă pe treptele Bisericii! Aceasta a încetat să mai fie un tepus în coasta lumii. Fiindcă: nu în timpuri de popularitate a triumfat Biserica, ci în vremuri de prigoană.

Nu vi se pare ridicol că suntem asa de mărginiti încât avem impresia că vom schimba lumea prezentându-i standardul nou-testamental al vietii lui Cristos printr-un substandard de viată ca cel al crestinilor de azi?

De ce întârzie trezirea? Răspunsul e destul de simplu: fiindcă evanghelismul e azi mult prea comercializat! Bănutii văduvei si ai săracilor sunt cheltuiti de multi evanghelisti în huzur si lux. Statisticile umflate, multimile enorme, rândurile de oameni care se predau, elogiile demnitarilor si a primarilor, etc., sunt ridicate în slăvi. Toate cu scopul să atragă publicitate… si bani. Săracul se înseală când crede că îsi aduce ofranda în „slujba lui Dumnezeu”, când de fapt tot ce face e să ajute pe un predicator sau altul să-si păstreze reputatia sau să trăiască în saloane fastuoase de Hollywood.

Azi evanghelistii se cred vrednici nu numai de salarii enorme, dar si de avantaje bancare. Ce înfricosătoare vor fi toate acestea în ziua judecătii! Trezirea întârzie fiindcă am ieftinit Evanghelia. Avem azi imnuri religioase care se cântă în tempo de dans, nu numai pe discuri, casete, la radio, ci si în biserici. Am pus sângele si suferintele Mântuitorului într-o atmosferă de carnaval, închipuiti-vă! L-am aranjat pe Duhul Sfânt să fie sincopat! Platforma de evanghelizare arată ca vitrina unei prăvălii de măruntisuri, o paradă de manechine. Mai degrabă m-as astepta ca o broască să cânte la pian Sonata Lunii de Beethoven, decât să-i văd pe acesti predicatori luciosi de azi că aduc pocăinta în sufletele oamenilor. Evanghelistii de azi sunt pregătiti să facă orice pentru oricine, doar să atragă lumea să vină în fată să capete niste brosuri. Fac apeluri răgusite: „Cine vrea ajutor, mai multă putere, fericire?” Un asa crestinism usor, fără pocăintă si reverentă, aduce dezonoare sângelui vărsat la Calvar. Trebuie schimbată definitia altarelor; căci altarul e locul unde se moare! Cei ce nu vor să plătească pretul, să-l lase în pace.

Trezirea întârzie din cauza neglijentei. Cei de la altare petrec prea putin timp cu sufletele care caută adevărul si vesnicia. Evanghelistul e fericit să-si vadă prietenii si să stea cu ei. În timp ce sufletele pierdute suspină la altar, el benchetuieste în frisca dulceagă a laudelor primite. Iată de ce si Anglia si America e bântuită de confuzie, nesigurantă, plină de oameni dezorientati.

Trezirea întârzie din cauza fricii. Ca evanghelisti, tinem gura închisă când vedem falsitatea religiilor de azi, ca si cum ar fi mai multe nume prin care am putea fi mântuiti. Dar textul de la Faptele Apostolilor 4:12 se află încă în Sfintele Scripturi si spune că „nu este alt Nume sub cer”. Unora lucrul acesta li se pare colorat cu prea mare intolerantă.

Ilie si-a bătut joc de preotii lui Baal si le-a vorbit cu dispret, văzându-le neputinta. Mai bine, fugi afară în întuneric (ca Ghedeon) si dărâmă dumnezeii falsi, decât să-i tolerezi, călcând voia lui Dumnezeu. Cultele acestea lipsite de Evanghelia lui Cristos, religiile lumesti care apar ca ciupercile la acest ceas de miez de noapte, Îl ispitesc pe Dumnezeu.

Nimeni nu vrea să sune alarma? Nu mai suntem Protestanti, suntem doar ne-catolici! Împotriva cui si a căror lucruri protestăm noi? Dacă am fi pe jumătate de calzi pe cât ne credem, si doar zece la sută de puternici pe cât spunem că suntem, crestinii ar fi botezati în sânge, ca si în apă si în foc.

Wesley a văzut usile bisericilor engleze închise în fata lui, iar Rowland Hill spune despre el: „Wesley si armata lui de salahori laici – o legiune întreagă de predicatori neprofesionisti adunati dintre fierari, tinichigii, cărutasi si hornari – au iesit
să otrăvească mintile oamenilor!”
Ce limbaj profan! Dar orice au spus oamenii de el, lui Wesley nu i-a păsat. Nu i-a fost teamă nici de oameni, nici de diavoli. Dacă Whitefield era privit în Anglia ca o parodie, în cel mai josnic sens, dacă primii crestini au înfruntat cu pretul vietii lor orice infamie, cum se face că astăzi, din moment ce păcatul si păcătosii au rămas aceiasi, noi, predicatorii, nu mai provocăm mânia iadului? De ce suntem în mod atât de frigorific de comuni, în mod atât de splendid de nepăsători? În cazul nostru, ne răsculăm, însă n-avem treziri. Dar în lumina Bibliei si a istoriei Bisericii, spuneti-mi, unde au fost treziri fără răscoale?

Trezirea întârzie pentru că ne lipseste insistenta si urgenta în rugăciuni. Un predicator vestit a intrat într-o conferintă biblică zilele trecute spunând: „Am venit la această conferintă având pe suflet o mare povară a rugăciunii. Cei care doresc s-o împartă cu mine, să arate prin ridicare de mână, si vă rog să nu fim ipocriti!” Multi au ridicat mâna. Dar mai târziu în timpul săptămânii, când a fost anuntată o oră de rugăciune pe la miezul noptii, vestitul predicator s-a dus să se culce. N-a fost ipocrit, nu? S-a stins integritatea. O viată superficială. Factorul care singur e cel mai important în oprirea Duhului
Sfânt de a aduce o trezire spirituală e lipsa aceasta de luptă a sufletului în rugăciune. Am înlocuit propagarea cu propagandă. Ce nebunie! Noul Testament adaugă un post-scriptum în legătură cu prorocul Ilie. La Iacov 5:17 e scris: „S-a rugat!” Dacă n-ar fi fost lucrul acesta, citind Vechiul Testament doar, am fi spus: „Ilie a prorocit!”

În rugăciunile noastre noi nu ne-am împotrivit încă diavolului până la sânge. Nu, noi nici măcar nu facem ca „sufletul să ni se frământe în sudoare”, după cum spunea Luther. Noi ne rugăm cu o atitudine de „Ce ne pasă?” ! Ne rugăm rugăciuni la întâmplare! Dăm lui Dumnezeu ce nu ne costă pe noi nimic. N-avem nici măcar o singură dorintă care să ne înflăcăreze. Suntem doar: intermitenti, capriciosi si spasmodici.

Singura putere în fata căreia Dumnezeu cedează e cea a rugăciunii. Noi scriem despre puterea rugăciunii, dar nu ne luptăm în rugăciune. Un titlu care se potriveste bine pentru biserica de azi e „Nu s-a luptat!” Facem expozitie cu darurile noastre, fie naturale fie spirituale; ne spunem părerile pe undele aerului, vederi politice si sociale. Scriem cărti ca să îndreptăm pe un frate în problemele de doctrină. Dar cine e gata să ia cu asalt fortăreata diavolului? Cine i se va împotrivi diavolului? Câti sunt gata să renunte la mâncare, la anturaj plăcut, la somn, pentru ca iadul să tremure de ei în lupta înclestată, pentru ca demonii să fie făcuti de râs, pentru ca robii să fie eliberati, pentru ca iadul să fie decimat si sufletele înlăntuite să iasă de sub puterea lui; si toate ca răspuns la lupta acestor oameni gata de sacrificiu, a acestor suflete spălate prin sânge.

În final, trezirea întârzie pentru că noi furăm slava care apartine numai lui Dumnezeu. Ascultati si uimiti-vă. Domnul Isus a spus: „Eu nu umblu după slava care vine de la oameni.” Şi: „Cum puteti crede voi, cari umblati după slava pe care v-o dati unii altora, si nu căutati slava care vine de la singurul Dumnezeu?” (Ioan 5:41,44). Să dispară toate laudele si bătăile pe umăr si măgulelile firesti de la amvoane! Să piară cu aceste mândrii desarte ca: „Programele mele”, „Lucrările mele”, „Biserica mea” „Cărtile mele.” O, ce paradă urâtă a firii la amvoane: „Avem marele privilegiu azi să”… si e prezentat predicatorul. Vorbitori (care de fapt sunt acolo numai prin har) acceptă toate aceste laude, adică nu – chiar se asteaptă la ele! Şi de fapt, dacă-i ascultăm bine pe toti, n-am fi stiut că sunt mari dacă nu ni s-ar fi spus.

Săracul de Dumnezeu! Nu capătă prea mult din partea noastră! Mă mir însă că nu-Şi împlineste încă făgăduinta si nu ne varsă din gura Lui. Am gresit! Ne-am murdărit. Ne plac laudele oamenilor. Căutăm slava „pe care ne-o dăm unii altora.”

O, Doamne, ridică-ne din această împerechere cu lumea si din acest putregai! Binecuvântă-ne, sfărâmându-ne!

„Evanghelia nu e o poveste învechită, pe care o înnoim noi. Ea e un foc al Duhului, tinut aprins de Iubirea Nemuritoare; si vai nouă, dacă, prin neglijenta noastră în a înflăcăra darul lui Durgnezeu care este în noi, focul acesta se micsorează”.
Dr. R. Moffat Gautrey

„Cea mai mare minune din ziua aceea (Rusaliile) a fost transformarea care a avut loc în acei ucenici cuprinsi de asteptare. Botezul cu foc i-a transformat pe ei însisi”.
Samuel Chadwick

„De la Rusalii încoace, n-a existat o singura trezire spirituala care sa nu fi început prin unirea la rugaciune, chiar a numai doi sau trei; si iarasi, nici o miscare de felul acesta n-a înaintat si nu s-a mai înaltat, odata ce rugaciunile au încetat”.
Dr. A. T. Pierson

Internetul şi tehnologia. Cum să slujesc lui Dumnezeu si prin tehnologie?

Internet
Standard
Internet

 

Stăpânul său i-a răspuns: “Rob viclean şi leneş! (…) se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu! “
Evanghelia după Matei 25.26

În cele ce urmează aş vrea să îţi ofer câteva sfaturi prin care ai putea lucra pentru Împărăţia lui Dumnezeu folosind Internetul. Îmi doresc ca să fii înarmat în acest domeniu, foarte neglijat şi chiar dispreţuit de unii credincioşi.

Azi sunt 12 milioane de conexiuni de internet în România (53.9% din populaţia României) — sursa ITU (International Telecommunication Union) , Internetul poate fi accesat în multe instituţii şi pieţe gratuit de pe orice dispozitiv mobil sau PC. În 2006 erau 5 milioane, iar în 2000 doar 800.000 (3.6%). Majoritatea cred că în Rai se poate ajunge dacă eşti un om bun, iar o bună parte înghit fără să gîndească prea mult minciunile ateiste şi evoluţioniste de pe Discovery, BBC sau de pe milioanele de site-uri ateiste. Alţii cred că yoga sau filosofiile sunt soluţia şi mulţi sunt scârbiţi de scandalurile mai mult sau mai puţin adevărate cu care se confruntă bisericile contemporane. Nu uitaţi, greşelile creştinilor sunt arme sigure şi tăioase în mâna multora şi scuze pentru ei de a trăi mai departe în păcat.

Cum şi ce trebuie să fac?

1. Învaţă vocabularul de bază al Internetului
E folositor un minim de cunoştinţe de limba engleză, în special cele care ţin de terminologia Internetului şi un minim necesar despre cum se accesează informaţia pe Internet: asigură-te că înţelegi ce e un: browser, adresă de Internet, e-mail, un Instant Messenger(IM), search engine (motor de căutare), cum se poate face un cont personal de e-mail sau ce înseamnă:  blog (un jurnal electronic deschis), login, password, social network (reţea socială), profile (un fel de descriere proprie cu foto a ta pe o reţea socială), comment (o părere scrisă de tine asupra unui articol citit). Sunt utili şi alţi termeni secundari: avatar, identity (ID), banner, subscribe, etc. Aceşti termeni îi poţi învăţa teoretic de la un tînăr binevoitor, prieten, rudă sau chiar de la fiul tău. Dacă toate acestea nu merg, scrie-mi pe adresa de e-mail.

2. Etapa practică. Te vei familiariza mai uşor accesând următoarele situri, de care poate deja ai auzit, unde îţi vei face cont:

http://www.google.ro — E cel mai mare motor de căutare al planetei. Poţi începe de aici. E o pagina aproape goală. În centrul paginii se află o căsuţă în care tastezi un cuvânt în orice limbă şi vei obţine mii de informaţii despre acel termen.

http://www.mail.yahoo.com sau http://www.gmail.com — ambele sunt site-uri în care îţi poţi face o adresa de e-mail (poşă electronică) şi vei primi de asemenea un id (identitate) pentru mesagerie instant (IM) de exemplu Yahoo Messenger sau GTalk.

http://www.facebook.com — E cea mai mare reţea socială din lume unde cu mare probabilitate îţi vei găsi rude apropiate sau membri ai familiei tale. Se scriu zilnic impresii, mici flecării, comentarii de profil, se publică fotografii personale.

http://www.youtube.com — E cel mai mare portal de video-uri scurte, majoritatea amatoriceşti. Multe lucruri utile se pot găsi aici. Filmuleţe instructive (tutoriale) despre cum se face un anumit lucru specific muzică şi mesaje unele subtitrare în limba maternă.

http://ro.wordpress.com — E cea mai mare platformă de blog din lume. Aici îţi poţi face un blog în limba română, îţi poţi scrie gândurile zilnic, poţi publica filmuleţe de pe youtube.com sau imagini de pe calculatorul tău.

http://www.resursecrestine.ro/ — un site excelent unde vei găsi predici audio, video şi scrise, poezii, materiale creştine şi Biblia.

http://www.romaniaradio.ro/radio-crestine.html — o colecţie de radio-uri creştine din toata ţara.

http://ro.wikipedia.org — cea mai mare enciclopedie de pe planetă, secţiunea în limba română. Vei găsi informaţii scrise despre aproape orice subiect, persoană sau obiect imaginabil.

Când vei trece de faza de iniţiere îţi recomand să foloseşti şi următoarele:

http://www.twitter.com — cea mai mare platformă de microblogging, adică ceva asemănător cu wordpress, dar fiecare mesaj e limitat la 140 de litere. E foarte accesibil şi de pe telefon. Pentru mine e o inepuizabilă sursă de informaţii utile în profesia mea.

http://www.ning.com — îţi oferă posibilitatea de a-ţi crea propria ta reţea socială, adică poţi crea un site asemănător cu facebook. Grupul creştin Aer Curat a creat o astfel de mini-reţea unde creştinii români pot publica informaţii proprii: http://www.aercurat.com/ (foloseşte platforma ning).

Mă pricep la scris. Ce să fac?

  1. Insemnările tale zilnice din studiul biblic sau din timpul tău de părtăşie cu Dumnezeu transcrie-le pe computer. Mai târziu le vei publica pe un blog sau printr-o reţea socială.
  2. Scrie comentarii. Când vizualizezi un film sau o predică creştină, documentar ştiinţific creştin pe situri gen youtube.com vei observa în partea de jos zeci de comentarii răutăcioase sau pline de batjocură. Politicos, plin de Duhul Sfânt răspunde cu dragoste dar raţional acelor injurii. Nu te enerva dacă vei fi înjurat. E aproape sigur ca vei fi. Şi eu am fost.
  3. Fă-ţi un cont pe wordpress.com. Publică gânduri proprii, meditaţii, versete biblice, citate, mesaje înregistrate (audio-video) din timpul de închinare al bisericii tale locale, documentare cu temă apologetică (de apărare a credinţei) despre creaţionism, arheologie etc.
  4. Răspunde cu interes comentariilor făcute de alţii la articolele tale. Scopul nostru nu este doar mărturisirea. Este şi facerea de ucenici. Încearcă să creezi prietenii.
  5. Dacă eşti mereu conectat pe o reţea socială sau IM, nu-ţi fie ruşine să scrii un verset creştin. Unii s-au pocăit citind versete scrise pe frânturi de hârtie.

Cunosc o limbă străină.

O limbă străină îţi oferă acces la o lume nouă. Tradu documentare sau articole din sau în limba romana.
Foloseste youtube pentru a le publica.

