Profetii ale Bibliei. Pregateste-te pentru ce o sa vina

Vremurile Sfarsitului Lumii sunt aproape – Pregateste-te pentru ce o sa vina – Profetii ale Bibliei

 

Discovery ne minte.

Un documentar cum nu ati vazut si nu veti vedea niciodata pe Discovery sau National Geographic. Acestea sunt posturi comerciale de indoctrinare evolutionista. Nu veti intalni niciodata pareri pro/contra pe aceste posturi pentru ca tot ceea ce neaga teoria evolutionista este ridiculizat ca nestiintific. Vizionare placuta!

 

Bill Wiese: 23 de minute in iad.

23 minute in iad – o marturie socanta despre iad in detaliu cu Bill Wiese

 

Tamara Laroux, Iadul este real

Tamara Laroux a fost în Iad, apoi în Rai, după o sinucidere ratată.

Mickey Robinson, mort si inviat , iadul real

OPRIRE Autor: Nelu Filip

Prin îndurarea Domnului suntem iarăși într-o zi cu mare semnificație pentru fiecare dintre noi. Este o zi nouă, a unui an nou, care ne obligă la momente de meditație și mai ales la o analiză serioasă a vieții pe care ne-a dat-o Dumnezeu.
Fiecare trecere într-un an nou este deopotrivă ocazie de analiză și în același timp ocazie de schimbare. Din acest motiv cred că această zi trebuie să ne determine să ne oprim din alergarea noastră grăbită prin viață și cu multă seriozitate să examinăm viața pe care ne-a dat-o Dumnezeu fiecăruia dintre noi căutând să o punem în acord cu scopul pentru care ne-a fost dată.
Bine este ca în această zi să ne uităm înapoi și să vedem cum ne-am trăit viața. Am avut atâtea ocazii pe care ni le-a dat Dumnezeu ca să fim mai buni, am avut atâtea greutăți menite să pună la încercare credincioșia noastră față de Domnul, am avut atâtea biruințe și am avut atâtea eșecuri. Trecutul trebuie să fie pus în acord cu voia lui Dumnezeu și chiar dacă ar părea că el nu mai poate fi schimbat, totuși în raporturile noastre cu Dumnezeu chiar și trecutul poate căpăta noi dimensiuni aducătoare de pace și liniște sufletească.
De asemenea este bine să ne uităm înainte. Poate că în fața unui astfel de îndemn vom fi tentați să spunem că nu ne este dat nouă să vedem ce stă în fața noastră și că numai Dumnezeu știe ce ne va aduce viitorul. Tocmai de aceea este important să ne uităm înainte, cu încredințarea că stăpânul viitorului este Domnul și stând aproape de El avem asigurat viitorul sub binecuvântata sa protecție.
Înțelept este să ne uităm în noi înșine în această zi. Această privire ne va ajuta să înțelegem ce suntem și ce potențial avem ascuns în noi. O privire introspectivă serioasă ne va determina la smerenie și la mai multă dependență de Dumnezeu. Vom avea astfel ocazia să constatăm căsunt lucruri care trebuie schimbate în noi și că această schimbare este posibilă numai printr-o intervenție a lui Dumnezeu în viața noastră. Anul nou este prilej de înnoire a tot ceea ce nu este bun în noi și de aceea această privire introspectivă trebuie să ne determine la a lua hotărâri noi în vederea conformării noastre cu planul lui Dumnezeu.
O astfel de oprire din alergarea noastră spre a face o analiză a felului nostru de viață nu poate decât să ne aducă mari satisfacții spirituale și împliniri de durată.
Domnul să vă binecuvânteze și fie-vă anul cel nou fericit!

Nu vopsiţi peste rugină! Autor: Valentin Popovici

Ce măreţ, ce sfânt e gândul, să îngropi al tău trecut,
Oamenilor să fii sincer, iar lui Dumnezeu plăcut.

A însufleţit de veacuri, pacea sfântă, mântuirea,
Milioane-n lungul vremii, și-au reînnoit trăirea.

Şi deşi trecuţi din lume, au rămas, căci ei nu pier,
Viața lor străluce încă, precum soarele pe cer.

Poate nensemnați odată, astăzi pilda lor domină,
Căci nici unul din aceştia, n-au vopsit peste rugină.

Cu profund respect, cu stimă, cinstea lor o admirăm,
Şi în faţa curăţiei, noi, urmaşii, ne plecăm.

