Postmodernismul şi implicaţiile pentru biserică

Standard

În ce lume trăim astăzi, încotro ne îndreptăm? Aceste întrebări ar trebui să ne preocupe văzând schimbările majore care se produc într-un timp scurt în ţara noastră. Fie că vrem, fie că nu, este inevitabil să nu fim influenţaţi atât în viaţa noastră personală cât şi în biserici. Biserica trăind în lumea aceasta a fost şi este supusă presiunilor din exterior.

Probabil unii dintre dumneavoastră v-aţi confruntat cu termenul de “postmodernism” dar nu înţelegeţi în totalitate ce inseamnă şi ce îl caracterizează. Dr. Stefan Holthaus (decan al facultăţii de teologie din Giessen Germania) a încercat să creioneze pe scurt societatea în care trăim şi să prezinte implicaţiile ei în viaţa bisericii.

O scurtă analiză a societăţii în care trăim:

În anii 80 s-au constatat schimbări radicale în Europa. Comportamentul şi valorile nu mai sunt dictate de raţiune ci de curentul postmodernismului: armonie, romantism, spiritualitate. Un lucru marcant este dorinţa omului de a simţi, a experimenta, a savura. Viaţa frumoasă, fascinantă, plăcută, interesantă este dorită şi căutată. Valorile vechi ca serviciul, truda, simţul responsabilităţii aparţin trecutului. Prezentul înseamnă plăcere, a te simţii bine. Omul este în centrul atenţiei.

Acest aspect îl regăsim aproape peste tot. Parcurile de distracţii apar peste noapte ca ciupercile. Cinematografele incearcă să ne atragă cu ecranele lor imense, bazinele de înot s-au transformat în complexe de distracţie cu o gamă foarte bogată de oferte. A merge la cumpărături înseamnă a te delecta în “mall-uri”. Săpunul tradiţional este “out”, adică aproape nu mai este folosit. Locul i-a fost luat de sutele de loţiuni pentru orice ten… Şi benzinăriile şi-au schimbat “faţada”. Pe lângă alimentarea maşinii clientul poate consuma muzică, cafea, o masă caldă… Nu produsul este important ci “ a face cumpărături”.

Omul modern trebuie să ia decizii la tot pasul. Dacă vrei să cumperi un BMW nu ai de decis între trei modele ci eşti confruntat cu sute de opţiuni. Chiar şi în viaţa de zi cu zi omul trebuie să decidă ce îmbracă, ce serveşte dimineaţa, la amiază, seara…, ce emisiune vrea să vizioneze la TV, ce va face în timpul liber etc.

Oare posibilitatea de a alege nu este oare adevărata libertate? Din păcate diversitatea duce la resemnare şi la o stare de neajutorare.

Luarea deciziilor implică un complex proces de gândire. Tot mai mult omul modern se ocupă cu sine însuşi. “Eu caut în mine, evaluez, resping şi rămân la urma urmei nesigur…” Omul se focalizează asupra sa. Experienţele sunt greu de împărtăşit cu ceilalţi. Astfel, libertatea alegerii are ca produs final o societate individualistă.

Experienţa devine un nou ţel în viaţă. Acest fenomen a devenit posibil prin introducerea societăţii de consum, eliminând sărăcia. O societate care are totul se reorientează dinspre a avea înspre fericirea şi satisfacţia personală. Cu cât căutarea după fericirire este mai intensă cu atât omul îşi pune tot mai mult întrebarea: ce este fericirea,cine şi ce îţi poate da o fericire durabilă? Omul postmodern este “condamnat” să căute, iar pentru că fericirea este de scurtă durată el trebuie să caute sentimente şi experienţe tot mai puternice ca să fie fericit.

Consecinţa este o nesiguranţă puternică, frica de o nouă decepţie, simptome care caracterizează şi amprentează o întreagă societate.

Influenţa postmodernismului asupra bisericii:

Odată cu schimbările remarcate în societate s-au observant şi tendinţe noi în bisericile evanghelice.

Serviciul divin este înlocuit cu programe generatoare de experienţe plăcute. Interviuri cu personaje proeminente, moderate professional, ocupă tot mai mult spaţiu în serviciul divin. Oferta seminariilor cu teme diverse devine tot mai bogată. Aceaşi tendinţă se regăseşte şi pe piaţa de cărţi creştine. Apariţiile noi conţin în mare parte povestiri, în mod deosebit poveşti de dragoste. Studiile biblice sunt marginalizate, cărţile de dogmatică aproape că nu mai sunt pe masă – ce este adevărul nu mai este relevant. Sute de grupări şi de biserici noi au apărut în ultimii ani. Migraţia de la o biserică la alta este normală – depinde de „ofertă“. Rezultatul: se dezvoltă un individualism puternic combinat cu iresponsabilitatea, doi factori care duc la complicaţii serioase.

În ultimul timp se vorbeşte de “evanghelizare în funcţie de nevoi”. Se doreşte o eliminare a barierelor pentru oamenii străini de biserică. O gândire în direcţia aceasta nu este tocmai greşită dar trebuie să conştientizăm şi pericolele. Există o orientare „după nevoi“ care marginalizează adevărul biblic şi elimină „mesajul crucii“. Noi suntem chemaţi să predicăm tot adevărul, să aducem la cunoştinţa oamenilor ce trebuie să audă şi nu ce vor să audă. Trebuie să rezistăm în această tensiune!