Am o voce frumoasă.

Inregistrează-te citind Biblia cu ajutorul unui mobil sau player cu redare vocală sau vorbind despre Dumnezeu cu ajutorul unei camere web. Le vei publica ulterior pe un blog sau reţea socială

Sunt artist.

Poţi transmite ideile tale de la suflet la suflet prin fotografii ale lucrărilor tale sau prin poezii scrise de tine.

Am anumite cunoştinţe profesionale.

Ai talente la computere, în domeniul juridic, gradinărit, reparaţii biciclete, cântatul la instrument. Nu ezita sa publici cunostintele tale gratis! Nu te teme dacă alţii vor învăţa. Succesul tău profesional nu ţine de talentul tău sau de secretele tale ascunse, ci de Dumnezeu care ne dă cu mână largă o varietate aproape infinită de binecuvântări zilnic, ocazii, persoane şi corbi care ne vor aduce pâinea. Fii altruist, udă pe alţii şi vei fi udat şi tu.

Sfaturi utile

Internetul are o influenţă periculoasă ce trebuie perfect controlată.

1. Nu deveni spammer. Spammer înseamnă cineva care bombardează căsuţele altora de e-mail cu mesaje din abundenţă, trimise uneori de mai multe ori pe zi. Sunt adesea impersonale. Ele creează iritare şi nu îşi ating scopul.

2. Evită sa publici videoclipuri din categoria haioase, funny. Nu există mod de compromitere mai rău decît prin căderea în frivolitate. Credinţa e un lucru serios, de viaţă şi de moarte, nu subiect de haz. Ştii oare cât de greu se câştigă un suflet pentru Hristos, cât de anevoioasă e maturizarea lui spirituală? Ei bine pierderea unui suflet se poate face în minute, secunde. Vom afla cândva câte suflete am pierdut, rătăcit, dezamăgit sau câţi s-au pierdut pentru că ne-a fost jenă să deschidem gura.

3. Evită sa pierzi timpul. Internetul are o putere de a te seduce si de a te antrena în sute de activităţi fără rost, viaţa e scurtă. Nu este timp. Creştinii trebuie să trăiască în ritm de tobe. Dacă te trezeşti jucînd ore în şir un joc, citind în disperare ştiri sau vorbind nonsensuri cu cunoscuţi sau necunoscuţi sau dacă vreodată vei fi ispitit de pornografie, scoală-te brusc şi închide calculatorul de la buton. Fă imediat altceva de natura practică: ieşi din casă, roagă-te sau lucrează în grădină.

Bătăliile spirituale au preţul lor. Când intrăm pe teritoriul Satanei —  şi Internetul e o moşie grasă a tatălui minciunii —  intrăm în conflict direct cu el. Bătăliile pot fi căştigate doar printr-o deprindere zilnică de a deosebi binele de rău şi de a alege binele împuterniciţi de Duhul Lui care ne este promis ca ajutor. Rugăciunea, conversaţiile biblice, postul şi citirea Bibliei şi meditaţia trebuie să fie reflexe de viaţă la fel ca reflexul de a te spăla pe dinţi seara, de a-ţi pregăti mâncarea sau de a-ţi lua telefonul mobil şi cheile când ieşi din casă.

Am scris aceste rânduri ca să te încurajezi să lupţi, războiul să fie modul tău de viaţă. “Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, care-mi deprinde mâinile la luptă, degetele la bătălie.“ Ps144.1 Internetul e un câmp de bătaie dificil, plin de morţi, plin de ură, în care demonii ateismului, panteismului, sectelor amăgitoare, pornografiei sunt aproape biruitori. Mai este puţin şi noi, eu şi tu încă nu ne-am decis să luptăm şi aici. Amin.

Dacă doreşti să-l slujeşti pe Domnul în acest fel mă poţi contacta şi în limita timpului disponibil îţi voi răspunde la întrebări. Daca ai un cont pe Facebook alatura-te grupului nostru numit: Luptă!, un grup destinat celor care doresc să folosească Internetul ca un câmp de bătaie pentru ca Evanghelia să biruiască şi aici. Scrie-mi pe e-mail şi vei afla cum te poţi alătura grupului.

(…) ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!
Evanghelia după Matei 25.23b

Ovidiu Fărcaş
este membru în Biserica Creştină după Evanghelie Dealu Negru din Vatra Dornei.
Este designer şi consultant web. Puteţi să îi scrieţi pe adresa: OviFarcas@gmail.com

Relevanţa Bibliei Autor: Fedor Covaci

Standard

Oricine ai fi ajungi la un moment dat în viaţă să-ţi pui această întrebare. Cum este Dumnezeu? Biblia este singura carte autorizată care răspunde la această întrebare. De aceea este cartea fără egal pentru că ea este singura biografie a lui Dumnezeu. Atunci când o citesc de fapt ascult pe Dumnezeu cum vorbeşte El Însuşi despre Sine. Biblia este singura carte al cărei Autor este prezent atunci când o citeşti. Binecuvântarea mare care vine datorită acestei prezenţe este că te transformă în timp ce citeşti. Unele cărţi ne-au fost date pentru informarea şi inspirarea noastră, dar Biblia ne-a fost lăsată pentru transformarea noastră. Este cartea care conţine răspunsul la întrebările şi dilemele omului. Fiecare om indiferent de profesie este în căutare până când găseşte răspunsul la problema identităţi personale care să-l împlinească.
Dacă pornim de la premiza că Dumnezeu există şi noi suntem creaţi după chipul Lui, atunci putem avea o semnificaţie reală şi o cunoaştere adevărată, doar prin ceea ce El ne-a comunicat deja cu ajutorul Bibliei. Dacă ceea ce El ne-a comunicat nu este luat în seamă atunci nu ne mai rămâne decât omul şi zbaterea lui în dilema vieţii.
Scriptura ne descoperă:
Natura lui Dumnezeu
Pentru a ne raporta corect la Dumnezeu avem nevoie de o cunoaştere aprofundată a naturii Sale. Iată ce spune gânditorul creştin Thomas Merton: „Dacă Îl găseşti foarte uşor pe Dumnezeu, poate că nu pe Dumnezeu L-ai găsit.”
A-L cunoaşte pe Dumnezeu nu înseamnă a fi doar conştient de existenţa Lui, ci înseamnă a-L recunoaşte aşa cum este El – Domnul Suveran care cere ascultare omului şi în special ascultarea oamenilor răscumpăraţi de El. Criteriul cunoaşterii lui Dumnezeu este ascultarea iar opusul cunoaşterii şi ascultării este ignoranţa care în final este rebeliune şi abatere voită de la Dumnezeu. Dacă omul este realist poate realiza că nu se poate dezvinovăţi înaintea lui Dumnezeu. Dacă nu se poate dezvinovăţi atunci ceea ce-i mai rămâne omului este să caute soluţia lui Dumnezeu la vinovăţia sa. Dumnezeu are soluţia la vinovăţia omului, şi ea se găseşte în scrisoarea de dragoste – Biblia.
Sriptura ne descoperă:
Dorinţa lui Dumnezeu
Marea temă a Bibliei care se repetă mereu este mântuirea. Încă din zorii creaţiei autorul Genezei ne scoate în relief inima lui Dumnezeu. Întrebarea: „Unde eşti?” din Geneza 3:9 adresată lui Adam ne arătă că Dumnezeu este preocupat de problema omului. Păcatul a complicat lucrurile în ordinea creată a lui Dumnezeu. Ca soluţie la problema căderii omului în păcat Dumnezeu prezintă un plan în Geneza cap. 12, plan care va rezolva problema universală a umanităţii. Dumnezeu în Suveranitatea Sa alege un om păgân dintr-o cultură idolatră şi îl face părintele credincioşilor. Prin familia lui Avraam Dumnezeu întemeiează o naţiune. În această naţiune urma să se nască Mesia prin care Dumnezeu va restaura întregul pământ şi-l va aduce la scopul iniţial. În prima cartea a Bibliei – Geneza 3:24, Adam a fost izgonit din Eden; iar în ultima carte a Bibliei – Apocalipsa 2:9, omul are din nou acces în Eden. „Celui ce va birui îi voi da să mămânce din pomul vieţii în raiul lui Dumnezeu.”

Pentru mine este paradoxal cum aceiaşi oameni care îndrăgesc pozele soţiei şi-i citesc emailurile cu atâta emoţie (atunci când sunt plecaţi departe de casă) pot spune că îl iubesc pe Dumnezeu, dar n-au nici un interes să se apropie de Biblie. Motivaţia cu care am scris aceste rânduri este aceia de a ne îndrăgosti de această Carte care ne descoperă pe Dumnezeu.

Multi creştini se aşteaptă ca lumea să aibă respect pentru această Carte pe care ei…. o neglijează.

Care va fi atitudinea ta de acum înainte vizavi de această Carte….?


EVANGHELIA ADEVĂRATĂ ŞI CEA FALSĂ de Zac POONEN

Standard
În general vorbind, creştinii sunt clasificaţi în două grupe după cum urmează:
(1)“romano-catolici” şi “protestanţi” – după naştere.
(2)“episcopali” (conformişti) şi “cu biserică liberă” (neconformişti) – după tipul bisericii.
(3)“creştini născuţi din nou” şi “creştini cu numele” – după o “experienţă”;
(4)“evanghelici” şi “liberali” – după doctrină.
(5)“carismatici” şi “ne-carismatici” – după “vorbirea în limbi”.
(6)“lucrători creştini cu normă întreagă” şi “lucrători laici” – după profesie.
Ar mai putea fi şi alte asemenea clasificări, dar niciuna din aceste categorisiri nu are de-a face cu rădăcina problemei, pentru soluţionarea căreia a venit Domnul nostru.
Mulţi ştiu că “Hristos a murit pentru păcatele noastre” (1 Cor. 15:3). Însă mulţi nu ştiu că Biblia spune, că Hristos a murit şi pentru ca “să nu mai trăim pentru noi înşine, ci pentru El” (2 Cor. 5:15).
De aceea o clasificare mai scripturală a creştinilor ar fi în felul următor:
(1) “cei care trăiesc pentru ei înşişi” şi “cei care trăiesc pentru Hristos”; sau
(2) “cei care umblă după foloasele lor” şi “cei care caută foloasele lui Hristos”; sau
(3) “cei care caută mai întâi lucrurile pământeşti” şi “cei care caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu”; sau
(4) “cei care iubesc banii” şi “cei care Îl iubesc pe Dumnezeu” (ISUS a spus că este imposibil să le iubim pe amândouă – Luca 16:13).
Dar niciodată n-am auzit să se folosească o astfel de clasificare. Această categorisire priveşte viaţa interioară şi umblarea personală cu Dumnezeu a creştinului, pe când metodele menţionate mai înainte au de-a face cu detaliile exterioare ale vieţii lui. Totuşi, Cerul îi clasifică pe creştini prin această ultimă modalitate, şi, dacă aşa stau lucrurile, atunci această categorisire este singura care contează! Această metodă este de aşa natură, încât, prin ea, nu ne pot categorisi alţii; noi înşine trebuie să ne clarificăm categoria de care aparţinem – pentru că nimeni nu ne cunoaşte dorinţele şi motivaţiile interioare, în afară de noi înşine. Nici măcar partenerul de căsătorie nu poate şti cu certitudine care sunt lucrurile pentru care trăim.
Domnul nostru nu a venit, în primul rând, ca să dea oamenilor o doctrină sau un model de biserică, sau pentru a-i face să vorbească în limbi, sau chiar pentru a le da o experienţă!
El a venit să “ne mântuiască de păcate” (Matei 1:21). El a venit smulgă răul din rădăcină; iar rădăcina păcatului este atitudinea de a fi centraţi pe propria persoană, a urmări propriile interese şi a face voia noastră proprie. Dacă nu permitem Domnului să taie şi să smulgă această „rădăcină” din viaţa noastră atunci creştinismul nostru va fi doar o aparenţă exterioară. Atunci Satan ne va putea înşela să credem că în comparaţie cu alţi creştini noi facem parte dintr-o clasă superioară, datorită doctrinei sau experienţei noastre, ori datorită tiparului bisericii noastre!
Satan nu e deranjat chiar dacă avem doctrină corectă, experienţă şi tipar de biserică, atâta timp cât continuăm să “trăim pentru noi înşine”. (De fapt, expresia “trăim pentru noi înşine” este echivalentă cu “trăim în păcat”!). Astăzi creştinătatea este plină de creştini care umblă după foloasele lor şi trăiesc pentru ei înşişi, şi care totuşi sunt convinşi că Dumnezeu îi vede ca fiind deasupra altor creştini, numai datorită diferenţelor doctrinare, a tipului de biserică sau a „experienţelor”. Aceasta ne arată proporţiile pe care le-a luat lucrarea, pe care Satan a reuşit să o facă în creştinătate.
În Ioan 6:38, Domnul nostru spune că El a venit din Cer pe Pământ:
(1)Pentru a Se lepăda de voinţa Lui omenească (pe care a dobândit-o când a venit pe Pământ ca Om), şi
(2)Pentru a înfăptui, ca Om, voia Tatălui Său.
Prin acestea, El a devenit exemplul nostru.
De-a lungul vieţii Sale pământeşti – pe toată durata celor treizeci şi trei de ani şi jumătate – ISUS S-a lepădat de voinţa Lui proprie şi a înfăptuit voia Tatălui Său. El le-a spus clar ucenicilor Săi că aceia care vor să fie ucenicii Lui trebuiau să meargă şi ei pe acelaşi drum. El a venit să lovească la rădăcina păcatului din viaţa noastră, care este „înfăptuirea voinţei proprii”, şi astfel să ne elibereze.
În domeniul ştiinţei, timp de mii de ani omul a crezut în mod greşit că Pământul era centrul Universului. După aparenţe, aşa păreau să stea lucrurile deoarece Soarele, Luna şi stelele par să se învârtă, odată la fiecare douăzeci şi patru de ore, în jurul Pământului. A fost nevoie de curajul unui om ca şi Copernicus, pentru ca, acum aproximativ cinci sute de ani, această concepţie populară să fie pusă sub semnul întrebării şi pentru a se arăta, că aceasta era complet greşită şi că Pământul nu era centru, nici măcar pentru Sistemul Solar, cu atât mai puţin pentru Univers. El a arătat că Pământul a fost creat într-un sistem, care are ca centru Soarele. Atâta timp cât omul avea centrul greşit, calculele şi deducţiile lui ştiinţifice erau greşite – fiindcă centrul lui era greşit; dar odată ce el a descoperit centrul corect, aceste calcule şi deduceri au devenit corecte.
Este la fel şi în cazul nostru, şi anume atunci când rămânem “centraţi pe sine” în loc să fim “centraţi pe Dumnezeu”. Atunci calculele şi deducerile noastre, adică modul în care înţelegem noi Biblia şi voia desăvârşită a lui Dumnezeu, vor fi greşite. Însă la fel cum oamenii, timp de peste cinci mii de ani, au fost convinşi că au dreptate (aşa cum am văzut mai devreme) şi noi ne putem închipui că avem dreptate! În realitate, însă, vom fi sută la sută greşiţi.
Aceasta e ceea ce vedem chiar între mulţi “creştini buni” ai zilelor noastre. Ei susţin atât de multe interpretări diferite ale aceleiaşi Biblii – şi totuşi fiecare dintre ei este convins că interpretarea lui e corectă şi a tuturor celorlalţi e greşită. Ei spun că ceilalţi sunt “înşelaţi”. De ce această situaţie? Fiindcă viaţa lor gravitează în jurul centrului greşit.
Omul a fost creat să fie centrat pe Dumnezeu şi nu pe el însuşi; iar când creştinii au centrul greşit atunci şi “Evanghelia” lor va fi greşită. Practic, astăzi sunt predicate numai două evanghelii – una centrată pe om iar cealaltă centrată pe Dumnezeu.
Evanghelia centrată pe sine promite omului că Dumnezeu îi va da tot ceea ce are nevoie pentru a-şi crea un trai confortabil pe Pământ şi că îi va da, de asemenea, un loc în Cer după ce se va termina viaţa aceasta pământească. Oamenilor li se spune că ISUS le va ierta toate păcatele, le va vindeca toate bolile, îi va binecuvânta material şi îi va face să prospere, le va rezolva toate problemele pământeşti şi aşa mai departe.
Centrul vieţii unui astfel de om rămâne tot eu-l şi Dumnezeu se învârte în jur – ca slujitor al lui – pentru a-i răspunde la toate rugăciunile şi pentru a-i da tot ce vrea! Tot ce trebuie el să facă, este să „creadă” şi să „pretindă în Numele lui ISUS fiecare binecuvântare materială”!
Aceasta este Evanghelia falsă, pentru că nu se face nici o menţiune cu privire la „pocăinţă”. Mesajul pocăinţei a fost acela pe care Ioan Botezătorul, ISUS, Pavel, Petru şi toţi apostolii l-au predicat în primul rând. Această pocăinţă este aceea, care nu se predică astăzi, din păcate, nici măcar în ultimul rând!
Pe de altă parte, Evanghelia centrată pe Dumnezeu îl cheamă pe om la pocăinţă, clarificându-i faptul că „pocăinţa” înseamnă:
– Întoarcerea omului DE LA sine însuşi ca centru al vieţii lui, de la înfăptuirea voinţei proprii, de la umblarea pe calea aleasă de el însuşi, de la iubirea de bani, de la iubirea lumii şi a lucrurilor care sunt în lume (pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii) şi de la alte lucruri ca acestea, şi
– Întoarcerea lui LA Dumnezeu, iubindu-L din toată inima, făcându-L pe El centrul vieţii lui, înfăptuind voia Lui de-acum înainte şi făcând alte fapte asemănătoare cu acestea; în acelaşi timp, mai înseamnă şi:
– Credinţa în moartea lui Hristos pe cruce care poate ierta păcatele unui om numai atunci când el s-a pocăit. Atunci el poate primi puterea Duhului Sfânt care îi dă posibilitatea să se lepede de sine în fiecare zi şi astfel el poate trăi o viaţă centrată pe Dumnezeu.
Aceasta este Evanghelia pe care a predicat-o ISUS şi apostolii.
Evanghelia falsă face ca poarta să fie largă şi calea să fie lată (uşor de străbătut, pentru că omul nu trebuie să se lepede de sine, nu trebuie să se oprească din a trăi pentru propriile interese şi nu trebuie să evite căutarea propriului câştig). Milioane de oameni participă la întâlniri unde se predică o astfel de „Evanghelie” falsă. Mulţi intră pe această poartă şi merg pe această cale, închipuindu-şi că ea duce la viaţă. Dar de fapt ea duce la dezastru. Cei care predică această „Evanghelie” jubilează, relatând despre marele număr de oameni care “au ridicat mâinile şi care au luat decizii pentru Hristos” în adunările lor! Însă totul este o înşelăciune! Deşi în astfel de întâlniri unii sunt convertiţi în adevăratul sens al cuvântului datorită sincerităţii lor, mulţi astfel de „convertiţi” ajung să devină „de două ori mai răi fii ai Gheenei” (Matei 23:15) – fiind înşelaţi în legătură cu adevărata lor stare.
Prin contrast, Evanghelia adevărată face ca poarta să fie strâmtă şi calea îngustă – iar micimea şi îngustimea acestora nu sunt aşa cum le-au stabilit unii fanatici religioşi „super-spirituali”, ci conforme cu dimensiunile date de Însuşi ISUS. Puţini sunt aceia care găsesc această cale a vieţii. Evangheliştii care predică această Evanghelie nu au multe lucruri cu care să se laude, iar statisticile nu sunt impresionante; dar această Evanghelie conduce oamenii la Domnul ISUS şi la Cer.
“Luaţi seama la felul cum ascultaţi. Celui ce împlineşte ce a auzit i se va da mai multă lumină şi înţelegere, dar celui ce nu împlineşte ce a auzit i se vor lua chiar şi lumina şi înţelegerea pe care crede că le are.” (Parafrazare a pasajului Luca 8:18).
Cel ce are urechi de auzit sa audă!
Titlul în limba engleză: THE TRUE GOSPEL AND THE FALSE