Ne-au făcut strămoșii fală, dar cum e trăirea ta?
Când vei trece din viaţă, oamenilor ce-i lăsa?

Poate de dorinţi, de gânduri mai măreţe eşti pătruns.
Gândurile mari sunt bune însă … nu sunt de ajuns.

Câți nu se hrănesc cu gândul că-s iertaţi, că-s mântuiți,
Că viaţa lor e bună, că-s curaţi, că-s pocăiţi.

Dar mai mult la ce-i în lume, cu smerenie se-nchină,
Credincioși? NU!… Vor să pară. Ei vopsesc peste rugină.

Vorbe mari, fapte măreţe, doar acolo-unde-i lumină.
Credincioși? Da!.. De paradă. Ei vopsesc peste rugină.

E-o povară pentru-aceştia, ruga către Dumnezeu.
“Pocăiţi” îşi zic fiindcă, vin adesea-n Cortul Său.

E o autoînșelare. E-o viaţă neloială.
E-o ruşine pentru Domnul. E o simplă mâzgăleală.

Poţi să te botezi în apă, fără naşterea divină
Mărturia ta-i minciună. Vopseşti doar peste rugină.

E o cinste deosebită, ca să te numeşti creștină.
Dar când moda-ţi este idol, mâzgălești peste rugină!

Chiar de unul se avântă în lucrarea Lui divină,
De urăşte, bietu-încearcă, a vopsi peste rugină.

Poţi ca să clădeşti palate, poţi vorbi limba divină.
Dacă fala ţi-e imboldul, vopseşti doar peste rugină.

E măreaţă, e sublimă, viaţa sfântă în Hristos.
A căutat-o’ntotdeauna, omul sincer, credincios

Oamenilor! Este cerul ţinta căutării voastre ?
Nu cumva nădejdea sfântă, vi se-ndreaptă către astre?

Mai sunteţi în alergare? Semenii îi mai iubiţi?
Doriţi sincer fericirea, celor mulţi, nemântuiți?

Nu încredinţaţi pe oameni că-s curaţi, dacă nu sunt
Căci recolta e furtună, dacă semănatu-i vânt!

Nu ucideţi conştiinţa, fiindcă nu vi se închină.
Nu acoperiţi păcatul. Nu vopsiţi peste rugină!

Nu admiteţi compromisuri, dacă vreţi să fiţi lumină.
Compromis, să ştiţi, înseamnă: a vopsi peste rugină!

Va veni odată vremea, când trăind clipa reală,
Şi-or vedea mulţi osteneala, doar o tristă mâzgăleală.

Oameni! În vâltoarea luptei vreţi victorie deplină?
Vreţi ca să intraţi în ceruri? Nu vopsiţi peste rugină!

Fusta mini, vorbeste! Autor: DON W. HILLIS

Vreau să fie clar încă de la început că eu sunt o fustă mini creştină, adică merg la biserică în fiecare duminică. Mai mult decât atât, eu frecventez o biserică evanghelică. Bineînţeles că eu nu sunt singura fustă mini creştină din oraş. Sunt multe altele care vin la mine la biserică.
Deşi noi reprezentăm o varietate de culori şi modele, există un lucru pe care toate îl avem în comun. Cu toate avem acelaşi mod de a descoperi coapsele atractive, mai ales când se stă „picior peste picior.” Mi s-a spus că aceasta este cea mai comfortabilă poziţie.
Dacă nu am înţeles eu greşit, mi se pare că noi le facem pe cele ce ne poartă puţin sfioase. Cel puţin fata care mă poartă, mă trage tot timpul în jos. Deşi nu sunt o expertă în ceea ce priveşte natura umană, mi se pare că acest comportament indică un fel de complex.
Am mai observat că noi, fustele mini, avem capacitatea de a atrage multe priviri masculine, chiar şi în biserică. La început m-am mândrit cu faptul că bărbaţii sunt fascinaţi de croiala şi culoarea mea. Abia în această dimineaţă l-am auzit pe predicator spunând că, de fapt, nu la asta se uitau tinerii (şi chiar unii mai puţin tineri). Deşi am fost numai urechi atunci când el a început să predice despre „Atracţia unei fuste mini,” chiar înainte de a termina el, am fost deja foarte ruşinată.
El a pretins că fusta mini nu atrage privirile la esteticul ei. După părerea lui, există zeci de alte fuste mai frumoase decât mine. Afirmaţia lui generală că fustele mini nu aduc o contribuţie estetică, academică, economică, morală sau spirituală celor care le poartă, m-a lăsat cu sentimentul că, de fapt, nu am fost o aşa bună creştină.
El a spus că singura mea atracţie este cea a trupului. Apoi, pentru vreo zece minute, a vorbit despre poftele trupeşti ale naturii umane. M-a acuzat public căci contribui la poftele trupului. Am simţit apoi, după ce a spus acest lucru cum am fost trasă tare în jos. Ai fi putut auzi şi acul căzând în biserică atunci când a citat următoarea afirmaţie a lui Kerry Elliott:

„A-ţi etala sexualitatea în public este o trădare a feminităţii tale, şi nu o sprijinire a ei. Este ca şi cum ai bate toba în metrou pentru a dovedi că eşti muzician. 

Nu este corect să-l expui pe bărbat la aroma fripturii şi a plăcintei de mere…, iar apoi să îl acuzi că este lacom dacă se linge pe buze.” Cred că au înţeles cu toţii ce a vrut să spună.
Am roşit atunci când a început să pună întrebări despre ceea ce am făcut noi, fustele mini, în viaţa de zi cu zi în lume. El a întrebat care credem noi că a fost mărturia noastră în prezenţa bărbaţilor care nu erau deloc interesaţi de puritatea feminină. A spus că nu trebuie să faci prea multe lucruri pentru a direcţiona creierul înspre relatii intime. De aceea a spus Isus: „Oricine se uită la o femeie, ca s-o poftescă, a şi preacurvit cu ea în inima lui” (Matei 5:28).
Predicatorul a afirmat că nu este nimic la o fustă mini care să sugereze unui bărbat de pe stradă că trupul celei care o poartă este templul Duhului Sfânt. A mai spus că un trup locuit de Duhul ar trebui împodobit cu îmbrăcăminte modestă (1 Timotei 2:9, 10). Mai departe, el a furnizat unele statistici de pe undeva care dovedesc că există o relaţie vitală între fustele mini şi creşterea numărului de violuri în America. Am început să mă simt ca şi cum aş fi fost complice valului de infracţiuni.
Eu presupun că ceea ce doare este adevărul. De aceea m-am grăbit aşa să plec de la biserică azi dimineaţă. Şi chiar am văzut şi alte fuste mini furişându-se la fel ca mine.

Cred că noi avem nevoie cu adevărat să fim schimbate cu ceva mai modest.

Trezirea întârzie… fiindcă Autor: Leonard Ravenhill

Harnack a definit crestinismul ca un lucru foarte simplu si foarte sublim: “A trăi pentru timp si pentru eternitate sub ochiul lui Dumnezeu, prin ajutorul lui Dumnezeu.” O, dacă ar fi credinciosii Domnului constienti de valorile vesniciei! Dacă am trăi fiecare clipă din viată sub ochiul lui Dumnezeu, dacă am judeca fiecare lucrare în lumina scaunului Său de judecată, dacă ne-am ruga fiecare rugăciune în lumina scaunului Său de judecată, dacă ne-am aduce zeciuielile din toate bunurile noastre în lumina scaunului Său de judecată, dacă am predica fiecare predică având în vedere că multimi de oameni vor fi sub condamnare si osândă la judecata de apoi – atunci am avea o trezire sub puterea Duhului Sfânt, care ar scutura pământul acesta si care, în foarte scurt timp, ar elibera milioane de la pierzare.

Buletinele de stiri care ne vin, cu nesfârsitele armistitii si încălcările de armistitii, cu prăbusirea de tronuri si ridicarea altor tronuri, patima după putere mondială în întrecerea dintre sistemele politice si sociale, ar trebui să ne sperie. S-a zis, si pe bună dreptate, că sunt numai trei clase de oameni azi în lume: cei cărora le e frică, cei care cunosc prea putin ca să le fie frică, si cei care cunosc Biblia. Sodoma, care n-avea nici o Biblie, nici un predicator, nici o oră de rugăciune, nici o biserică, a pierit.