Există o tendinţă în biserici după „armonie“, adică a te simţi bine. Ce facem în biserică trebuie să fie frumos, trebuie să placă. Adevărul nu mai este căutat. Membralitatea este aleasă după aceste criterii, nu după mărturisirea de credinţă sau convingeri.

Şi conţinutul mesajelor este afectat de acest curent. Ce rămâne după o predică nu este mesajul ci povestioarele repovestite captivant. Un sociolog necreştin (Peter Gross) este citat: “Evangheliştii de odinioară… care predicau şi proclamau Adevărul Lui Dumnezeu au fost înlocuiţi cu povestitori“

Şi serviciul divin s-a modificat în esenţa sa. Predica a pierdut din timpul alocat ei, acesta fiind umplut cu programe variate după mottoul: “trebuie să oferim ceva ascultătorului”.

Foarte des auzi citatul: „Dumnezeu este un tată iubitor, care ne sărută şi ne îmbrăţişează. Acest părinte vrea să ne dea totul, El nu ne contrazice ci ne împlineşte nevoile”. Imaginea despre Dumnezeu s-a schimbat. El nu mai pedepseşte, El nu mai este sfânt şi drept. Dumnezeu este „schimbat din funcţie “ şi aprope nimeni nu ia seama…

Mişcarea carismatică urmează acest curent general. Satisfacţia egocentrică, urgentă a nevoilor stă pe primul plan. Experienţa marginalizează învăţătura şi predica este un „show“ perfect înscenat. Experienţele oferă autoritate. Cine vindecă are dreptate. Binecuvântarea „simplă“ nu este de ajuns, trebuie să fie la puterea a doua sau a treia.

În ultima parte a prelegerii, Holthaus prezintă tensiunea între evlavia generată de experienţă cu cea generată de Hristos. Biserica astăzi stă la răscruce şi trebuie să ia o decizie. Din păcate de cele mai multe ori ea nu conştientizează calea pe care a luat-o. Nu vede cât de mult s-a acomodat şi s-a compromis iar, din nefericire, se şi simte bine în această poziţie.

Holthaus prezintă două soluţii care sunt alese ca ieşire din această dilemă, soluţii care nu sunt simple.

1. Reîntoarcerea la forma iniţială, familiarizată bisericii. Dar şi această formă este rezultatul mişcărilor dintr-o anumită perioadă.
2. Ar mai fi “izolarea de lume”pe care unele biserici o aleg – dar tradiţionalismul nu este o soluţie reală pentru problemele omenirii.


Soluţia trebuie găsită altundeva…

În primul rând trebuie subliniate unele gânduri. Experienţa aparţine de viaţa cotidiană dar şi de viaţa bisericii. În sfânta scriptură oamenii îl experimentează pe Dumnezeu în acţiune. El vorbeşte, protejează, călăuzeşte. Dumnezeu se revelează iar oamenii realizează acest fapt. Ce vreau însă să subliniez este faptul că aceste experienţe nu sunt „făcute“ şi căutate cu tot dinadinsul. Ele rămân acţiunea suverană a lui Dumnezeu. El le produce şi le dă bisericii şi celor credincioşi când şi cum vrea EL

Holthaus prezintă deosebirea între forma de evlavie biblică, ca de exemplu „stăpânirea de sine“, şi “foamea după experienţe“ sau consum. Ultimele două lucruri nu au nimica în comun cu devotamentul faţă de Hristos. O inimă devotată îl are pe Hristos în centru, consumul sau experienţele sunt îndreptate asupra omului. Acest fapt nu înseamnă ca evlavia exclude bucuria, nicidecum!

Într-o lume care şi-a pierdut orientarea, reacţia corectă este “înotul împotriva curentului”, curajul de a-ţi menţine poziţia. Aceste convingeri, bineînţeles, trebuiesc trăite.

Probabil creştinii ar trebui să realizeze din nou cine sunt şi ce bogaţi sunt în Hristos. Atâta timp cât mesajul este egocentrist nici cuvântul lor şi nici acţiunile misionare nu vor avea greutate. Oamenii moderni i-au din nou în calcul existenţa unui Dumnezeu. Ei au devenit din nou religioşi! Dar ce ofertă vor găsi pe „piaţa religioasă“? Noi ca creştini avem o ofertă extraordinară: mântuirea prin Isus Hristos.

În încheiere, Holthaus accentuează că deşi căutarea oamenilor după sensul vieţi s-a accentuat, acceptarea Evangheliei nu reprezintă un automatism. Din contră, ea rămâne „un scandal“, o „nebunie“. Dacă biserica va renunţa la această „nebunie“ ea renunţă la sine însăşi şi îşi pierde menirea la care a fost chemată. Renunţarea la centrul Evangheliei (nebunia crucii) şi compromisul cu duhul vremii, înseamnă pierderea celui mai preţios adevăr, adevărul mântuirii oamenilor prin Hristos, prin care Dumnezeu a intrat în lumea noastră.

Concluzia lui Holthaus: Biserica din societatea noastră postmodernă este ameninţată de un pericol dar i se oferă şi o şansă: un pericol pentru că ea denaturează privirea şi o direcţionează de la Dumnezeu înspre om şi o şansă pentru că setea după experienţă şi fericire a generaţiei noastre este de fapt o sete după Dumnezeu. Noi, ca creştini, n-ar trebui să ratăm această şansă!

Sursa: http://www.bibelbund.de/htm/bgdl38-40.htm3

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s