Postmodernismul şi implicaţiile pentru biserică

Standard

În ce lume trăim astăzi, încotro ne îndreptăm? Aceste întrebări ar trebui să ne preocupe văzând schimbările majore care se produc într-un timp scurt în ţara noastră. Fie că vrem, fie că nu, este inevitabil să nu fim influenţaţi atât în viaţa noastră personală cât şi în biserici. Biserica trăind în lumea aceasta a fost şi este supusă presiunilor din exterior.

Probabil unii dintre dumneavoastră v-aţi confruntat cu termenul de “postmodernism” dar nu înţelegeţi în totalitate ce inseamnă şi ce îl caracterizează. Dr. Stefan Holthaus (decan al facultăţii de teologie din Giessen Germania) a încercat să creioneze pe scurt societatea în care trăim şi să prezinte implicaţiile ei în viaţa bisericii.

O scurtă analiză a societăţii în care trăim:

În anii 80 s-au constatat schimbări radicale în Europa. Comportamentul şi valorile nu mai sunt dictate de raţiune ci de curentul postmodernismului: armonie, romantism, spiritualitate. Un lucru marcant este dorinţa omului de a simţi, a experimenta, a savura. Viaţa frumoasă, fascinantă, plăcută, interesantă este dorită şi căutată. Valorile vechi ca serviciul, truda, simţul responsabilităţii aparţin trecutului. Prezentul înseamnă plăcere, a te simţii bine. Omul este în centrul atenţiei.

Acest aspect îl regăsim aproape peste tot. Parcurile de distracţii apar peste noapte ca ciupercile. Cinematografele incearcă să ne atragă cu ecranele lor imense, bazinele de înot s-au transformat în complexe de distracţie cu o gamă foarte bogată de oferte. A merge la cumpărături înseamnă a te delecta în “mall-uri”. Săpunul tradiţional este “out”, adică aproape nu mai este folosit. Locul i-a fost luat de sutele de loţiuni pentru orice ten… Şi benzinăriile şi-au schimbat “faţada”. Pe lângă alimentarea maşinii clientul poate consuma muzică, cafea, o masă caldă… Nu produsul este important ci “ a face cumpărături”.

Omul modern trebuie să ia decizii la tot pasul. Dacă vrei să cumperi un BMW nu ai de decis între trei modele ci eşti confruntat cu sute de opţiuni. Chiar şi în viaţa de zi cu zi omul trebuie să decidă ce îmbracă, ce serveşte dimineaţa, la amiază, seara…, ce emisiune vrea să vizioneze la TV, ce va face în timpul liber etc.

Oare posibilitatea de a alege nu este oare adevărata libertate? Din păcate diversitatea duce la resemnare şi la o stare de neajutorare.

Luarea deciziilor implică un complex proces de gândire. Tot mai mult omul modern se ocupă cu sine însuşi. “Eu caut în mine, evaluez, resping şi rămân la urma urmei nesigur…” Omul se focalizează asupra sa. Experienţele sunt greu de împărtăşit cu ceilalţi. Astfel, libertatea alegerii are ca produs final o societate individualistă.

Experienţa devine un nou ţel în viaţă. Acest fenomen a devenit posibil prin introducerea societăţii de consum, eliminând sărăcia. O societate care are totul se reorientează dinspre a avea înspre fericirea şi satisfacţia personală. Cu cât căutarea după fericirire este mai intensă cu atât omul îşi pune tot mai mult întrebarea: ce este fericirea,cine şi ce îţi poate da o fericire durabilă? Omul postmodern este “condamnat” să căute, iar pentru că fericirea este de scurtă durată el trebuie să caute sentimente şi experienţe tot mai puternice ca să fie fericit.

Consecinţa este o nesiguranţă puternică, frica de o nouă decepţie, simptome care caracterizează şi amprentează o întreagă societate.

Influenţa postmodernismului asupra bisericii:

Odată cu schimbările remarcate în societate s-au observant şi tendinţe noi în bisericile evanghelice.

Serviciul divin este înlocuit cu programe generatoare de experienţe plăcute. Interviuri cu personaje proeminente, moderate professional, ocupă tot mai mult spaţiu în serviciul divin. Oferta seminariilor cu teme diverse devine tot mai bogată. Aceaşi tendinţă se regăseşte şi pe piaţa de cărţi creştine. Apariţiile noi conţin în mare parte povestiri, în mod deosebit poveşti de dragoste. Studiile biblice sunt marginalizate, cărţile de dogmatică aproape că nu mai sunt pe masă – ce este adevărul nu mai este relevant. Sute de grupări şi de biserici noi au apărut în ultimii ani. Migraţia de la o biserică la alta este normală – depinde de „ofertă“. Rezultatul: se dezvoltă un individualism puternic combinat cu iresponsabilitatea, doi factori care duc la complicaţii serioase.

În ultimul timp se vorbeşte de “evanghelizare în funcţie de nevoi”. Se doreşte o eliminare a barierelor pentru oamenii străini de biserică. O gândire în direcţia aceasta nu este tocmai greşită dar trebuie să conştientizăm şi pericolele. Există o orientare „după nevoi“ care marginalizează adevărul biblic şi elimină „mesajul crucii“. Noi suntem chemaţi să predicăm tot adevărul, să aducem la cunoştinţa oamenilor ce trebuie să audă şi nu ce vor să audă. Trebuie să rezistăm în această tensiune!

Există o tendinţă în biserici după „armonie“, adică a te simţi bine. Ce facem în biserică trebuie să fie frumos, trebuie să placă. Adevărul nu mai este căutat. Membralitatea este aleasă după aceste criterii, nu după mărturisirea de credinţă sau convingeri.

Şi conţinutul mesajelor este afectat de acest curent. Ce rămâne după o predică nu este mesajul ci povestioarele repovestite captivant. Un sociolog necreştin (Peter Gross) este citat: “Evangheliştii de odinioară… care predicau şi proclamau Adevărul Lui Dumnezeu au fost înlocuiţi cu povestitori“

Şi serviciul divin s-a modificat în esenţa sa. Predica a pierdut din timpul alocat ei, acesta fiind umplut cu programe variate după mottoul: “trebuie să oferim ceva ascultătorului”.

Foarte des auzi citatul: „Dumnezeu este un tată iubitor, care ne sărută şi ne îmbrăţişează. Acest părinte vrea să ne dea totul, El nu ne contrazice ci ne împlineşte nevoile”. Imaginea despre Dumnezeu s-a schimbat. El nu mai pedepseşte, El nu mai este sfânt şi drept. Dumnezeu este „schimbat din funcţie “ şi aprope nimeni nu ia seama…

Mişcarea carismatică urmează acest curent general. Satisfacţia egocentrică, urgentă a nevoilor stă pe primul plan. Experienţa marginalizează învăţătura şi predica este un „show“ perfect înscenat. Experienţele oferă autoritate. Cine vindecă are dreptate. Binecuvântarea „simplă“ nu este de ajuns, trebuie să fie la puterea a doua sau a treia.

În ultima parte a prelegerii, Holthaus prezintă tensiunea între evlavia generată de experienţă cu cea generată de Hristos. Biserica astăzi stă la răscruce şi trebuie să ia o decizie. Din păcate de cele mai multe ori ea nu conştientizează calea pe care a luat-o. Nu vede cât de mult s-a acomodat şi s-a compromis iar, din nefericire, se şi simte bine în această poziţie.

Holthaus prezintă două soluţii care sunt alese ca ieşire din această dilemă, soluţii care nu sunt simple.

1. Reîntoarcerea la forma iniţială, familiarizată bisericii. Dar şi această formă este rezultatul mişcărilor dintr-o anumită perioadă.
2. Ar mai fi “izolarea de lume”pe care unele biserici o aleg – dar tradiţionalismul nu este o soluţie reală pentru problemele omenirii.


Soluţia trebuie găsită altundeva…

În primul rând trebuie subliniate unele gânduri. Experienţa aparţine de viaţa cotidiană dar şi de viaţa bisericii. În sfânta scriptură oamenii îl experimentează pe Dumnezeu în acţiune. El vorbeşte, protejează, călăuzeşte. Dumnezeu se revelează iar oamenii realizează acest fapt. Ce vreau însă să subliniez este faptul că aceste experienţe nu sunt „făcute“ şi căutate cu tot dinadinsul. Ele rămân acţiunea suverană a lui Dumnezeu. El le produce şi le dă bisericii şi celor credincioşi când şi cum vrea EL

Holthaus prezintă deosebirea între forma de evlavie biblică, ca de exemplu „stăpânirea de sine“, şi “foamea după experienţe“ sau consum. Ultimele două lucruri nu au nimica în comun cu devotamentul faţă de Hristos. O inimă devotată îl are pe Hristos în centru, consumul sau experienţele sunt îndreptate asupra omului. Acest fapt nu înseamnă ca evlavia exclude bucuria, nicidecum!

Într-o lume care şi-a pierdut orientarea, reacţia corectă este “înotul împotriva curentului”, curajul de a-ţi menţine poziţia. Aceste convingeri, bineînţeles, trebuiesc trăite.

Probabil creştinii ar trebui să realizeze din nou cine sunt şi ce bogaţi sunt în Hristos. Atâta timp cât mesajul este egocentrist nici cuvântul lor şi nici acţiunile misionare nu vor avea greutate. Oamenii moderni i-au din nou în calcul existenţa unui Dumnezeu. Ei au devenit din nou religioşi! Dar ce ofertă vor găsi pe „piaţa religioasă“? Noi ca creştini avem o ofertă extraordinară: mântuirea prin Isus Hristos.

În încheiere, Holthaus accentuează că deşi căutarea oamenilor după sensul vieţi s-a accentuat, acceptarea Evangheliei nu reprezintă un automatism. Din contră, ea rămâne „un scandal“, o „nebunie“. Dacă biserica va renunţa la această „nebunie“ ea renunţă la sine însăşi şi îşi pierde menirea la care a fost chemată. Renunţarea la centrul Evangheliei (nebunia crucii) şi compromisul cu duhul vremii, înseamnă pierderea celui mai preţios adevăr, adevărul mântuirii oamenilor prin Hristos, prin care Dumnezeu a intrat în lumea noastră.

Concluzia lui Holthaus: Biserica din societatea noastră postmodernă este ameninţată de un pericol dar i se oferă şi o şansă: un pericol pentru că ea denaturează privirea şi o direcţionează de la Dumnezeu înspre om şi o şansă pentru că setea după experienţă şi fericire a generaţiei noastre este de fapt o sete după Dumnezeu. Noi, ca creştini, n-ar trebui să ratăm această şansă!

Sursa: http://www.bibelbund.de/htm/bgdl38-40.htm3

Cele „Zece Porunci” cu privire la bani Autor: Zac Poonen

Standard

1. Niciodată să nu faci cunoscute nevoile tale financiare altcuiva în afară de Dumnezeu.

2. Niciodată nu accepta bani de la necredincioși.

3. Niciodată nu aștepta daruri de la cineva.

4. Niciodată să nu permiți cuiva să te controleze sau să te influențeze dându-ți bani.

5. Niciodată nu accepta bani de la cei care nu acceptă slujirea ta.

6. Niciodată nu accepta bani pentru nevoile tale sau ale familiei tale de la cineva care e mai sărac decât tine.

7. Niciodată să nu fii dependent financiar de vreun om.

8. Niciodată să nu administrezi banii lui Dumnezeu într-un mod în care să poți fi suspectat.

9. Niciodată să nu devii emoționat când primești bani.

10. Niciodată să nu devii necăjit când pierzi bani.

Jocul cu tigrul Autor Petru Popovici

Standard

O tînără de 22 ani, ce servea ca model în reclame, odată i s-a cerut să se fotografieze cu un tigru. I s-a spus că tigrul este îmblînzit, aşa că nu-i nici un pericol. Dar, cînd s-a apropiat de tigru şi a pus mîna pe el să-1 mîngîie, el s-a repezit la ea, i-a apucat mîna, i-a stîlcit-o, aşa că întreaga ei carieră a fost dată peste cap.
Aşa face şi păcatul. Unele păcate par îmblînzite şi mulţi, mai ales tineri, caută să se joace cu păcatul, dar acesta îi nenoroceşte şi pentru viaţa aceasta şi pentru viaţa veşnică.

Amânarea nu e raţională Autor: Petru Popovici

Standard

Oricine stă şi cugetă îşi dă seama că amânarea mântuirii nu e ceva raţional. Nici un om sănătos la cap, căzut în valuri, căruia i se aruncă frânghia de salvare, nu zice: ..Mâine”, căci acum el are nevoie urgentă de salvare.
Nici un condamnat la moarte, căruia i se acordă graţierea, nu zice: „Mâine”, ci o primeşte îndată.
Nici un om, care se află într-o casă cuprinsă de flăcări, când vin pompierii să-1 salveze, nu zice: „Eu vreau să mai dorm o noapte aici”. Nici chiar cel slab de minte nu face o aşa nebunie.
De ce păcătosul, care e într-o stare mult mai gravă, căci e pentru veci, mereu zice: „Nu azi, ci mâine”?