Cum vor scăpa America si Anglia de mânia Celui Atotputernic? Avem milioane de Biblii, câteva mii de biserici, predicatori fără număr, – dar vai, ce stare de păcat!
Oamenii zidesc biserici dar nu intră în ele, tipăresc Bibliile dar nu le citesc, vorbesc despre Dumnezeu dar nu cred în El, vorbesc despre Cristos dar nu se bizuie în El pentru mântuirea sufletelor, cântă imnurile noastre si le uită imediat. Cum vom iesi din impasul acesta?

Aproape fiecare Curs Biblic subliniază faptul că Biserica de azi e ca cea din Efes. Ni se spune că în ciuda păcatului si a modului firesc de viată, suntem asezati cu Dumnezeu pe scaunul Lui de domnie. Vai, ce minciună! Da, suntem ca Biserica efesenilor, fără nici o îndoială. Dar ne asemănăm cu cea din Apocalipsa prin faptul că ne-am pierdut dragostea dintâi. Ne e rusine de păcat, dar nu ne împotrivim fată de el. În fata unei astfel de Biserici, rece, firească, cârtitoare, nepăsătoare, nu va capitula niciodată veacul acesta imoral, plin de pofte si murdărie. Să nu mai căutăm tapi ispăsitori! Cauza căderii în imoralitate nu e nici radioul, nici televiziunea. Toată vina pentru decăderea si coruptia mondială de azi stă pe treptele Bisericii! Aceasta a încetat să mai fie un tepus în coasta lumii. Fiindcă: nu în timpuri de popularitate a triumfat Biserica, ci în vremuri de prigoană.

Nu vi se pare ridicol că suntem asa de mărginiti încât avem impresia că vom schimba lumea prezentându-i standardul nou-testamental al vietii lui Cristos printr-un substandard de viată ca cel al crestinilor de azi?

De ce întârzie trezirea? Răspunsul e destul de simplu: fiindcă evanghelismul e azi mult prea comercializat! Bănutii văduvei si ai săracilor sunt cheltuiti de multi evanghelisti în huzur si lux. Statisticile umflate, multimile enorme, rândurile de oameni care se predau, elogiile demnitarilor si a primarilor, etc., sunt ridicate în slăvi. Toate cu scopul să atragă publicitate… si bani. Săracul se înseală când crede că îsi aduce ofranda în „slujba lui Dumnezeu”, când de fapt tot ce face e să ajute pe un predicator sau altul să-si păstreze reputatia sau să trăiască în saloane fastuoase de Hollywood.

Azi evanghelistii se cred vrednici nu numai de salarii enorme, dar si de avantaje bancare. Ce înfricosătoare vor fi toate acestea în ziua judecătii! Trezirea întârzie fiindcă am ieftinit Evanghelia. Avem azi imnuri religioase care se cântă în tempo de dans, nu numai pe discuri, casete, la radio, ci si în biserici. Am pus sângele si suferintele Mântuitorului într-o atmosferă de carnaval, închipuiti-vă! L-am aranjat pe Duhul Sfânt să fie sincopat! Platforma de evanghelizare arată ca vitrina unei prăvălii de măruntisuri, o paradă de manechine. Mai degrabă m-as astepta ca o broască să cânte la pian Sonata Lunii de Beethoven, decât să-i văd pe acesti predicatori luciosi de azi că aduc pocăinta în sufletele oamenilor. Evanghelistii de azi sunt pregătiti să facă orice pentru oricine, doar să atragă lumea să vină în fată să capete niste brosuri. Fac apeluri răgusite: „Cine vrea ajutor, mai multă putere, fericire?” Un asa crestinism usor, fără pocăintă si reverentă, aduce dezonoare sângelui vărsat la Calvar. Trebuie schimbată definitia altarelor; căci altarul e locul unde se moare! Cei ce nu vor să plătească pretul, să-l lase în pace.

Trezirea întârzie din cauza neglijentei. Cei de la altare petrec prea putin timp cu sufletele care caută adevărul si vesnicia. Evanghelistul e fericit să-si vadă prietenii si să stea cu ei. În timp ce sufletele pierdute suspină la altar, el benchetuieste în frisca dulceagă a laudelor primite. Iată de ce si Anglia si America e bântuită de confuzie, nesigurantă, plină de oameni dezorientati.