Aur fara valoare Autor: Petru Popovici

Standard

La 12 septembrie 1857, vaporul Central America a suferit naufragiu la Cape Hatteras din cauza unei furtuni năpraznice. La bord avea 600 de pasageri, cei mai mulţi erau mineri ce au plecat de la minele de aur din California, îşi făcuseră suma şi se întorceau acasă, plini de aur. îngroziţi de naufragiu, şi-au golit chimirele de la brîu de tot aurul ce-1 aveau ascuns acolo şi i-au împrăştiat pe puntea vasului. Alţii aveau pungi mari, alţii traiste pline cu aur, iar unul avea un săculeţ cu aur făcut praf, în valoare de 20.000 de dolari, sumă nespus de mare pe vremea aceea. Totul a fost risipit pe jos şi au strigat celorlalţi să-şi ia cît le trebuie, dar nimeni nu s-a atins de bulgării de aur, căci doreau doar să poată scăpa cu viaţă.
Cînd se află omul în faţa morţii, atunci îşi dă seama că aurul nu mai are nici o valoare. Nu cumva şi tu ai preţuit aurul mai mult decît pe sufletul tău?

Citate celebre despre PACE

Standard

 

  • Pacea înseamnă libertate fără grijă. (Cicero)
  • Nu a fost niciodată un război bun sau o pace rea. (Benjamin Franklin)
  • Daca nu este pace, toate celelalte sunt de prisos. (Sfantul Ioan Gura de Aur)
  • Pacea nu este absenţa războiului. Este o virtute, o dispoziţie spre bunăvoinţă, încredere, dreptate. (Baruch Spinoza)
  • Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. (Victor Martin)
  • Pacea nu este un dar al lui Dumnezeu creaturilor sale. Este un dar pe care noi ni-l facem unul altuia. (Elie Wiesel)
  • Pacea e capodopera raţiunii. (J. Muller)
  • Pacea nu este o relaţie între naţiuni. Este o stare a minţii dată de liniştea sufletului. (Jawaharlal Nehru)
  • Pacea înseamnă libertate înfăptuită, libertate şi în acelaşi timp adevăr. (Aldous Huxley)
  • Pacea este o stare în care frica de orice fel este necunoscută. (John Buchan)

Misterul unităţii în Trupul lui Cristos Autor: Fedor Covaci

Standard
Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare şi mădularele n- au toate aceeaşi slujbă, tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar fiecare în parte suntem mădulare unii altora.” (Romani 12:4,5) 

„Nenumărate sunt minunile lumii, dar nici una – nici una mai minunată decât trupul omului.” (Sofocle)

În această prezentare mă voi folosi de adevăruri medicale într-un stil captivant pentru a putea înţelege adevăruri biblice deja revelate. Doresc ca prin analogia cu trupul uman să înţelegem mai profund teologia biblică cu privire la Biserică, care este Trupul lui Cristos. Metafora, Trupul lui Cristos, apare de peste 30 de ori în Noul Testament.
Primii beneficiari ai transplanturilor de inimă au murit nu pentru că noile inimi transplantate au cedat, ci pentru că trupul a sesizat că a primit un mădular străin care nu i-a apartinut (mădular străin) . Cu alte cuvinte trupul nu a acceptat să coopereze cu un organ străin ca atare a survenit moartea.
Cunosc un frate din biserica noastră unde slujesc, căruia i s-a făcut un transplant de rinichi. Într-o convorbire cu el mi-a spus ca trebuie să ia de acum înainte medicamente toată viaţa pentru a ajuta rinichiul străin să coopereze cu trupul său. Deşi din punct de vedere funcţional organul transplantat este identic cu organul bolnav extirpat, organismul refuză să coopereze cu un organ identic, dar străin. Trupul comunică prin această respingere că organul nou transplantat nu aparţine trupului. Trupul semnalizează, trage alarma şi strigă: „ceva străin a invadat trupul.” Această taină a reacţiei imunitare menţine încă cercetarea şi ştiinţa transplantului de organe într-o fază de stagnare. Medicamentele se iau toată viaţa pentru că există riscul ca organismul să refuze cooperarea cu organul nou transplantat. Rolul medicamentelor este acela de a bloca sistemul imunitar al organismului (cu alte cuvinte spuse, medicamentele păcălesc sistemul imunitar). Fără aceste medicamente sistemul imunitar şi-ar face datoria şi ar respinge organul transplantat. Fără aceste medicamente transplanturile de organe nu ar avea nici o şansă şi ar fi un total eşec.
Febra care este declanşată deasemenea de sistemul imunitar, este de fapt un semnal de alarmă care anunţă invadarea trupului de către bacterii. Aceste bacterii se dezvolă cu o viteză uimitoare. Dacă nu ar creşte temperatura organismului în scurt timp am fi morţi. Febra intensifică circulaţia sângelui şi crează un mediu neprielinic pentru majoritatea bacteriilor şi viruşilor. Febra este cea care diminuează viteza de dezvoltarea a bacteriilor. Corpul uman a fost conceput de Dumnezeu în aşa fel încât rămâi uimit şi fără cuvinte.
Oh, ce măreaţă unitate există în trupul nostru fizic. Ce grandios este Creatorul nostru!! Ce unitate desăvârşită. La o astfel de unitate doreşte Dumnezeu să ajungem şi noi ca Biserică.
Dacă Dumnezeu care a conceput trupul fizic şi a făcut din acest trup o unitate desăvârşită, putem să înţelegem ce unitate ar trebui să fie în Trupul lui Cristos numit Biserica? Oh, ce unitate sfântă este Trupul lui Cristos. Mă închin cu toată reverenţa în faţa acestei unităţi. Ştiţi de ce? Pentru că baza unităţii este Dumnezeirea – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Este un singur Duh, un singur Domn, un singur Dumnezeu. (Efeseni 4:4,5,6)
Biserica este comunitatea numită Trupul lui Cristos care diferă de orice alt grup uman. „Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură (creaţie, zidire) nouă” (2 Corinteni 5:17). Şocant, dar adevărat, în realitate eu devin precum Hristos Însuşi din punct de vedere genetic (natură) deoarece aparţin Trupului Său. Deşi este revoluţionară ideea, trebuie să afirm că purtăm în noi nu doar chipul şi asemănarea Lui, ci substanţa însăşi din care este compus Dumnezeu. „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii a Lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici voia vreunui om, ci din Dumnezeu”( Ioan 1:12-13)
La naşterea din nou primesc ADN-ul divin în lăuntrul meu şi sunt purtătorul prezenţei Lui Dumnezeu. Unitatea nu poate fi înţeleasă decât de către cei care au acceptat ADN-ul divin la naşterea din nou. Te numeri printre ei??
Primiţi vă rog ce v-a scris un mădular al Trupului lui Cristos, aflat sub îndrumarea Capului.

„A fi un mădular în Trup înseamnă a nu avea viaţă, fiinţă sau capacitate de mişcare proprii decât prin spiritul Trupului şi pentru acesta.” (Blaise Pascal)

ADN=substanţă complexă care se găseşte mai ales în nucleul celulelor vii, având un rol important în transmiterea ereditară a unor caractere şi însuşiri.
ADN-ul este atât de îngust şi de compact, încât toate genele din toate celulele trupului meu ar încăpea într-un cub de gheaţă; cu toate acestea, dacă ADN-urile ar fi desfăcute şi puse cap la cap, firul s-ar putea întinde de la Pământ până la Soare şi înapoi, de mai mult de patru sute de ori . Acum înţeleg de ce avem dorul veşnicie în noi şi de ce tânjim după ea …..

Kaka a mulţumit lui Dumnezeu pentru întoarcerea sa în fotbal

kaka-i-belong-to-jesus
Standard

Mijlocașul de la Real Madrid a revenit din nou, după opt luni de pauză, din cauza unei accidentări, care l-a împiedicat de a juca acest sezon. Kaka și-a exprimat satisfacţia pe Twitter (http://twitter.com/RealKaka), unde și-a încheiat mesajul cu  ”slava lui Dumnezeu.”

Brazilianul a fost operat la genunchiul piciorului stâng imediat după Cupa Mondială din Africa de Sud, iar luni seară a jucat 17 minute în meciul de pe Coliseum Alfonso Perez. N-a strălucit, dar nici nu se aştepta asta de la el.

“Kaka e recuperat şi asta e o veste fantastică pentru Real Madrid şi pentru lumea fotbalului. E un mare jucător, dar a jucat în ultimul an accidentat. Acum suntem aici, a jucat 15 minute, va face acelaşi lucru cu Levante, iar apoi 25 de minute cu Villareal. Pas cu pas va reveni complet. E foarte fericit că a putut intra din nou pe teren”, a spus după meci Jose Mourinho. (eurosport.ro)

“Este o mare bucurie. Slavă lui Dumnezeu”  a declarat brazilianul pe Twitter după ce a aflat că a fost invitat de antrenorul de la Real Madrid pentru a juca meciul cu Getafe. Pentru Kaka a fost important să își ia timp să-i mulţumească lui Dumnezeu, demonstrând încă o dată importanţa credinţei în viaţa lor de zi cu zi, chiar şi după această perioadă grea.

Maxime despre adevăr de Nicolae Moldoveanu

Standard

Adevărul este singurul prieten al vieţii.Adevărul este Dumnezeu şi El nu se schimbă după împrejurări şi după oameni.
Adevărul este medicamentul care însănătoşează sufletul, este pâinea vieţii veşnice.
Adevărul este ghidul sufletului prin hăţişurile lumii. Fără acest ghid orice călător se prăbuşeşte în prăpăstiile păcatului şi ale morţii.
Adevărul este singura avere care rămâne veşnic.
Adevărul este soarele care se poate privi din orice parte a pământului.
Adevărul este fluviul în faţa căruia toate zăgazurile omeneşti sunt sfărâmate.
Adevărul este puntea de trecere din împărăţia diavolului în Împărăţia lui Dumnezeu şi este copacul ale cărui rădăcini devin tot mai puternice cu cât îl călăuzeşte Soarele Dreptăţii.
Adevărul este diamantul scump, care nu se lasă găsit decât plătind preţul unei cercetări adânci şi stăruitoare, acea putere nebiruită şi totodată biruitoare, care poartă în sine viaţa.
Adevărul este ca soarele: nimic de pe pământ nu-i poate stânjeni mersul.
Adevărul este atmosfera Casei lui Dumnezeu, este oxigenul vieţii celei noi, duhovniceşti, născută din Dumnezeu, este altarul pe care se aduce jertfa, iar dragostea este focul care o mistuie.
Adevărul este legea lui Dumnezeu, un tăvălug care merge numai înainte şi nu cunoaşte piedici. Cine i se împotriveşte, va fi zdrobit.
Adevărul este ca şi aerul: pretutindeni. Şi îţi este folositor numai dacă-l respiri.
Adevărul este ca Dumnezeu: nemărginit, pentru că Dumnezeu este Adevărul. Iar noi, oamenii mărginiţi, cunoaştem în parte, oricum ne-am numi şi orice rang am avea.
Adevărul nu este o marfă ieftină, pusă în piaţă spre vânzare, unde i se face reclamă în gura mare, ca să fie cumpărată de trecători. Nu. Este o comoară nepreţuită, ascunsă de vederea uşuraticilor şi viclenilor.
Adevărul este gelos: ne vrea numai pentru sine.
Pomul adevărului creşte numai în mijlocul raiului lui Dumnezeu şi roadele lui sunt gustate numai de cei care au intrat acolo prin Uşa – Hristos, prin naşterea din nou.
Tot ce-i valoros din viaţa noastră, este adevărul pe care l-am primit şi-l trăim în orice clipă. Toate calităţile cuiva, fără adevăr, n-au nici un preţ şi numai adevărul dă valoare unui suflet.
Adevărul rodeşte prin noi. Viaţa noastră este coaja care poartă minunatul miez al Adevărului.
Cu mintea şi cu inima curată, poţi intra în Templul Adevărului şi astfel să te îmbraci în lumina lui, ca apoi să poţi lumina pe toţi.
Adevărul se descoperă celor cu inima sinceră, celor care vor să se contopească cu el, celor care vor să-l urmeze şi să-l vestească în lume.
Nota: Gânduri preluate din cartea Picuri din apa vieţii.

Mărturia unor oameni mari Autor: Petru Popovici

Standard

Numai proştii mai cred” e o expresie care se aude atat de des astăzi. A vorbi despre Biblie sau a citi Biblia, pentru unii înseamnă a fi înapoiat, rămas cu mult în urmă, iar a afirma că tu crezi Biblia, înseamnă a fi prost.

Cum se poate ca azi, în secolul al XX-lea, să mai crezi ce spune Biblia? se întreabă unii.

Datorită acestei mentalităţi pervertite de diavolul, cei necredincioşi nu voiesc s-o citească, iar unii din cei credincioşi se sfiesc să-i dea locul de cinste pe masa lor, ci o ascund şi evită să vorbească despre ea, ca să nu fie consideraţi proşti. E clar că Biblia e o carte dispreţuită, dar e dispreţuită tocmai fiindcă nu e citită şi mai mult, fiindcă nu e trăită de cei ce o citesc.

Cand eşti cu lupii, trebuie să urli ca ei, e o părere cu totul greşită. Aceasta înseamnă să nu mai fii om. Afirmarea demnităţii sale, e caracteristica ce l-a făcut să rămană om. E adevărat că mincinoşilor nu le place să le vorbeşti de adevăr, curvarilor nu le place să le vorbeşti de castitate, de sfinţenie, furioşilor de blandeţe, nervoşilor de răbdare, guralivilor de tăcere, beţivilor de abstinenţă. Dar oare e o ruşine că nu eşti ca ei? Nu, din contra, e o cinste. Cel ce citeşte Biblia şi o trăieşte, are o viaţă curată, o viaţă paşnică în familie şi o viaţă demnă în societate. Cel ce o dispreţuieşte, trăind în desfrau îşi destramă căminul prin beţii, îşi nenoroceşte copiii şi soţia, ajunge în zdrenţe şi în noroiul şanţului. Care din aceştia doi dă dovadă de prostie? Pe scena lumii s-au ridicat bărbaţi de seamă, cu renume mondial, stimaţi şi preţuiţi nu numai în timpul vieţii, ci şi după moarte, care au citit Biblia şi au fost adanc credincioşi. Despre Newton, descoperitorul gravităţii, se spune că întotdeauna, cand rostea Numele lui Dumnezeu, îşi ridica pălăria de pe cap în semn de reverenţă. Dau aici mai jos afirmaţiile unora din ei, ca cei înţelepţi să vadă că nu numai proştii cred.

Mărturii cu privire la BIBLIE

GALILEO GALILEI, cunoscutul astronom, fizician şi matematician, declară într-o scrisoare că: „Sfanta Scriptură nu poate niciodată să mintă sau să rătăcească. Adevărurile ei sunt absolute şi neîndoielnice.

R. BOYLE, întemeietorul chimiei ştiinţifice, a lăsat aceste cuvinte prin testament: „Faţă de BIBLIE, toate cărţile omeneşti, chiar cele mai bune, sunt numai ca plantele care primesc toată lumina şi strălucirea lor numai de la soare.”

BLASIE PASCAL, vestitul matematician, fizician şi filozof francez, scrie: „Scriptura are pasaje pentru a consola toate condiţiile şi pentru a intimida toate condiţiile.

Sir WALTER SCOTT, celebrul romancier englez, cand era pe patul de moarte, a rugat pe ginerele său, Lockhart, să-i citească ceva din carte.

– „Din care carte?” a întrebat Lockhart, privind la cele 20.000 de volume, care acopereau pereţii.

– „Nu există decît o singură carte: Biblia!” răspunse Scott.

LORDUL BYRON, ilustru poet englez a lăsat pe Biblia sa următoarea inscripţie: „În această prea sfantă Carte se cuprinde taina tuturor tainelor. Fericiţi sunt acei muritori, cărora Dumnezeu le-a dat darul de a auzi, de a citi, de a rosti o rugăciune şi de a primi cu umilinţă cuvintele acestei cărţi. Fericiţi cei care sunt în stare să deschidă poarta şi să meargă cu hotărare, pe calea arătată de ea. Iar cei ce o citesc numai ca să se îndoiască de spusele ei, sau să le dispreţuiască, aceia mai bine nu s-ar fi născut.

EMANUEL KANT, cel mai mare filozof german, scria lui Stilling, prietenul său, despre care a auzit că a început să citească Biblia: „Faci bine că îţi cauţi liniştea în Evanghelie, pentru că ea este un izvor nesecat al tuturor adevărurilor, cum nu se mai găseşte nicăieri„. „Dacă Evanghelia n-ar fi lăsat să ţîşnească depe paginile ei învăţăturile morale, care să alcătuiască temelia neclintită a vieţii omenirii întregi, apoi filozofia nu le-ar fi elaborat nici pînă azi, în curăţia lor divină.” Iar la 72 de ani, Kant scria: „Biblia este cartea al cărei conţinut mărturiseşte el singur originea-i divină. Ea ne descoperă cat de mare este vina noastră, cat de adancă ne este căderea, dar şi cat de mare este dragostea lui Dumnezeu. Biblia este comoara mea cea mai de preţ, fără de care aş fi nenorocit…

JOHN F. W. HERSCHEL, astronom şi fizician englez spune: „Toate descoperirile omeneşti par a fi făcute numai cu scopul de a confirma cu o şi mai mare putere adevărurile care vin de sus, şi care sunt cuprinse în Sfintele Scripturi.

RALF W. EMERSON, mare filozof spune: „Biblia nu e o carte, ea e o literatură.

GARIBALDI, marele patriot italian, în timp ce lupta pentru eliberarea Italiei, de sub puterea papală şi a Austriei, scria lui Earl de Shaftesbury: „Cel mai bun din aliaţi, pe care ni-l puteţi procura, e Biblia, care ne va aduce realitatea eliberării.

GUIZOT F. istoric francez şi bărbat de Stat, în ale sale „Meditaţii” prima ediţie pag. 252 face următoarea remarcă cu privire la Evanghelii: „Marea putere a acestor cărţi şi a relatărilor lor, a fost încercată şi probată. Ele au biruit păgînismul; ele au biruit Grecia, Roma şi Europa barbară, ele sînt pe cale de a birui lumea. Şi sinceritatea autorilor nu e cu nimic mai prejos decît puterea cărţilor. Noi putem pune în discuţie pregătirea scolastică şi perspicacitatea critică a primilor istorici ai lui Isus Cristos; dar e imposibil să contestăm buna lor credinţă; ea sclipeşte din cuvintele lor; ei au crezut ceea ce au spus; ei au pecetluit afirmaţiile lor cu sîngele lor.

ROBERT D. WILSON, profesor cunoscător a 26 de limbi. A studiat în America, apoi la Oxford în Anglia şi la Berlin. El mărturiseşte cum a ajuns la convingerea că „toate dezbaterile privitoare la textul Bibliei şi la relatările istorisite din Biblie, ar trebui să fie aşezate nu pe terenul mişcător al părerilor personale şi al impresiilor subiective, ci pe terenul solid al faptelor dovedite în mod obiectiv.” El îşi dădu seama că aceste fapte „n-ar putea să fie cunoscute în mod real, decat cu ajutorul unor adanci cercetări a documentelor redactate în limbile vechi, ce sunt în legătură cu Biblia.” Dorind să aibă lumină în privinţa această, el se dedică studiului. „Eram pe atunci, spune el, în varstă de 25 de ani şi mi-am stabilit planul pentru 45 ani de muncă. Mai întai aveam să închin 15 ani studiului limbilor necesare, pentru a putea citi vechile documente, singure în stare să-mi procure informaţii de mana întaia asupra istoriei Vechiului Testament şi anume: 1) Limba ebraică şi limbile înrudite cu ea; 2) Toate limbile în care a fost tradus Vechiul Testament, înainte de secolul al VII-lea al erei creştine. 3) În sfarşit limbile care, ca persana şi coptă, puteau să-mi arunce ceva lumină asupra Vechiului Testament.După aceea aveam să închin, alţi 15 ani unui studiu foarte amănunţit al Vechiului Testament, cercetandu-l în ebraică, cuvant cu cuvant, comparand textul original, cu vechile traduceri şi făcand adnotări. În fine aveam să studiez timp de 15 ani lucrările Înaltei Critice.” El istoriseşte cum, după ce a făcut studiul limbilor, s-a dus la Muzeul Britanic din Londra, cu Biblia sa ebraică în mană şi cum din toţi regii pomeniţi în Biblie, a găsit păstrat pe monumente numele a 41 din ei. Aceste 41 de nume conţin 191 consoane, scrisul ebraic nu are vocale, din care el a găsit 188, care erau întocmai aceleaşi şi pe monumente. După 30-40 de ani de studii temeinice, el a declarat: „Ştiinţificeşte, putem să afirmăm desăvarşita identitate a Bibliei ebraice actuale, cu aceea de care s-a slujit Cristos şi apostolii şi căreia ei i-au dat încuviinţarea lor.” Deci pe bază de studii de o viaţă de om, nu pe prostie, s-a fondat convingerea şi credinţa lui că Biblia e adevarata.

Sir WILLIAM RAMSAY, savant englez cu renume mondial. Are la activul lui o seamă de descoperiri şi lucrări ştiinţifice. La început a fost necredincios şi susţinea că Biblia şi mai ales Faptele Apostolilor, scrise de Doctorul Luca, nu sunt demne de crezare. Ca tanăr profesor, el întreprinse o călătorie de studii în Asia Mică. El căuta să descopere divergenţele între istorisirea Biblică şi proaspetele descoperiri arheologice. După mai mulţi ani de studiu, a trebuit să renunţe la ideile sale. Descoperirile sale au confirmat în totul relatările biblice. El s-a convins că Biblia e cu adevărat Cuvantul lui Dumnezeu. În cartea sa: „Luke the Phisiycian” (Luca medicul) pp. 177-179, el îşi proclamă opiniile sale în faţa lumii, zicand: „Eu am primit convingerea că relatarea lui Luca e fără egal în ce priveşte exactitatea. Adancind puţin examinarea de fond a textului, mergand mai departe decat se obişnuieşte cu lucrările altor istorici, el suportă verificarea cea mai minuţioasă şi tratamentul cel mai dur.” Iar în prefaţa valoroasei sale lucrări ce poartă titlul: „The Bearing of Recent Discovery on the trustworthings of the New Testament„, editată în 1920, el spune: „Scopul meu e de a stabili anumite principii care decurg din descoperirile moderne şi de a arăta contribuţia lor faţă de Noul Testament. Metoda constă din examinarea riguroasă, frază cu frază şi cuvant cu cuvant a catorva pasaje care au fost expuse unei critici defavorabile; din această examinare rezultă că Noul Testament este o carte unică, prin coerenţa, limpezimea, bogăţia şi sinceritatea cea vie a expresiei. Aceasta nu e o caracteristică numai a uneia sau a două din scrierile care alcătuiesc Noul Testament; în diferite chipuri, această caracteristică aparţine tuturor.” Şi cand auzi pe unii neisprăviţi, cu liceul abia terminat, sau uneori doar cu patru clase, care nu-şi cunosc bine, nici istoria ţării lor, dar de unde să priceapă să facă examinarea unui document istoric, că vorbesc despre Biblie că nu e adevărată, o ironizează, spun că numai proştii mai cred. Nu e bine să razi de ei, ci mai degrabă să-i compătimeşti. Şi nu e bine să te apuci la discuţii, la ceartă de vorbe cu ei, ci mai degrabă să te rogi pentru ei.

W. F. ALBRIGHT, eminent arheolog contemporan, în cartea sa „Archeology and the religion of Israel” 1942 pag. 176 zice: „Nu mai există nici o îndoială că arheologia a confirmat istoricitatea substanţială a istorisirilor Vechiului Testament„.

Sir FLINDERS W. M. PETRIE, profesor Universitar mare specialist în arheologie. În primăvara anului 1937, în timp ce făcea săpături arheologice în Palestina, a fost vizitat la Ierusalim de către teologul David L. Cooper. Acesta spune în cartea sa: „What man must believe?” Los Angelos 1943 pag. 55, cum l-a întrebat dacă în timpul cercetărilor a descoperit ceva, care să discrediteze Scripturile, la care bărbatul de ştiinţă a afirmat că nu a găsit nimic, care să-i cauzeze vreo îndoială şi a adăugat următoarea observaţie: Profesorii de catedră din Universităţi şi alte Institute de învăţămant, care nu au fost niciodată în campul cercetărilor, nu au făcut niciodată săpături, sunt singurii care se îndoiesc de relatările biblice; dar cei ce au cercetat în mod real şi au scos la lumină trecutul, sunt convinşi de exactitatea Scripturilor.

JEAN REVILLE, într-un eseu publicat în „Revue des deux Mondes” 1864, spune: „Într-o zi, la o întrunire, a fost pusă problema: ce carte ar fi mai bine să ia cu el în celulă, un om care a fost condamnat pe viaţă, dacă i s-ar permite să ia o singură carte. La întrunire erau catolici, protestanţi, filozofi şi chiar materialişti. Toţi au fost de acord că ar alege numai Biblia.

HEINRICH HEINE, poet evreu, convertit la creştinism declară: „Luminarea mea o datorez pur şi simplu unei cărţi. Unei cărţi? Da. Ba încă este o carte veche, simplă, modestă, ca şi natura şi naturală ca şi aceasta. O carte care are înfăţişarea obişnuită şi lipsită de pretenţii, ca soarele care ne încălzeşte, ca painea care ne hrăneşte. O carte care ne priveşte cu atata încredere şi bunătate, ca o lumină… Şi această carte se numeşte scurt şi cuprinzător, „Cartea Biblia„. Pe drept se numeşte ea şi Sfanta Scriptură. „Cine a pierdut pe Dumnezeul său, acela îl poate găsi din nou în această carte şi cel ce nu L-a cunoscut niciodată, acela găseşte aici adierea Cuvantului Dumnezeisc. „Evreii, care îndeobşte ţin mult la lucrurile scumpe, îşi dădeau foarte bine seama de ceea ce făceau, cand, la arderea celui de al doilea Templu al lor din Ierusalim, lăsară să li se distrugă obiectele de aur şi de argint, care serveau la jertfe, candelabrele şi candelele, ba chiar şi pieptarul marelui Preot, cu deosebitele lui pietre preţioase şi scăpară din flăcări numai Sfanta Scriptură. Aceasta făcea bogăţia Templului şi slavă Domnului, flăcările n-au mistuit-o.

SILVIO PELICO, mare scriitor italian, a spus: „Biblia este codul adevărat al sfinţeniei şi prin urmare al adevărului.” În cartea sa, „Închisorile mele” pag. 39 spune despre Biblie: „Cartea această dumnezeiască, pe care o iubisem întotdeauna mult, chiar cand credeam că sunt necredincios, o studiam acum, cu mai mult respect decat oricand… ea mă învaţă să-L iubesc pe Dumnezeu şi pe oameni, să doresc tot mai mult domnia dreptăţii, să am groază de nedreptate, să iert pe cei nedrepţi…

CHARLES DICKENS, mare romancier englez, într-o scrisoare adresată fiului cel mai mic, cand acesta părăsea patria, pentru a se duce în Australia, îi scrise: „Îţi pun între cărţi un Nou Testament, din aceleaşi motive şi cu aceeaşi nădejdi care m-au călăuzit să scriu pentru tine cand erai copil, pentru că aceasta e cea mai bună carte pe care a avut-o şi o va avea lumea şi pentru că îţi dă cele mai bune reguli după care se poate conduce o fiinţa omenească, care încearcă să fie sinceră şi conştientă de datoria sa�. „Cînd au plecat ceilalţi fraţi ai tăi, am scris pentru fiecare cuvinte cum scriu acum pentru tine şi i-am rugat pe toţi să se conducă după această carte, fără a ţine seamă de interpretările şi născocirile omeneşti�. „Îţi aduci aminte că acasă n-ai fost plictisit cu practici religioase şi formalităţi seci… Vei înţelege cu atat mai bine acum adevărul şi frumuseţea religiei creştine, aşa cum provine de la Cristos însuşi şi neputinţa de a te abate de la adevărata religie, dacă o preţuieşti cu smerenie şi din inimă…” Iar cand cineva l-a întrebat pe Dickens, care i se pare că e cea mai patetică istorisire din toată literatura, acesta îi răspunse: „Pilda fiului risipitor.

JEAN JACQUES ROUSSEAU, faimosul orator, cugetător, scriitor şi pedagog francez, în cartea sa: „Emil” – sau despre Educaţie” ediţia 1839, tomul III, pp. 365367, are cuvinte de toată frumuseţea faţă de Sfintele Scripturi. El scrie: „Vă mărturisesc că majestatea Scripturilor mă umple cu admiraţie, după cum puritatea Evangheliei îşi are influenţa ei asupra inimii mele. „Răsfoiţi lucrările filozofilor noştri, cu toată pompa lor de dicţiune, ce sărace, cat de dispreţuit sunt, în comparaţie cu Scripturile! E posibil oare, ca o carte atat de simplă şi totodată atat de sublimă, să fie simpla lucrare a omului? „E posibil ca personajul sacru a cărui istorie o conţine, să fie un simplu om? Găsim ca El să-Şi fi asumat tonul unui sectar entuziast sau ambiţios? Ce dulceaţă, ce curăţie în comportarea Sa! Ce învăţături pline de har! Ce maxime sublime! Ce înţelepciune profundă în cuvantările Sale! Ce prezenţă de spirit, ce subtilitate, ce potrivire în răspunsurile sale…!� „Unde este omul, unde este filozoful care să fi trăit aşa şi să fi murit aşa, fără slăbiciuni şi fără împotrivire?… Da, dacă viaţa şi moartea lui Socrate au fost acelea a unui înţelept, viaţa şi moartea lui Isus au fost acelea a unui Dumnezeu.” „Să presupunem oare, că istoria evanghelică e simplă ficţiune? Într-adevăr, prietenii mei, ea nu poartă nici un semn al ficţiunii. Din contra, istoria lui Socrate, pe care nimeni nu se gandeşte s-o pună la îndoială, nu e atat de bine dovedită ca aceea a lui Isus Cristos. O aşa presupunere de fapt, ar îmbrăca dificultatea numai în alte haine, fără s-o înlăture, căci e mai greu de conceput ca un număr de persoane să cadă de acord să scrie o aşa istorie, decat că unul singur le-ar fi furnizat materialul. Autorii evrei erau incapabili de dicţiunea ei şi străini de morala conţinută în Evanghelie. Semnele adevărului ei sînt atat de izbitoare şi de neimitat, încat inventatorul ar fi un caracter mai uimitor decat eroul…

DENIS DIDEROT, filozof ateu împreună cu alţi liberi cugetători, a întocmit faimoasa „Enciclopedie” editată prin 1751, care e presărată cu germenii necredinţei secolului al XVIII-lea. A fost considerat ca ateu declarat pe faţă, dar către sfarşitul vieţii, spre înmărmurirea prietenilor săi, singurei sale fiice, el i-a făcut parte de o educaţie din Biblie. Iar Stier în cartea sa „Reden Jesu” partea a VI-a pag. 496, ne relatează următoarea întamplare din viaţa lui Diderot: „Într-una din acele partide de seară a Baronului de Holbach, unde obişnuiau să se adune cei mai celebri necredincioşi ai secolului, conversaţia s-a îndreptat liber, în modul cel mai hazliu spre presupusele absurdităţi, stupidităţi şi toate felurile de inconsistenţe ale Scripturilor Sacre. Filozoful Diderot, care nu a luat parte în discuţii, deodată le-a pus capăt prin următoarea remarcă: „De minune domnilor, de minune! Eu nu cunosc pe nimeni, nici în Franţa, nici în altă parte, care să fi putut scrie şi vorbi cu mai multă artă şi talent… Eu vă provoc pe toţi caţi sunteţi aici, să pregătiţi o povestire aşa de simplă şi în acelaş timp atat de sublimă şi atat de mişcătoare, ca istoria patimilor şi a morţii lui Isus Cristos, care să producă acelaşi efect, care să dea senzaţie pe cat de puternică, pe atat de simţită şi a cărei influenţă să fie aceeaşi, după atatea veacuri.” „Această vorbire neaşteptată i-a încremenit pe toţi ascultătorii şi a urmat o lungă tăcere.