Trezirea întârzie din cauza fricii. Ca evanghelisti, tinem gura închisă când vedem falsitatea religiilor de azi, ca si cum ar fi mai multe nume prin care am putea fi mântuiti. Dar textul de la Faptele Apostolilor 4:12 se află încă în Sfintele Scripturi si spune că „nu este alt Nume sub cer”. Unora lucrul acesta li se pare colorat cu prea mare intolerantă.

Ilie si-a bătut joc de preotii lui Baal si le-a vorbit cu dispret, văzându-le neputinta. Mai bine, fugi afară în întuneric (ca Ghedeon) si dărâmă dumnezeii falsi, decât să-i tolerezi, călcând voia lui Dumnezeu. Cultele acestea lipsite de Evanghelia lui Cristos, religiile lumesti care apar ca ciupercile la acest ceas de miez de noapte, Îl ispitesc pe Dumnezeu.

Nimeni nu vrea să sune alarma? Nu mai suntem Protestanti, suntem doar ne-catolici! Împotriva cui si a căror lucruri protestăm noi? Dacă am fi pe jumătate de calzi pe cât ne credem, si doar zece la sută de puternici pe cât spunem că suntem, crestinii ar fi botezati în sânge, ca si în apă si în foc.

Wesley a văzut usile bisericilor engleze închise în fata lui, iar Rowland Hill spune despre el: „Wesley si armata lui de salahori laici – o legiune întreagă de predicatori neprofesionisti adunati dintre fierari, tinichigii, cărutasi si hornari – au iesit
să otrăvească mintile oamenilor!” Ce limbaj profan! Dar orice au spus oamenii de el, lui Wesley nu i-a păsat. Nu i-a fost teamă nici de oameni, nici de diavoli. Dacă Whitefield era privit în Anglia ca o parodie, în cel mai josnic sens, dacă primii crestini au înfruntat cu pretul vietii lor orice infamie, cum se face că astăzi, din moment ce păcatul si păcătosii au rămas aceiasi, noi, predicatorii, nu mai provocăm mânia iadului? De ce suntem în mod atât de frigorific de comuni, în mod atât de splendid de nepăsători? În cazul nostru, ne răsculăm, însă n-avem treziri. Dar în lumina Bibliei si a istoriei Bisericii, spuneti-mi, unde au fost treziri fără răscoale?

Trezirea întârzie pentru că ne lipseste insistenta si urgenta în rugăciuni. Un predicator vestit a intrat într-o conferintă biblică zilele trecute spunând: „Am venit la această conferintă având pe suflet o mare povară a rugăciunii. Cei care doresc s-o împartă cu mine, să arate prin ridicare de mână, si vă rog să nu fim ipocriti!” Multi au ridicat mâna. Dar mai târziu în timpul săptămânii, când a fost anuntată o oră de rugăciune pe la miezul noptii, vestitul predicator s-a dus să se culce. N-a fost ipocrit, nu? S-a stins integritatea. O viată superficială. Factorul care singur e cel mai important în oprirea Duhului
Sfânt de a aduce o trezire spirituală e lipsa aceasta de luptă a sufletului în rugăciune. Am înlocuit propagarea cu propagandă. Ce nebunie! Noul Testament adaugă un post-scriptum în legătură cu prorocul Ilie. La Iacov 5:17 e scris: „S-a rugat!” Dacă n-ar fi fost lucrul acesta, citind Vechiul Testament doar, am fi spus: „Ilie a prorocit!”

În rugăciunile noastre noi nu ne-am împotrivit încă diavolului până la sânge. Nu, noi nici măcar nu facem ca „sufletul să ni se frământe în sudoare”, după cum spunea Luther. Noi ne rugăm cu o atitudine de „Ce ne pasă?” ! Ne rugăm rugăciuni la întâmplare! Dăm lui Dumnezeu ce nu ne costă pe noi nimic. N-avem nici măcar o singură dorintă care să ne înflăcăreze. Suntem doar: intermitenti, capriciosi si spasmodici.

Singura putere în fata căreia Dumnezeu cedează e cea a rugăciunii. Noi scriem despre puterea rugăciunii, dar nu ne luptăm în rugăciune. Un titlu care se potriveste bine pentru biserica de azi e „Nu s-a luptat!” Facem expozitie cu darurile noastre, fie naturale fie spirituale; ne spunem părerile pe undele aerului, vederi politice si sociale. Scriem cărti ca să îndreptăm pe un frate în problemele de doctrină. Dar cine e gata să ia cu asalt fortăreata diavolului? Cine i se va împotrivi diavolului? Câti sunt gata să renunte la mâncare, la anturaj plăcut, la somn, pentru ca iadul să tremure de ei în lupta înclestată, pentru ca demonii să fie făcuti de râs, pentru ca robii să fie eliberati, pentru ca iadul să fie decimat si sufletele înlăntuite să iasă de sub puterea lui; si toate ca răspuns la lupta acestor oameni gata de sacrificiu, a acestor suflete spălate prin sânge.