J.W.GOETHE, mare poet, ganditor şi om de ştiinţă german, unul din cei mai distinşi bărbaţi ai literaturii universale, a zis: „Biblia nu este o carte naţională, ci cartea naţiunilor. Ea este o carte ce va trăi veşnic, pentru că atat cat va fi lumea, nu se va găsi nimeni care să se ridice şi să spună: „Eu o pricep în tot amănuntul şi în tot cuprinsul ei.” „Eu personal iubesc şi preţuiesc Biblia, căci aproape numai ei îi datorez toată cultura mea morală. Istorisirile, învăţăturile, simbolurile, pildele ei, toate s-au întipărit adanc în mine şi m-au înfluenţat într-un fel sau altul. De aceea nu mi-au plăcut atacurile nedrepte, batjocoritoare şi răutăcioase împotriva ei. Am citit-o toată de mai multe ori… am citit-o şi pe sărite şi de la început şi de la sfîrşit… Marea cinste ce se dă Bibliei de multe popoare şi generaţii, se datorează valorii ei lăuntrice… Sunt încredintat că Biblia e cu atat mai frumoasă, cu cat o citeşti mai mult… Consider Evangheliile în totul adevărate, căci în ele există o reflecţie a sublimului, care emană din persoana lui Cristos.” Iar înainte de moarte cu 11 zile, a mărturisit lui Eckerman următoarele: „N-are importanţă cat va progresa mintea omenească în cultura intelectuală, în ştiinţele naturii, în lărgime şi în adancime: ea nu va fi în stare niciodată să se ridice deasupra demnităţii şi culturii morale a creştinismului, aşa cum străluceşte în Evanghelii. Viaţa şi puterea unui popor depinde de atitudinea pe care a luat-o faţă de Biblie.

MICHEL FARADAY, distins bărbat de ştiinţă, fizician şi chimist englez, fondatorul concepţiei despre campul electromagnetic, a descoperit benzenul, a descoperit fenomenul de inducţie electromagnetică, a descoperit legea electrolizei, etc…. dar a fost şi un bun creştin, un bun credincios. În timp ce ţinea prelegeri ştiinţifice, dădea şi lecţii biblice. Într-o zi a fost găsit de un prieten al său, cu capul plecat asupra Bibliei şi cu ochii plini de lacrimi. Acesta îl întrebă dacă e bolnav. Nu, răspunse Faraday, ceea ce mă umple de tristeţe, este faptul că oamenii rătăcesc aşa de mult, fără să ia în seamă această Carte, care poate să-i călăuzească.

EULER LEONHARD, mare matematician şi fizician elveţian, creatorul calculului variaţiilor, a pus bazele teoriei ecuaţiilor diferenţiale, a elaborat cinematica şi dinamica corpului solid, a pus bazele teoriei giroscopului, etc., dar ştiinţa nu l-a făcut necredincios, ci din contra, pe langă alte lucrări ştiinţifice, pe la 1767 scrie cartea „Apărarea revelaţiei divine, faţă de obiecţiunile liber-cugetătorilor„. Deci, nu numai că credea el, ci în chip deschis şi documentat căuta să apere credinţa în revelaţia divină.

Dr. N.C.PAULESCU, 1869-1931, profesor, fiziolog român, a făcut cercetări importante asupra structurei splinei, asupra mecanismelor de producere a febrei, asupra fiziologiei normele şi patologice, a pancreasului endocrin, care-l situează printre principalii precursori în descoperirea insulinei. El spune: „Evanghelia Domnului Isus Cristos, e suprema treaptă a ştiinţei. Nu numai că cred în Dumnezeu, dar ştiu că este Dumnezeu.

EDMOND BARKE, mare bărbat de stat englez şi orator fără pereche, a declarat: „Toată viaţa mea am citit Biblia, dimineaţa, la pranz şi seara. Obiceiul acesta mi-a fost de mare folos.

Dr. HOWARD A. KELLY, profesor la Universitatea „John Hopkins” o autoritate în materie de radium şi herpetologie, chirurgie şi ginecologie, cunoscut în lumea întreagă, şi-a format obiceiul ca seara după cină, să nu mai citească nimic altceva decat Biblia. Iată ce spune el: „O credinţă creştină bine definită este singurul lucru cu adevărat important în viaţă. Şi aceasta în sens literal. Ea este mult mai importantă decat oricare profesiune, decat oricare cercetare ştiinţifică, decat oricare activitate umană. Experienţa mea mi-a dovedit că Biblia este un Cuvant viu, Cuvantul lui Dumnezeu, care mi se adresează mie şi tuturor oamenilor care o citesc, tot aşa de personal, ca şi cum mi se adresează mama mea în scrisoarea pe care o primesc de la ea. În acelaşi timp, Biblia conţine propria sa apărare şi nu are trebuinţă de nici un apologet sau apărător.

ISAAC NEWTON, mare matematician, fizician şi astronom englez a realizat formula binomului, care-i poartă numele, a studiat dispersia luminii, a inventat telescopul cu oglindă, a adus contribuţii la fundamentarea mecanicii, a descoperit legea atracţiei universale, etc. E unul din cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă. Cu toate că a ajuns aşa departe în ştiinţă şi atat de renumit, el a rămas pană la moarte un zelos cititor al Bibliei, pe care o considera adevăratul Cuvant al lui Dumnezeu. Pe monumentul lui din Westminster, se află următoarea inscripţie: „Interpret sarguincios, înţelept şi corect, al naturii şi al Sfintelor Scripturi. Prin filozofia sa, el a afirmat măreţia lui Dumnezeu cel Atotputernic, iar prin caracterul său, exprima simplitatea evanghelică.” În legătură cu proorociile Scripturii el spune: „Dumnezeu a dat profeţiile nu spre a satisface curiozitatea oamenilor făcandu-i să vadă mai dinainte lucrurile care urmează, ci pentru că după ce s-au împlinit să poată fi interpretate prin evenimente şi astfel Providenţa Sa, nu a interpretului, să fie arătată lumii.

CHRISTOPH M.WIELAND, mare poet şi scriitor german, sceptic şi ironic, comparat de unii cu Voltaire al Franţei, a avut o întalnire cu Napoleon la Weimar. În timpul conversaţiei, ajungand să vorbească despre Biblie, despre Cristos, Napoleon îi zise în şoaptă: „De altfel mai rămane o mare întrebare, dacă Cristos a trăit întradevăr.” Fără nici o şovăire poetul îi răspunse cam caustic: „Ştiu că sînt unii proşti care se îndoiesc de aceasta,” şi adăugă sarcastic: „Dar aceasta ar fi o prostie tot atat de mare, ca şi cand cineva s-ar îndoi că Iuliu Cezar a existat, sau că Majestatea Voastră, trăieşte, Sire!

NAPOLEON BONAPARTE, împăratul Franţei, într-o zi la un banchet, a cerut Arhiepiscopului de Milano să-i dea cel mai scurt posibil argument în favoarea Bibliei şi a religiei revelate. Acesta se mulţumi să arate în tăcere cu degetul pe Mareşalul Massena, care era evreu. Mai tarziu Napoleon a devenit un sarguincios cititor al Bibliei. În 19 martie 1817 a fost găsit de O�Meara citind Noul Testament în franceză. Acesta îi spuse că unii au părerea despre el că e necredincios. Napoleon rase şi îi răspunse: „Totuşi nu e adevărat, eu sant departe de a fi ateu. Omul are nevoie de ceva minunat. E mai bine pentru el să caute acest lucru în religie, decat la domnişoara Normandie (o ghicitoare renumită din Paris)�. Iar altădată a afirmat: „Evanghelia are o virtute ascunsă, ceva ce lucrează cu putere, o căldură care înraureşte mintea şi pătrunde totodată şi inima. Evanghelia nu este o carte, ci o fiinţă vie, cu o activitate proprie, care învinge tot ce i se împotriveşte. Iată-o aici pe masa aceasta, Cartea Cărţilor (o arată el cu respect) nu voi simţi oboseală citind-o şi încă în fiecare zi cu mare plăcere. Sufletul încantat de frumuseţea Evangheliei nu-şi mai aparţine sieşi, Dumnezeu se face totul Stăpan pe el; El îi conduce gandurile şi puterile. Un aşa suflet este cu totul al lui Dumnezeu.

WOODROW WILSON, fost preşedinte al S.U.A. la sfarşitul primului război mondial, a spus despre Biblie următoarele: „Datorită citirii regulate a Bibliei, am primit prin bunătatea lui Dumnezeu, ajutorul necesar care mi-a îngăduit să trec printr-o serie lungă de mari încercări, fără a slăbi. Sunt 14 ani de cand am luat acest obicei şi nu-l pot recomanda de ajuns tuturora. Dar trebuie să citim sub privirea lui Dumnezeu şi cerandu-I ajutorul, ca să pătrundem gandurile Sale. Deplang pe cei ce nu citesc Biblia zilnic. Se lipsesc astfel de un izvor nesecat de putere spirituală.

W. GLADSTONE, bărbat de stat englez, fost prim ministru în vreo patru randuri, scrie următoarele în prefaţa unei ediţii populare a Bibliei: „În singurătatea unei odăiţe, în liniştea nopţii, pe patul de suferinţă, în faţa morţii, pretutindeni Sfanta Scriptură stă alături de noi; cuvintele ei vindecă şi alină, îndreapta şi îndruma, întăresc şi dau îndemn spre tot ce e bun. Mai mult chiar, în învălmăşeala Statului, a comunei, a tribunalului, a străzii, sau a pieţii, cand deşteptarea poftelor, a pornirilor egoiste, a afacerilor, pare a pune stăpînire deplină pe orice gand al fiecărui suflet, chiar şi atunci, tocmai atunci se aude glasul Sfintei Scripturi dulce şi potolitor, şi unul sau altul din cuvintele ei dă aripi sufletului încat el îşi ia zborul ca o porumbiţă şi îşi găseşte pacea.

JOHANN H. PESTALOZZI, mare pedagog elveţian, ganditor şi scriitor deosebit de înzestrat. El a fost unul care s-a adăpat la izvoarele Bibliei. Cand i-a murit soţia, cu Biblia în mană, vorbea cu ea, ca şi cum ar fi fost vie: „Cand toţi ne ocoleau, cand boala şi sărăcia ne pricinuiau dureri amare, cine ne-a întărit atunci? Apoi puse o Biblie pe pieptul soţiei şi continuă: „Din izvorul acesta am primit şi tu şi eu, curaj şi pace!

FR. COPPEE, supranumit poetul umiliţilor, mărturiseşte:… „Săptămani şi luni, cat am stat în pat, am trăit cu Evanghelia. Încet, încet, fiecare verset din Evanghelie a ajuns să fie viu pentru mine. În toate versetele am văzut strălucind adevărul ca o stea şi l-am simţit palpitand în mine ca o inimă. Cum n-aş crede în minuni, după ce a săvarşit Cartea aceasta în mine însumi? Ochiul meu era orb faţă de lumina credinţei, iar acum o vede în toată măreţia ei. Sufletul îmi era surd la Cuvîntul lui Dumnezeu, iar azi sufletul mi se ridică spre cer, în avantul dragostei. Spiritele necurate de care eram stăpanit, au fost alungate pentru totdeauna…

LABOULAYE, scriitor şi ganditor francez se destăinuie: „După ce am străbătut diversitatea de sisteme filozofice, obosit şi abătut, ca un om copleşit de un vis penibil, deschid Evanghelia: mi se pare, ca şi cum aş ieşi din imperiul umbrelor, pentru a intra în regatul adevărului.� „Acest limbaj familiar, care mi-a fermecat copilăria, mă uimeşte prin adancimea lui. Văd şi simt în el o ştiinţă care depăşeşte cu mult toate concepţiile omeneşti. După nouăsprezece veacuri, înţelepciunea veacului ne duce îndărăt la îndoielile unei lumi care se sfarşeşte: după nouăsprezece veacuri Cristos ne vorbeşte de Dumnezeu, de suflet, de mantuire, de libertate, de datorie, de dreptate, ca şi cum ar auzi glasul nostru emoţionat, ca şi cum ar răspunde la strigătul inimii noastre neliniştite.

RUDOLF WAGNER, unul din cei mai vestiţi anatomişti şi fiziologi, spune în cartea sa „Lupta pentru suflet„: „Cea mai minunată însuşire a Scripturilor este fără îndoială puterea cu care încredinţează pe cei ce se adancesc în ea cu toată sinceritatea şi evlavia, că obarşia ei nu poate fi decat dumnezeiască…

JOHANN HEINRICH VON MADLER, mare astronom, cand se mută într-o casă nouă, luă Biblia şi zise: „Înaintea tuturor celorlalte cărţi, Cartea aceasta trebuie să fie în casa mea” şi el însuşi o duse în casa nouă.

Dr. GOTTHILF HEINRICH VON SCHUBERT, consilier şi profesor la München, doctor naturalist, filozof, psiholog şi scriitor, în cartea sa „Lucruri noi şi vechi din domeniul psihologiei” spune: „Cuvîntul acela necunoscut de cei înţelepţi, are în el cea mai mare înţelepciune. Ştiinţa care cercetează fără întrerupere, de pildă Geognozia şi caută pătrunderea tot mai adanc în mitologie şi limbile popoarelor, a ajuns la rezultate uimitoare şi totuşi ele nu ne spun altceva decat ceea ce ne spune Biblia. Nu e în firea noastră însetată şi cu multe nevoi, nici o trebuinţă, nici o pornire pe care studiul adancit al acelei cărţi să n-o fi trezit, dezvoltat şi mulţumit. Şi tocmai un astfel de imbold multilateral al puterilor omeneşti, pare că este cea mai de seamă ţintă a Cuvîntului revelat: „Să lumineze nu numai părţile simţurilor întunecate, ci şi pe acelea ale cunoştinţelor limpezi şi adanci…”

FR. BETTEX, pastor german, scrie: „Biblia! O carte într-adevăr cum nu e alta. Urată şi prigonită, ca nici a altă carte, ea totuşi e indistructibilă. Ea e în acelaş timp şi dispreţuită şi venerată, luată în ras şi foarte stimată, declarată moartă şi totuşi plină de viaţă. Împăraţi, regi şi pontifici puternici nu au cruţat nici o osteneală şi nu s-au dat în lături de la nimic ca s-o poată nimici. Înţelepţii şi învăţaţii au combătut-o cu sudoarea pe frunte şi acum cand ştiinţa şi critica cred că au distrus-o, ea se răspîndeşte cu o iuţeală uimitoare în sute de limbi, în milioane de exemplare în lumea întreaga, se citeşte şi se propovăduieşte de la un pol al pămantului, pană la celălalt. Pentru credinţa în ea, negrii primesc să fie arşi de vii, armenii şi chinezii să fie torturaţi pană la moarte. Ei, voi, învăţaţilor şi criticilor, scrieţi o carte ca aceasta şi atunci vom crede în voi.� „Biblia este un pom al vieţii, printre ale cărui ramuri uriaşe şi veşnic verzi, adie cand dulce, cand cu putere, vantul ceresc, un pom cu roade care aduce sfinţenie, putere, sănătate, viaţă de veci, celor atinşi de otrava păcatului. „Ea este o carte îngrozitoare şi plăcută, plină de o cerească pace, care întrece orice pricepere, plină de tunetele şi trăznetele lui Dumnezeu cel Atotputernic, care zdrobeşte popoarele, cum sfăramă olarul oalele sale, şi înaintea căruia ele sunt ca o picătură de apă într-o vadră. E plină de cele mai delicate şi plăcute mangaieri şi făgăduinţi ale unui Dumnezeu care hrăneşte păsările văzduhului, numără perii capului şi dă sănătate copilului pentru care se roagă cu lacrămi o sărmană mamă. O carte care dezleagă cu vorbe simple cele mai adanci probleme ce au frămantat omenirea de cand există, care dă răspunsuri copilului şi se joacă cu înţelepciunea înţelepţilor; o poezie şi o epopee impunătoare, care cuprinde totul în sine, atat de înaltă şi totodată atat de profundă, cum nu e nimic din tot ce s-a scris între oameni…” Mărturiile oamenilor mari sunt multe, dar mă opresc aici. Cred că acestea sunt destule ca să ne facă să înţelegem că nu numai proştii cred că Biblia e adevărată, ci şi savanţii. Dacă nu crezi, nu fi leneş, ci străduieşte-te să ai dovezile contrare adevărului. Spre a o combate trebuie să o citeşti şi dacă vei fi sincer, vei sfarşi crezand în ea. Într-o zi, în timp ce călătorea cu trenul, generalul englez Lew Wallace, un înverşunat duşman al credinţei, îl întalni pe colonelul Robert Ingersoll, un ateu binecunoscut. Amandoi în discuţii au început să ridiculizeze creştinismul şi Biblia. Deodată, Ingersoll fixă pe general şi-i lansă provocarea: „D-voastră sunteţi inteligent şi aveţi o înaltă cultură. Pentru ce nu scrieţi o carte spre a arăta că creştinismul e absurd şi că Isus Cristos nici nu a existat?” O atare carte ar avea un mare succes!” Dorinţa generalului Wallace de a deveni cat mai celebru, l-au făcut timp de caţiva ani să adune material împotriva Bibliei şi a lui Cristos. În fine, s-a apucat să scrie. Cand a ajuns pe la capitolul patru, a început să-şi dea seama că Isus Cristos a existat în mod real. Dobandi apoi certitudinea că El a fost ceva mai mult decat un personaj istoric. Şi în varstă de cincizeci de ani generalul Wallace, pentru prima oară în viaţa sa, a îngenunchiat pentru rugăciune şi a cerut ca Isus Cristos să fie şi Mantuitorul său personal. Bogatul material adunat n-a fost lepădat. El revizui primele patru capitole şi le completă dand lumii cartea „BEN-HUR„, care a pasionat pe mii de cititori din lumea întreagă. Facă Domnul lumină şi în mintea şi inima ta, cu privire la Biblie şi atunci şi tu vei repeta cuvintele Domnului Isus: „CUVÎNTUL TĂU ESTE ADEVĂRUL!”

Sărbătoarea sau Isus? Autor Luigi Miţoi

Standard

Pentru că se apropie sărbătorile de iarnă, se impune să ne întrebăm dacă aşteptăm sărbătoarea sau pe Isus. Într-un restaurant, două doamne “se cinsteau” cu o masă bogată. Când au fost întrebate cu ce ocazie fac acest lucru, au rãspuns: “Aniversãm ziua de naştere a bebeluşului!” Pentru cã nu era nici un bebeluş în preajmã, curiosul a întrebat: “Dar unde este bebeluşul?” Mama a rãspuns: “O, l-am lãsat la o mãtuşã…” Exact aşa sãrbãtoresc cei mai mulţi oameni de pe pãmânt “Crãciunul”, ceea ce ei numesc “Naşterea Mântuitorului”: mãnâncã, beau, petrec, fac daruri, dar Cel sărbătorit nu este cu ei…

Foarte multe popoare sãrbãtoresc astãzi acest eveniment aglomerat cu o mulţime de adaosuri care nu au existat de la început. Unele dintre ele s-au generalizat: Moş Crãciun (tradiţie olandezã); bradul de Crãciun (tradiţie germanã); aranjamentele statuare cu scena din iesle (tradiţie italianã). Altele au rãmas specifice anumitor zone: ciorapii atârnaţi în faţa şemineului (tradiţie americanã); tãierea porcului, capra (tradiţii româneşti). Aceste adãugiri au deteriorat foarte mult semnificaţia pe care sãrbãtorirea naşterii Mântuitorului ar trebui s-o aibã pentru oameni. Cu sute de ani în urmã, în 1644, Parlamentul Angliei a fost silit sã interzicã prin legi foarte drastice aceastã sãrbãtoare şi orice fel de manifestare care sã aminteascã despre acest eveniment. Perioada Crãciunului devenise cea mai ruşinoasã perioadã a anului din cauza beţiilor, actelor de vandalism şi de imoralitate la care oamenii se dedau cu ocazia petrecerilor. Situaţia de azi nu este mult diferitã…

În faţa acestor triste realităţi, ne întrebăm: ”Ce este Crăciunul şi care este semnificaţia lui?” Ceea ce noi numim Crăciun este, de fapt, venirea în lumea noastră a Mântuitorului Isus Hristos, pentru a mântui şi vindeca oamenii de păcatele şi bolile lor. Cartea lui Dumnezeu, Biblia, ne spune cine este Isus pentru noi şi de ce a venit în lumea noastră:
1. Isus este Cuvântul lui Dumnezeu întrupat (Ioan 1:14).

2. Isus este imaginea lui Dumnezeu revelată (Col. 1:15).

3. Isus este neprihănirea lui Dumnezeu împărţită (Col. 2:9).

4. Isus este gloria lui Dumnezeu reflectată (1 Cor. 4:6).

5. Isus este harul lui Dumnezeu extins (Rom. 1:5).

6. Isus este puterea lui Dumnezeu demonstrată (Rom. 1:3-4).

7. Isus este inima lui Dumnezeu exprimată (Ioan 3:16).

8. Isus este iubirea lui Dumnezeu manifestată (Rom. 5:8).

9. Isus este salvarea lui Dumnezeu profeţită (Fapte 4:12).

10. Isus este graţia lui Dumnezeu arătată (Ioan 1:12).

Isus este Mesajul lui Dumnezeu arătat omenilor, neprihănirea lui Dumnezeu dată lor şi esenţa lui Dumnezeu oferită în dar acestora. Acesta este Crăciunul, aceasta sărbătorim la Crăciun.
Aşa va fi Crăciunul 2010 pentru noi şi familiile noastre?

Banii ca si datorie

Standard

„Nimeni nu este mai supus, decât sclavul care îsi închipuie cã este liber”
Wolfgang von Goethe 1810

Un film absolut excelent, Money as Debt (Banii ca Datorie),

Vi-l recomand, pentru ca se explica lucrurile mai bine decat in Zeitgest Addendum. De ce banii in loc sa insemne valoare acum reprezinta o datorie, veti intelege dupa ce urmariti filmul de mai jos. Varianta în limba română nu mai este disponibilă. Doar o mica parte e tradusa in limba romana. Versiunea completa a filmului netradusa insa in romaneste o gasiti aici:

http://video.google.com/videoplay?docid=-2550156453790090544

„Toate nedumeririle, confuziile si suferinta din tara au crescut, nu din cauza greselilor din Constitutie sau Confederatie (SUA), nu din dorinta de onoare si virtute, ci de la atâta ignorantã asupra naturii monedei, creditului si circulatiei banilor.”
John Adams ~ Parintele Constitutiei Statelor Unite ale Americii 1792

 


Suntem recunoscãtori publicatiilor Washington Post, New York Times, Time magazine, si altor mari publicatii ai cãror directori au participat la întâlnirile noastre si si-au respectat promisiunile de discretie, timp de aproape patruzeci de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi sã dezvoltãm un plan la scarã planetarã dacã am fi fost subiectul zilei în toti acesti ani. Dar, lumea de acum este mai sofisticatã si pregãtitã sã facã fatã unei guvernãri globale. Suveranitatea unei supra-natiuni formatã din elite intelectuale si bancheri mondiali este singura preferabilã unei autodeterminãri nationale practicate dealungul secolelor.’
David Rockefeller ~ într-o adresã trimisã întâlnirii Comisiei Trilaterale, 1991 ‘

Ferirea de garantii, chezasie

Standard

Fereste-te de garantii, de giruri, de ipoteci, Biblia avertizeaza clar ca cei ce fac asta (fie crestini, fie atei)  se expun unui pericol.

“Fiule, daca te-ai pus chezas pentru aproapele tau, daca te-ai prins pentru altul, daca esti legat prin fagaduinta gurii tale, daca esti prins de cuvintele gurii tale, fa totusi lucrul acesta, fiule: dezleaga-te, caci ai cazut in mana aproapelui tau! De aceea du-te, arunca-te cu fata la pamant, si staruie de el. Nu da somn ochilor tai, nici atipire pleoapelor tale! Scapa din mana lui cum scapa caprioara din mana vanatorului, si ca pasarea din mana pasararului…” (Proverbele 6:1-5)

CHEZÁȘ, -Ă, chezași, -e, subst. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană care garantează cu averea sa pentru o datorie făcută de altul; garant; p. ext. persoană care își ia răspunderea morală pentru cineva sau ceva. DEX

Proverbe 20.16
Ia-i haina, caci s-a pus chezas pentru altul si tine-l zalog pentru altii.

Nu fi printre cei ce pun chezasii, printre cei ce dau zalog pentru datorii.
Caci daca n-ai cu ce sa platesti, pentru ce ai voi sa ti se ia patul de sub tine?
(Proverbe 22:26)

Dumnezeu nu promite ocrotire celor care ii nesocotesc Cuvantul. Daca nu asculti de Cuvintele Scripturii nu mai ramane nicio protectie deasupra ta.

Bancile fabrica bani din nimic

Standard

Sa nu creada cineva ca bancile ar avea bani multi pe care ii dau cu imprumut. Numai un nebun poate gandi ca banca X oarecare ii da lui G. 100 000 Euro sa-si ia garsoniera de 30 mp (la marginea orasului, intr-un bloc insalubru, cu vedere spre groapa de gunoi).

In realitate banca nu da nici un ban. Incepe sa faca profit de la prima rata platita de client si il stoarce pe acesta pana la final.

Schema prin care pop-ulatia tarii si Romania insasi a fost indatorata cu 90 miliarde de catre sistemul mondial de banci este descrisa mai jos.

Sa presupunem ca in lume nu ar exista decit 3 banci si 11 clienti. Exemplul de mai jos arata ce lucruri ingrozitoare fac bancile cu banii clientului “C1″, singurul posesor de lichiditati (1000$) din tot sistemul.

C1, C2, …,C11 = CLIENTUL 1,2,…,11
B1, B2, B3 = BANCA 1,2,3

1) C1 depune 1000$ la B1
2) B1 imprumuta 1000$ lui C2
3) C2 cumpara ceva de la C3 cu 1000$
4) C3 depune 1000$ la B2
5) B1 se imprumuta de la B2 cu 1000$
6) B1 imprumuta 1000$ lui C4
7) C4 cumpara ceva de la C5 cu 1000$
8) C5 depune 1000$ la B3
9) B1 se imprumuta de la B3 cu 1000$
10) B1 imprumuta lui C6 1000$
11) C6 cumpara ceva de la C7 cu 1000$
12) C7 depune 1000$ la B1
13) B2 se imprumuta de la B1 cu 1000$
14) B2 imprumuta 1000$ lui C8
15) C8 cumpara ceva de la C9 cu 1000$
16) C9 depune 1000$ la B1
17) B3 se imprumuta cu 1000$ de la B1
18) B3 imprumuta pe C10 cu 1000$
19) C10 cumpara ceva ce la C11 cu 1000$
20) C11 depune 1000$ la B2

Ca urmare situatia bancilor este urmatoarea

B1 – 0$ hirtie in conturi
Deponenti: C1, C7, C9 (3000$)
Imprumutati: C2, C4, C6 (3000$ + dobinda)
Datorii catre B2, B3 (2000$ + dobinda)

B2 – 1000$ hirtie in conturi
Deponenti: C3, C11 (2000$)
Imprumutati: C8 (1000$ + dobinda)
Datorii Catre B1 (1000$ + dobinda)

B3 – 0$ hirtie in conturi
Deponenti: C5 (1000$)
Imprumutati: C10 (1000$ + dobinda)
Datorii Catre B1 (1000$ + dobinda)

Deci:

Datoriile bancilor una fata de alta se compenseaza reciproc si grupul celor trei functioneaza in esenta ca o singura unitate care are de primit rate lunare de la: C2, C4, C6, C8, C10, fiecare fiind imprumutat cu cate 1000$, (cu acelasi teanc de 10 bancnote a cite 100$).

Totul merge pina cind deponentii incep sa-si ceara masiv banii inapoi si/sau imprumutatii intra in incapacitate de plata. In momentul asta bancile B1,2,3 cer ajutor guvernamental motivand ca au de returnat 6000$ clientilor C1, C3, C5, C7, C9, C11.

Exemplul de mai sus este unul simplificat, in realitate bancile fiind cu sutele iar clientii cu milioanele.

Sistemul bancar mondial se prezinta asadar ca un paienjenis urias de escrocare a oamenilor pe de-o parte si a statului pe de alta. Avem de-a face cu un imens parazit mondial, o retea gigantica de fabricare a banilor falsi fara a se tipari nici o bancnota.

Romani 13:8. Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii.

Biblia nu interzice şi nici nu permite nicăieri în mod expres împrumutarea banilor. Înţelepciunea Bibliei ne învaţă în general că nu este o idee bună să ajungem datori. Datoriile ne fac să devenim sclavii celor cărora la datorăm bani.

Mii de musulmani vin la Hristos Autor: Michelle A. Vu

Standard

Mai mult de 4.000 de lideri crestini, reprezentand peste 190 de natiuni  s-au adunat la Cape Town, Africa de Sud  la cea de-a III-a Conferinta pentru Evanghelizarea Lumii cunoscuta drept si Conferinta Lausanne III 2010. Scopul congreselor Lausanne este de a-i strange impreuna pe crestinii din toata lumea pentru a discuta despre o evanghelizare mai buna a lumii si despre alte probleme globale cu care se confrunta Biserica astazi, inclusiv secularizarea, Islamul, propasirea Evangheliei, HIV/SIDA precum si preocupari legate de mediu. Programul conferintei pentru fiecare zi a cuprins teme diferite, fiecare tema fiind prezentata si discutata de catre vorbitorii din plen. Temele au inclus adevarul, credinta in lume, prioritati si integritate. Tema conferintei din programul de marti seara a fost reconcilierea in Orientul Mijlociu. Dar au fost abordate si probleme globale ca traficul de fiinte umane sau HIV/SIDA.

Vorbitorii au transmis mesaje pline de speranta despre cum Dumnezeu misca lucrurile si aduce speranta in lumea de astazi in situatiile cele mai intunecate si aparent fara iesire. Orientul Mijlociu, care a devenit aproape sinonim cu violenta si Islamul, experimenteaza o situatie fara precedent din punct de vedere al numarului de musulmani care devin urmasi ai lui Hristos, a spus Sam Yeghnazar fondator al organizatiei Elam Ministries (organizatie ce se ocupa cu ucenicizarea crestinilor si raspandirea Evangheliei in Iran). La momentul desfasurarii primei conferinte de la Lausanne din 1974 erau doar 500 de crestini iranieni convertiti de la islam. Insa in ultimii 30 de ani au venit la Hristos mai multi musulmani decat in ultimii 1300 de ani.  „Iranul de azi este un teren inchis cu nenumarate inimi deschise. Este natiunea cea mai deschisa la Evanghelia din intreaga lume. Zeci de mii de iranieni se intorc la Hristos.Tradati de guvern, deziluzionati de religie, deprimati de perspectivele viitorului, iranienii cand vin sa-L cunoasca pe Domnul Isus Hristos sunt complet transformati „, a spus el. „Ei Il vestesc pe Hristos in locurile publice. Familii intregi, barbati si femei, vin la Hristos.” Cu doua saptamani in urma, doi dintre oamenii lui Yeghnazar au fost inchisi si intr-o saptamana au adus sase persoane la Hristos, a mai confirmat acesta. Un alt crestin palestinian pe nume Salim (numele de familie a fost ascuns din motive de securitate) a vorbit despre speranta pentru adevarata pace in Orientul Mijlociu prin Hristos. Prin intelegerea mortii lui Isus pe cruce, crestinii palestinieni „arunca departe otrava urii” fiind obligati sa vorbeasca lumii despre pace si dreptate. „Ancorandu-ne identitatile in Hristos Mesia, putem sa ne deschidem inimile catre vecinii nostri musulmani furiosi si catre soldatii evrei inspaimantatori aflati in spatele punctelor de control”, a declarat Salim. „[Exista] Unul Divin, care poate schimba inimile de piatra in inimi de carne.”

Legat de problema traficului de fiinte umane a fost vizionata marturia unei tinere din Cambodgia care a fost salvata de la un bordel din Thailanda. La varsta de 16 ani, ea a fost inselata si fortata sa lucreze ca prostituata timp de patru ani si jumatate. Ea impreuna cu  alte fete de la bordel au fost salvate si duse la un centru de recuperare destinat femeilor si copiilor care au fost victime ale abuzurilor sexuale apartinand organizatiei World Vision. Acolo ea a beneficiat de consiliere, formare profesionala, asistenta medicala si de un inceput de calatorie spirituala in cunoasterea lui Isus Hristos.  Programul de marti s-a incheiat cu povestile inspirate a doi crestini infestati cu HIV, Christo Greyling, un sud-african, care acum locuieste in Olanda si Printesa Kasune Zulu din Zambia. Povestile lor inspirate au demonstrat modul in care o boala menita sa distruga o persoană poate fi folosita pentru slava lui Dumnezeu. „De multe ori cand auzim de HIV sau SIDA ne gandim la oamenii care sunt deja pe moarte, dar in multe cazuri, exista oameni ca mine, care sunt sanatosi care au atat de mult de oferit”, a spus Zulu. „Noi, ca si Biserica suntem chemati sa fim speranta pentru cei care se simt fara speranta.”