În final, trezirea întârzie pentru că noi furăm slava care apartine numai lui Dumnezeu. Ascultati si uimiti-vă. Domnul Isus a spus: „Eu nu umblu după slava care vine de la oameni.” Şi: „Cum puteti crede voi, cari umblati după slava pe care v-o dati unii altora, si nu căutati slava care vine de la singurul Dumnezeu?” (Ioan 5:41,44). Să dispară toate laudele si bătăile pe umăr si măgulelile firesti de la amvoane! Să piară cu aceste mândrii desarte ca: „Programele mele”, „Lucrările mele”, „Biserica mea” „Cărtile mele.” O, ce paradă urâtă a firii la amvoane: „Avem marele privilegiu azi să”… si e prezentat predicatorul. Vorbitori (care de fapt sunt acolo numai prin har) acceptă toate aceste laude, adică nu – chiar se asteaptă la ele! Şi de fapt, dacă-i ascultăm bine pe toti, n-am fi stiut că sunt mari dacă nu ni s-ar fi spus.

Săracul de Dumnezeu! Nu capătă prea mult din partea noastră! Mă mir însă că nu-Şi împlineste încă făgăduinta si nu ne varsă din gura Lui. Am gresit! Ne-am murdărit. Ne plac laudele oamenilor. Căutăm slava „pe care ne-o dăm unii altora.”

O, Doamne, ridică-ne din această împerechere cu lumea si din acest putregai! Binecuvântă-ne, sfărâmându-ne!

„Evanghelia nu e o poveste învechită, pe care o înnoim noi. Ea e un foc al Duhului, tinut aprins de Iubirea Nemuritoare; si vai nouă, dacă, prin neglijenta noastră în a înflăcăra darul lui Durgnezeu care este în noi, focul acesta se micsorează”.
Dr. R. Moffat Gautrey

„Cea mai mare minune din ziua aceea (Rusaliile) a fost transformarea care a avut loc în acei ucenici cuprinsi de asteptare. Botezul cu foc i-a transformat pe ei însisi”.
Samuel Chadwick

„De la Rusalii încoace, n-a existat o singura trezire spirituala care sa nu fi început prin unirea la rugaciune, chiar a numai doi sau trei; si iarasi, nici o miscare de felul acesta n-a înaintat si nu s-a mai înaltat, odata ce rugaciunile au încetat”.
Dr. A. T. Pierson

Isus e viu! (Petru Dugulescu)

Miscat de forta vietii-n el aprinsa,
Pamantul s-a cutremurat in zori
Iar garda din armata neinvinsa,
Cuprinsa e de spaima si fiori.

Sfarmand obezi si lanturi milenare,
Frandandu-I mortii bratele ei reci,
Biruitor in lupta cea mai mare,
Isus e viu si viu va fi in veci!

Si nu vor fi pe lume straji romane
Nici pietre ca sa-L tina in mormant,
Caci biruind ostirile dusmane,
Isus e-n cer si-n inimi, nu-n pamant.

Triumfator, S-a ridicat din glie -
Isus Cel viu nu poate sta ascuns;
Iar cand pe nori, cu slava o sa vie,
Il vor vedea si cei ce L-au strapuns.

Cantati-I imnuri, plini de bucurie,
Voi toti care-ati gemut incatusati;
Sfarsitu-s-a azi timpul de robie,
Isus e viu, iar voi eliberati!

Din crucea Lui curg valuri de iubire,
Ducand viata, pace-n unda lor …
Tresalta azi si canta omenire!
Isus e viu – tu ai Mantuitor!

Voi toti care zaceti fara putere
Si va tarati viata prin noroi -
Isus a biruit prin inviere,
Isus traieste azi si pentru voi.

Si-n ziua glorioas-a revederii
Cand vom zbura spre Patria de sus,
Noi vom canta in corul Invierii,
Cantarea biruintei lui Isus!