Stire preluata de pe www.christianpost.com

Evreii reîncep jertfele sacrificiale străvechi, după aproape 2000 de ani Autor: Ben Hur

Standard
Recent poporul evreu a început să-şi redeclare drepturile la Muntele Templului. Ei au fost ajutaţi de procesul tehnic şi descoperirile arheologice în rezolvarea problemei cândva de nedepăşit, de a determina zonele ce pot fi vizitate de evrei chiar şi într-o stare de impuritate şi care zone rămân între limite. Tehnologia modernă cum ar fi uneltele de tăiat cu laserul, pot rezolva problema construirii unui altar, fără unelte metalice.Totuşi, dezvoltarea cea mai importantă nu a fost cea tehnologică, ci spirituală. Apariţia conducerii religioase evreieşti sub forma renaşterii Iniţiativei Sanhedrinului, a oferit soluţia. Noua Iniţiativă a Sanhedrinului se află în faţa hotărârii de a reîncepe Korban Pesach (jertfa pascală). Aceasta îşi asumă responsabilitatea de a se asigura că poruncile sunt desfăşurate în conformitate cu legea religioasă evreiască şi de asemenea va coordona detaliile practice cu autorităţile guvernamentale potrivite, ale Israelului.

Anul acesta în Ierusalim, Iniţiativa Anhedrinului îi cheamă pe toţi evreii din Israel şi din întreaga lume să participle în Korban Pesach (jertfa pascală). Iniţiativa Sanhedrinului va alege un miel pentru a fi oferit ca jertfă pascală şi toate pregătirile se vor face în perspectiva reînnoirii acestei jertfe străvechi, tradiţionale. În eventualitatea că vor interveni obstacole politice sau de altă natură, Iniţiativa Sanhedrinului au asigurat precauţii halakhic (corpul de legi evreieşti), pentru a se asigura că fondurile pentru cumpărarea mieilor pot fi încă folosite pentru donaţiile caritabile.

Orice persoană care doreşte să participle în Korban Pesach, se poate înscrie singuri sau pe membrii familei sale la preţul de 7 şekeli per persoană – costul estimat al unui Kezayit de carne (aprox. 29 gr. carne), porţia minimă necesară pentru împlinirea poruncii. Procesul va fi supravegheat de contabili legali, indiferent de fondurile ce vor fi folosite în scopul original sau că vor fi donate carităţii.

Noi realizăm că această concepţie este atât controversală, cât şi curajoasă. Controversa este parte dintr-o dezbatere fundamentală, dacă poporul evreu trebuie să aştepte pasiv pentru răscumpărarea sa, sau se va alătura pregătirilor şi sacrificiilor în ambele sensuri ale cuvântului, pentru a pregăti scena răscumpărării lor. Dacă adopţi a doua concepţie, nu se poate găsi o cauză mai valoroasă decât restabilirea jertfei pascale ca simbol al unităţii evreieşti.

Daniel 9:27
El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.”
Potrivit profeţiei biblice, va exista restabilirea sacrificiului zilnic. Eu cred că vom continua să vedem paşii ce duc înspre acolo, în timp ce evreii continuă să se unească şi să urmeze calea strămoşilor lor. În timp ce lumea continuă să se unească împotriva lor, iar Dumnezeu va continua să-şi arate promisiunea că nu-Şi lasă poporul, eu cred că această tendinţă va creşte foarte mult.

Un eveniment care cred eu că urmează, ce va întări aceasta, este protecţia lui Dumnezeu asupra Israelului împtriva invadatorilor profeţiţi în Ezechiel 38, 39. În timp ce nu e sigur când, semnele vremurilor ne arată cu siguranţă că putem avea credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu.

Stire preluata de pe www.korbanpesach.org

Biserica din mijlocul haitei Autor: Mihai Pop

Standard

„Iata, Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor”

Matei cap.10 vers.16a.

Ce sansa au cateva oi in mijlocul unei haite de lupi? Niciuna. Ce sansa are Biserica in haita de religii si ideologii, care abia asteapta sa se hraneasca cu sangele proaspat al Bisericii? Niciuna. Si totusi, Biserica exista spre Slava lui Dumnezeu. Dar cand zic Biserica nu ma gandesc la locasurile de cult, ori la institutia ce afirma ca a adus acum 2000 de ani credinta pe aceste meleaguri, ci la acea Biserica existenta in inima celui care il iubeste pe Isus si asculta de porunciile Sale. Acea camaruta unde omul cineaza cu Mantuitorul Sau. Acea celula a Bisericii care alaturi de alte celule ale Bisericii, constituie un tot, care este Biserica. Acolo Dumnezeu este prezent, acolo in tic-tacul inimilor daruite Lui, El care nu poate fi cuprins de Universul material e cuprins de farama de viata a omului, a adunarii sfinte. Ele vibreaza prin puterea Duhului Sfant, stralucind in fata acestei lumii.

Suntem asaltati de haite de lupi…Indiferent daca sunt materiali sau au origine demonica, dorinta celui care ii coordoneaza e sa ne vada sfasiati. Totusi, mana Domnului nu permite ceea ce cel rau si-ar dori. In Matei capitolul 16 versetul 18 Domnul Isus ii spune lui Simon Petru: „Tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui”.

Este adevarat! Iar un om intelept spunea ca distrugerea marilor imperii s-a facut intotdeauna din interior spre exterior. Din pacate de-a lungul timpului Biserica s-a faramitat, inimile care trebuia sa bata impreuna spre Slava lui Christos au inceput sa bata, pentru lume, pentru bogatiile temporare ale acestei vieti pamantesti. Dar intotdeauna Domnul a avut genunchi care nu s-au plecat in fata Baalilor moderni si care au trait o viata sfanta.

Ma intristeaza sa aud de biserici locale care se fragmenteaza pentru ca apar unii oameni ce vor sa fie lideri, apar oameni care au idei ciudate legate de viata crestina si care doresc cu orice pret sa le impuna. De multe ori, insa, e la mijloc ceva destul de banal si foarte vechi: mandria. Iar mandria spune ca nu poti accede la un statut nou, la a fi desupra tuturor decat prin violenta. Violente in vorbire, in actiuni. Iar violenta dezvolta ura, frica, durere, dispret.Ea distruge prietenii, legaturi fratesti, familii. Omul se izoleaza, nu mai doreste partasie,iar daca inca participa la ceva spiritual o face de forma, nu mai are rabdare pentru nimic, pentru ca crede ca a descoperit ceva ce functioneaza mult mai rapid decat postul si rugaciunea si , desigur, mult mai eficient. Dumnezeu este invocat, dar niciodata nu i se va da voie ca El sa lucreze. Poate crede cineva ca Dumnezeu isi da girul pentru asa ceva? Devine Domnul fan al duritatii si al metodelor extreme?

Suntem in mijlocul lupilor. Ce e de facut? Versetul 16 din Matei capitolul 10 continua si spune: „Fiti dar prudenti ca serpii si nevinovati ca porumbei”. Sa fim prudenti…Si nevinovati…

Un om prudent nu se arunca sa ia de bun orice aude sau vede. Un om prudent stie sa analizeze totul si sa ia ce este bun. Un om prudent stie sa taca cand trebuie, si sa vorbeasca atunci cand Domnul il calauzeste ca sa vorbeasca. El rosteste Cuvintele lui Dumnezeu si nu banalitati. El este intelept, un intelept adevarat care il respecta pe Dumnezeu prea mult pentru a face ceva ce ar putea sa il supere pe Mantuitor sau pe copilasii Sai. El stie ca adevarata putere e la Dumnezeu, in rugaciune, nu in avantari ridicole spre nicaieri si idei copilaresti. Doar in basme Fat-Frumos rezolva orice gen de problema instantaneu si nu e nevoie sa invete niciodata sa rabde. Omul prudent stie sa rabde. Omul prudent stie sa castige o victorie adevarata pe genunchi, in rabdare la picioarele lui Christos. Din inima lui te poti adapa, pentru ce de acolo curge apa vie…El este cu Dumnezeu, umbla cu Dumnezeu…

Un om neprihanit cineaza cu Isus mereu. Se afla la o masa spirituala care nu se termina, nici macar cand inima inceteaza a bate, pentru ca adevarata inima, cea noua pe care o primim de la Cel Preainalt nu inceteaza a bate. Un om neprihanit se afla intr-o Biserica zidita pe Stanca. Ce greu trebuie sa inteleaga cei care rup biserici, ca de fapt, munca lor inveninata, e doar de a schimba niste reguli si niste locatii pamantesti, pentru ca Biserica lui Christos nu poate fi mutata in alt loc, fiind zidita pe Stanca mantuirii de mainile strapunse ale lui Isus, iar porunca noua de a ne iubii unii pe altii, nu se va modifica niciodata.

Inima neprihanitului e cu Dumnezeu in Cer, inca de pe acest pamant si nu mai poate fi mutata. Inima neprihanitului nu uraste. E imposibil sa mai urasti. Neprihanitul uraste doar pacatul. Inima neprihanitului nu poate fi corupta cu scaune, functii, idei de marire. Pentru ca inima fireasca a fost omorata la Cruce. Ce marire mai exista in mormant? Ce fala este pentru cel ce e a murit? Ce functii mai exista pentru cel ce e doar oase? Ce scaune prefera cei ce sunt doar amintiri? Inima neprihanitului e smerita. Stie ca inima lui nici nu ii mai apartine lui, ci Domnului Isus. Inima neprihanitului vesteste pacea si iubirea dintre copii lui Dumnezeu. Inima lui iubeste mult, caci i s-a iertat mult. Dar inima celui ce nu stie daca i s-a iertat, nu poate decat sa se iubeasca pe sine. La fel cum fratele fiului risipitor nu isi mai putea iubi nici fratele, nici tatal, avand senzatia unei continue nedreptatiri…O inima seaca dorind nu partasie si bucurie cu Tatal, ci un ied la un chef cu prietenii vremelnici.

Este un paradox existenta Bisericii, a turmei de oi, in mijlocul lupilor, care pe langa faptul ca dispun de un numar mai mare decat oile sunt si mai bine dotati. Insa ei nu au pe Regele Isus. Pe Pastorul adevarat care si-a dat sangele pentru oitele lui scumpe. Acest sange e cel ce ne apara de haita flamanda, e cel ce ne spala pacatele, e garantia ca orice piedici sunt acum sau vor aparea in viitor, ne deschide calea spre Dumnezeu. Binecuvantat sa fie Cel Preainalt, Mantuitorul nostru!

Nu vreau sa inchei fara sa mai spun ceva despre cel cu inima prudenta si neprihanita: el vegheaza. Mantuirea nu e un joc banal pe care sa il poti juca si sa faci orice altceva in acelasi timp. Vegheati asupra inimilor voastre si „sa veghem unii asupra altora, ca sa ne indemnam la dragoste si la fapte bune” Evrei 10:24. Nu lasati sa existe in biserica dvs. inimi impovarate si pline de amaraciune. Fiti adevarati frati si surori, jertfiti-va cateva minute si spuneti-le o vorba buna, chiar daca aparent va resping, rugati-va pentru ei, nu lasati sa apara fisuri in lucrarea Domnului. Orice intarziere poate fi fatala. Sufletul unui om poate depinde de tine.(Iacov 5: 19-20)

Domnul sa ne ajute sa fim oameni dupa inima Sa!

http://www.youtube.com/watch?v=Nb65ql9gMtY

Tăcerea Autor: Richard Wurmbrand

Standard

Tăcerea înseamnă să stai singur în chilia ta, în înţelepciune şi teamă de Dumnezeu, păzindu-ţi inima de săgeţile arzătoare ale gândului. O astfel de tăcere naşte binele. O tăcere lipsită de griji, ca o scară către ceruri. O tăcere în care omul nu are grija lucrurilor de primă însemnătate şi vorbeşte numai cu Isus Hristos. Cel care păstrează tăcerea este cel care cântă: „inima mea este pregătită să Te laude Doamne”. Când gura rămâne prea mult deschisă, chiar pentru a rosti binele,  sufletul îşi pierde flacăra, aşa cum o casă îşi pierde căldura printr-o uşă deschisă.

GEORGE MULLER date biografice

Standard

George Muller a fost un german care a trăit în Anglia în a doua jumătate a secolului al 19-lea. A fost un mare om al rugăciunii. Lucrarea lui principală a fost aceea de a crea orfelinate si de a le întreţine. A fost renumit pentru faptul că nu făcea apeluri pentru bani, ci cerea aceşti bani de la Domnul. Este adevărat că el scria în revista lui despre răspunsul pe care îl primea la aceste rugăciuni şi în felul acesta făcea cunoscut modul lui de a se îngriji de orfanii lui.

El a devenit celebru şi prin „Autobiografia” lui,care a trecut prin foarte multe reeditări şi în care îşi relatează pelerinajul lui spiritual. Citez din această importantă carte un fragment care ne va introduce în importanţa meditaţiei ca formă de părtăşie personală cu Dumnezeu.
„În timp ce stăteam în Nailsworth, a fost plăcerea Domnului să mă înveţe un adevăr în mod direct, fără mijlocirea vreunui om, după cât îmi pot da eu seama, ale cărui beneficii nu le-am pierdut, cu toate că acum când lucrez la a 18-a ediţie pentru a o trimite la tipar, au trecut patruzeci de ani de la acel eveniment. Iată care este acest adevăr: Am văzut mai clar ca oricând înainte că prima şi cea mai importantă lucrare pe care trebuie să o fac în fiecare dimineaţă este să fac ca sufletul meu să fie fericit în Domnul. Primul lucru de care trebuie să mă preocup nu este cât de mult Îl slujesc pe Domnul şi cât de mult Îl glorific pe Domnul, ci cum pot face să-mi aduc sufletul într-o stare de fericire şi cum pot face ca omul meu din lăuntru să fie hrănit. Căci aş putea să expun adevărul înaintea necredincioşilor, aş putea căuta beneficiul credincioşilor, aş putea căuta să dau ajutor celor oropsiţi, aş putea şi în alte moduri să caut să mă port aşa cum se cuvine unui copil al lui Dumnezeu în lume şi totuşi, să nu fiu fericit în Domnul şi dacă nu sunt hrănit şi întărit în omul din lăuntru în fiecare zi, toate acestea nu le pot face în modul cel mai potrivit. Înainte de această descoperire, practica mea a fost, cel puţin timp de zece ani, ca un lucru regulat, să trec direct la rugăciune imediat după ce m-am îmbrăcat dimineaţa.”

Dwight L. Moody date biografice

Standard

Dwight L. Moody este omul care (conform istoriei creştine)

  • fără studii superioare a fondat trei şcoli
  • fără pregătire teologică a reconfigurat Victorian Christianity
  • fără radio şi televiziune a ajuns la 100 milioane de oameni.

Dwight  L. Moody  s-a născut  la 5 febr. 1837  în oraşul Boston din America.

El era cel de-al şaptelea copil din cei nouă pe care îi aveau  Edwin şi Betsey Moody .Tatăl lui era zidar şi moare după 12 ani şi jumatate de la căsătorie cu o lună înainte de a se naşte ultimii doi gemeni. Mama lui ramasă vaduvă cu 9 copii fără nici un ajutor material , se luptă din răsputeri să ţina copiii lângă ea, fiind ajutată de fratele ei şi pastorul bisericii unitariene.

Copiii cei mari au fost înscrişi la Şcoala Duminecală  a bisericii , ei arătânde-se iscusiti la recrutarea altor elevi  pentru Şcoala Duminecală. În acest sens se poate spune că misiunea lui Moody  în Şcoala Duminecală a început  din cei mai fragezi ani ai copilăriei, când împreună cu fratele său mai mare George, umblau peste tot unde puteau să găsească alti copii pentru Şcoala Duminecală. Mama şi-a îndrumat copiii în adevărata religie a inimii, care caută mai întâi pe Dumnezeu şi neprihănirea Lui .

Se căsătoreşte la 23 aug. 1863 cu Emma Revell  şi au împreună trei copii. Emma a fost modestă toată viaţa şi era cel mai bun ajutor în toate lucrările soţului.

Se despart în 1899 când el pleacă în veşnicie.

Acest slujitor a lui Dumnezeu a fost  un om pe deplin predat Domnului,   un om al rugăciunii, a studiat adânc şi practic Biblia, smerit, cu totul eliberat de iubirea de bani, a fost mistuit de o dorinţă înflăcărată pentru mântuirea celor pierduţi şi a fost îmbrăcat cu putere de sus.